Autumn

Capitolul 4

    Dacă aș fi crezut în horoscop, astre și toate prostiile astea, aș fi spus că planetele s-au aliniat fix în ziua de azi. Doar pentru a mă aduce pe mine în postura asta. Cu el.

Cum însă luam mereu în râs domeniul acela, n-aveam cum să găsesc cauzalitate la așa ceva.

Nu premeditasem nimic și cu toate astea, mă aflam acum sprijinită de corpul lui tare și ferm, agățată cu mâinile de umerii lui largi, presându-mi insistent buzele de ale sale.

N-a avut nicio reacție și atunci am rămas așa. Acolo. Sperând și dorindu-mi din tot sufletul să-l fi făcut pe tipul acela să-și piardă interesul în ceea ce mă privea.

Fără să realizez m-am lăsat dusă de val atunci când mi-am dat voie să simt moliciunea buzelor sale mari în contact direct cu ale mele.

Mirosea atât de bine! Un parfum pe care nu-l recunoșteam și care îmi plăcea îngrozitor de tare, iar asta mă înspăimânta, căci nu-mi era permis să mă atragă nimic la Autumn Vail. Era greșit totul.

Și totuși...

Degetele lui s-au strâns dureros pe încheietura mea și mi-am dat seama chiar atunci că nu-i convenea deloc situația. Că o făcusem lată. Dar chiar acum singurul lucru care mă interesa ținea doar de interesul propriu, de persoana mea.

La naiba! Am inspirat adânc, iar aroma aceea emanată de undeva de pe pielea lui mi-a invadat nările, îmbătându-mă, alungându-mi rațiunea.

Eram amețită deja, atunci când el m-a îndepărtat, privind la fața mea într-un mod... era îngrozit cumva?

— Red, acel tip nu dispăruse nici acum. Ești cu el? scutura uimit din cap.

— Ăă, da, i-am răspuns, îndreptându-mi atenția spre el și refuzând să mă mai întorc spre Vail și să-i cer aprobarea.

— Serios?

Tipul ăla chiar nu se lăsa convins cu una cu două.

— N-ai văzut deja? am gesticulat din mâini, sâcâită.

— Ba da, dar...

Lovett nu era un băiat urât. Dimpotrivă. Nu era nici de neplăcut. Dar toate insistențele și dulcegăriile pe care mi le adresa, mă făceau doar să-mi doresc să fug cât mai departe se putea de el.

— În fine, Red, las-o așa, s-a scărpinat după ceafă, cu o expresie amărâtă pe chip. Chiar nu mi-am imaginat că îți place deja de altcineva.

I-am zâmbit strâmb, aproape începând să-mi pară rău de el, dar era mult mai bine așa. N-avea niciun rost să-și facă speranțe, căci nu exista nici cea mai mică șansă ca eu să-mi doresc ceva cu el, vreodată.

— Îmi pare rău, Lovett, am spus totuși.

Mințeam. Nu-mi părea. Dar voiam totuși să-l fac să se simtă mai bine, cumva.

Mă uram atunci când făceam oamenii să sufere cu bună știință. Mai ales când unii dintre ei chiar nu meritau asta. Dar Lovett devenise mult prea agasant și lucrurile nu mai puteau continua așa. Iar eu nu mă pricepeam deloc să dau un refuz categoric. Chiar și așa cu tot tupeul meu, nu mă descurcam nicicum să fiu tranșantă, nici măcar când situația o cerea.

Cu toate astea, majoritatea celor care mă cunoșteau, cât de cât, mă credeau o scorpie afurisită și mă tratau ca atare. Fără să le pese și fără să încerce să descopere ce se ascundea dincolo de toată masca asta pe care o afișam zi de zi și care deja devenea grea.

Până la urmă preferam să îi las să gândească așa. Nu aveam în mod direct o problemă cu asta, căci la sfârșitul zilei fiecare se ducea la casa lui și nu eram nevoiți să ne suportăm unii pe alții mai mult decât era necesar.