Autumn

Capitolul 14

    N-am reușit să mă mai concentrez la cursuri.

Elis stătea în spatele meu. De obicei comunicam. El se apleca în față peste banca lui și mereu îmi șoptea câte ceva. Evident nu mai era cazul acum.

Se deschidea, fără voia mea, o prăpastie între mine și el, pe care îmi era teamă că n-aveam s-o mai pot închide apoi. Aluneca el și se lăsa tras de parcă nu-i păsa. Orice făceam eu, oricât încercam să repar ceva, la final era tot vina mea. Iar asta nu putea fi corect.

Îl uram pentru că acum strica tot ce construiserăm în toți anii ăștia. Și mă enerva faptul că n-aveam cum să evit ruptura asta.

Refuzam să mă gândesc la o relație amoroasă, preferam să pun mai presus prietenia. O consideram mult mai importantă în momentul de față. De asemenea, însă, trebuia să reflectez la tot. Căci devenea din ce în ce mai clar că Elis mă mințise în legătură cu orientarea lui sexuală. Nici măcar nu i-ar fi trecut vreodată prin cap să mă atingă în felul acela dacă era așa.

Se sunase de pauză, iar eu alesesem să rămân în banca mea. Era atât de ciudat să stau singură, căci de fiecare dată când...

— Red, l-am auzit pe Lovett, vorbind de undeva de deasupra capului meu și am tresărit. S-a sprijinit cu mâinile de masă, aplecându-se puțin spre mine.

— Da? m-am uitat la el confuză, neînțelegând ce voia.

— Scuze pentru scena de alaltăieri, s-a fâstâcit el, pe buzele sale observându-se o grimasă. Nu aveam niciun drept...

— Stai liniștit, i-am zis pe un ton împăciuitor. Am uitat, da? Las-o așa.

— O.K., mi-a zâmbit el. Voiam doar să mă asigur că nu ești supărată pe mine.

— Nu sunt.

— Mișcă, Lovett, l-am văzut pe Elis împingându-l mai departe de lângă mine. Hai că avem de discutat ceva.

— Dar..., brunetul a întors fața spre mine, iar Elis nici nu s-a sinchisit să mă mai privească. De parca brusc nu mă mai suporta.

Oare știa măcar cât de mult mă rănea cu atitudinea asta?

Îmi strângeam lucrurile, aruncându-le pe toate în geantă atunci când Mina și Amelia au venit iar lângă mine.

Era ora de plecare deja și ele nu uitaseră ce îmi propuseseră puțin mai devreme. Eu îmi doream să o fi făcut. Dar n-aveam atâta noroc.

Îmi era foame și mă simțeam, fără niciun motiv anume, extrem de obosită. Îmi era frig și totodată parcă mă amenința și o migrenă.

Eram o ființă destul de complicată și greu de înțeles. Aveam tabieturile mele de la care îmi era greu să mă abat. Ori poate mai degrabă băteam câmpii, fiindu-mi greu să admit că viața mea fără Elis era complet goală.

Fuseserăm de nedespărțit și iată-ne acum, înstrăinați de o asemenea conjunctură.

Poate că într-adevăr era reală vorba aceea ca de ce îți era frică nu puteai scăpa.

— Și? Ce ai mai făcut în ultimul timp? m-a întrebat Mina pe când parcurgeam împreună holul lung al liceului.

— Nimic interesant, am ridicat din umeri. 

— A mai ținut Elis vreo petrecere la care nu ne-a invitat? s-a băgat și Amelia în seamă.

Aceasta din urmă făcea parte din gașca de admiratoare ale lui Strongman.

— Hm..., nu-mi amintesc.