Un sărut de Ajun (Completă)

1 zi înainte de Ajun

Holly stătea rezemată de spătarul scaunului din plastic, din bucătăria centrului. Erau doar la o zi distanță de Ajun, iar sarcina ce o primseră pe ziua de astăzi, era să gătească întregul grup, dar Veronica care se autoproclamase, regina sau șefa grupului, deci că este mai bine ca Holly să nu gătească, ci doar să stea să se uite la ea cum amestecă ingredientele și gătește totul, iar Aiden curăță legume sau ajută la tocat, Holly rămănând cu sarcina de a arunca ambalajele la produsele sau condimentele desfăcute ori să arunce cojile de la legumele curățate de Aiden.

De aceea, acum stătea pe un scaun, cu cotul pe masă și cu capul rezemat pe el, uitându-se la cei doi cum lucrează și plictisindu-se singură. Holly o studie pe Veronica, felul în care lucrează, în care se uită la Aiden când lucrează și îi zâmbește, Holly își dădu seama. Își duse o mână la gură și începu să zâmbească. Veronica făcea asta ca să primească atenția lui Aiden. Holly începu să bombăne în sinea sa, era în stare de șoc amestecată cu furie, deși nu era furioasă, doar că începea să o enerveze Veronica fară motiv. O înlăturase pentru a primi atenția lui Aiden, nimeni nu-i făcea asta lui Holly, probabil de aceea era așa de nervoasă.

Holly își împereche ambele mâini și-și sprijini capul pe ele, dezvelindu-și dinții albi într-un zâmbet adresat Veronicăi.

- Te ajut, Veronica? întrebă Holly pe un ton prefăcut. Mă pricep la gătit.

- Nu, mulțumesc.

Lui Holly îi pieri zâmbetul. Bombăni în barbă singură, Veronica era insuportabilă, la fel ca și celălalt coleg de echipă. Holly nu se înțelgea. Nu înțelegea de ce-și bate capul întruna cu ei, ar putea să-i ignore, dar nu ea cu gândurile ei continuă să le acorde atenție. Se ridică de pe scaun, apoi băgase scuza banala că merge la baie. Aiden se uită la ea și lui Holly îi dădu impresia că vrea să zică ceva, dar nu spuse nimic, doar o urmări cu privirea până părăsi camera.

Holly se plimbă pe hol. Majoritatea copiilor erau puși la culcare, Holly trecu cu rapiditate pe lângă ușile lor, oprindu-se în dreptul scărilor din marmură. Telefonul din buzunar vibră. Holly își deblocă telefonul, apoi văzu că avea un mesaj nou. Holly își verifică căsuța poștală, văzând mesajul primit de la Carlos, care îi spunea că urma să o scoată la o întâlnire în a treia zi de Crăciun și că nu acceptă un refuz. Holly nu putu să-și reprime un zâmbet. Urma să fie prima ei întâlnire și era emoționată de acest lucru.

Își aminti de reacția lui Aiden de ieri, dacă nu l-ar fi cunoscut ar fi crezut că este gelos, dar Holly știa că asta nu putea fi, adică Aiden abia o suporta, scopul lui în viață era să o enerveze sau să o facă să se simtă prost sau chiar să-i distrugă viața, probabil doar nu voia ca prietenul lui să se întâlnească cu ea, deoarece nu o considera destul de bună. Holly se enervă gândindu-se că nu o considera destul de bună, adică ea nu voia să-i pese de părerea lui, dar acum realiză că chiar îi păsa și o enerva faptul că îi păsa, iar ea nu voia să-i pese. Îl ura, îl ura, îl ura.

Holly nici măcar nu mai se gândi la întâlnirea ei de sâmbată, în mintea ei era doar: Aiden, Aiden și iar Aiden. Holly avea nevoie de aer ca să-i dea libertate de gândire. Coborîi scările în grabă și ieși pe ușa din sticlă. Se opri pe terasă și o observă pe Annie cu doi băieți fumători, Holly merse și se opri în dreptul lor. Nu aveau și ei treabă de făcut? Doar ei erau cei care dădeau ordinele, ei erau cei care trebuiau să le respecte, mai ales grupul lui Annie.

- Holly, ce faci aici? o întrebă Annie.

Cei doi fumători, expirară fumul înspre ea, iar lui Holly îi inspirau teamă. Holly clipi, apoi o privi în ochi pe Annie, care o studia. Holly inspiră aer, apoi expiră.

- Aveam nevoie de o gură de aer, expiră Holly. Voi? Nu mai aveți treabă?

- Luam, o mică pauză, e greu să lucrezi afară pe frig, mai ales în New York, spune Annie ușor deranjată, ca și cum ar știi ce gândea Holly.

Holly exclamă un ”o”, apoi închise gură, aerul rece străbătându-i întregul corp. Se uită la Annie și la ceilalți își fumau țigările în tăcere. Holly aprecia această liniște, nu era o linște apăsătoare sau altfel, era diferită și ciudată, adevărul era că Holly era o ciudată.  Holly își îndesă mâinile micuțe în buzunarele jenșilor ei strâmți. Annie își termină țigara și aruncase chiștocul peste balustrada terasei, apoi își scutură mâinile de pantaloni și aruncă o gumă în gura sa.

- Holly, mâine e o petrecere, la casa din fața centrului. E organizată de noi, vrei să vii? întrebă Annie.

- Sigur.

Era prima invitație la o petrecere din New York care o primise. Nu primise foarte multe invitații la viața ei, la petreceri, dar se putea lăuda și ea cu vreo zece la număr. Holly zâmbi, apoi se scuză și plecă de acolo. Toată lumea ce a participat aici la centru, urma să meargă. Holly nici măcar nu știa ce o să poarte sau cu cine o să stea și o să socializeze, nu prea socializase sau vorbise cu o mulțime de oameni aici în New York, deci mai mult ca sigur, urma să fie singură. Lui Holly îi vibră telefonul, ceea ce însemna încă un mesaj de la Carlos.

Brusc, lui Holly îi veni cea mai străălucită idee ce apăruse vreodată în mintea ei. Putea să-l invite pe Carlos, cu siguranță nu ar refuza-o, în plus s-ar simți bine alături de el. Lui Holly chiar îi făcea plăcere să stea în compania lui Carlos, să nu mai spună că era incredibil de frumos. Holly tropăi în timp ce urcă scările, apoi se porecli singură drept ”proastă, rea și nesimțită” din cauză că nu-și amintise că copii de la centru dorm și pentru ei se face toată treaba aceasta.

Holly străbătu holul de la etajul doi și ajunse în sfârșit lângă ușa bucătăriei. Nu înțelgea de ce bucătăria era poziționată aici, dar nu contă. Dădu din umeri, apoi intră pe ușa bucătăriei găsind un Aiden singur-singurel, cu un șort pe el, iar Holly râse în sinea sa, pentru că acum făcea rime. Se așeză pe scaun și stătu tăcută un minut. Aiden remarcă prezența ei și schiță un zâmbet. Holly nu putea să-și reprime curiozitatea de a afla dacă merge la petrecere.

- Mergi la petrecerea de mâine? întrebă Holly pe un ton rapid.

Aiden se opri din tocat morcovi, care urma să-i pună la friptură. Se sprijini cu întregul său corp de mobilierul din bucătărie, și se întoarse cu fața înspre Holly, având un zâmbet jucăuș pe buze. Lui Holly îi se accelerară bătăile inimii, probabil era din cauză că-l urăște, iar el urmează să-i vorbească. Da, cu siguranță asta era.

- Ce petrecere? întrebă Aiden neștiutor.

- Cea de la casa din față.

- Aaa. Petrecerea lui Kyle, exclamă Aiden, sigur că da. De ce ești interesată? Doar nu vrei să însoțesc, nu?

Holly se panică, făcându-se roșie ca un rac în obraji. Lăsă privirea în jos, apoi gesticulă din mâini agitată.

- Nu, nu, sigur că nu, eram doar curioasă.

- Te-ai înroșit în obraji, remarcă Aiden.

Holly avea nevoie de o oglindă urgent. O, Doamne îi venea să intre în pământ de rușine, se făcuse din nou de râs, era într-o situație jenantă, iar Aiden zâmbea și râdea pe seama asta. Holly nu știa ce să zică, mâinile îi tremurau, iar genunchii ajunseseră să îi se îmoaie, dar Holly nu știa de ce se simțea așa. Ea nu voia să se simtă așa, se apucă să-și decojească unghiile ca să nu izbucnească în plâns.  Norocul fusese de partea lui Holly, Veronica intrând în cameră cu o cutie de condimente și câteve cutii cu carne de curcan.

Parcă nu mai era o idee atât de bună să-l cheme pe Carlos la petrecere, parcă nu era o idee atât de bună să mai meargă la petrecere. Holly scoase un oftat.

_____________________________________________________________________________

până la urmă am postat și capitolul ăsta, voiam că mâine să scriu direct la capitolul cu sărutul, okay sper că v-a plăcut și capitolul acesta, scuze de greșeli da chiar îi seară și mi-e somn și nu mai am chef să verific greșelile. noapte bună