Câteodată dragostea începe toamna.
N-o vezi, nu te anunță..., dar o simți atunci când pur și simplu te scoate din minți.
Edit: Ruxi ❤️
Toate drepturile rezervate.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu exista nicio șansă să-l las pe Elis să facă așa ceva. Nu după ce tocmai trecusem cu Autumn prin același lucru.
Nu cu prețul prieteniei noastre. Nu după tot acest timp în care suferisem degeaba.
El nu era atras de femei și nici nu pricepeam câtuși de puțin de ce-i treceau tocmai acum prin cap asemenea trăznăi.
M-am smuls cu toată forța de care am mai fost în stare din îmbrățișarea lui și am sărit în picioare. Mi-am aranjat hainele, amintindu-mi cum Vail făcuse mai devreme același lucru. Și din nu știu ce motiv absurd, făcându-mi-se dor de tipul care tocmai mă bruscase într-un mod destul de violent. Și totuși... conversația de dinainte, felul în care încercase să-mi explice punctul lui de vedere, chiar dacă nu reușise prea mult...
Toate arătau că Autumn Vail suferea de ceva. Chiar dacă poate altcineva nu putuse vedea, din toată această cacealma, eu reușisem să observ că era asemenea unui animal rănit.
— Ah! a scos Elis un mârâit frustrat. De ce te-ai ridicat? Ți-e teamă de ce ai fi aflat dacă ai fi acceptat?
Mi-am dat ochii peste cap, sfârșită la rândul meu. Voiam doar să merg acasă, să mă arunc în patul meu și să zac.
— Nu te mai prosti! i-am întors-o tăios. Hai, mișcă-ți fundul, că vreau sa plec de aici. Mie mi-a ajuns deja tot ce am trăit în noaptea asta.
— Nț, nț, a fluturat indexul prin aer. Ai grijă, am impresia că începi să semeni tot mai mult cu amicul Vail. Și el a spus la fel.
— Mda. Parcă îl știai destul de bine, nu? Am decis să urmez firul discuției, dacă tot îl deschisese.
— Hm?
Ajunsese cumva în șezut, în timpul ăsta.
— Parcă vă înțelegeați bine și aveai o minimă idee despre el. Cum se face atunci că m-ai împins, la propriu spre el, având în vedere că...
Îi picase capul și a tresărit, clipind des. Era pe punctul de a adormi iar.
— Haide odată, Elis! O să cazi iar lat acolo și să nu-ți închipui c-o să mă chinui vreo secundă să trag de tine. Vei rămâne aici.
— Bine, a zis cu jumătate de gură, vin acum.
Și-a aruncat brațul pe după umerii mei și am coborât așa, susținându-l să nu se prăvălească și să zacă de tot acolo.
Odată ajunși jos am dat nas în nas cu Adam, care părea să-și țină cu greu ochii deschiși.
— Ce faceți? Plecați? S-a clătinat pe un picior, cât pe ce să se dezechilibreze.
Nu mai aveam nervi și răbdare și pentru el.
— Da. Nu știu ce i-ai dat, dar a făcut numai prostii deja, i-am reproșat, trăgând iar de Elis care rânjea.
