Autumn

Capitolul 13

    Părinții mei, ca de obicei, nu erau acasă, așa că nu mă vedeam nevoită să mă strecor înăuntru. Am intrat fără să-mi pun problema gălăgiei.

Mă gândeam, cu stupoare, cum avusesem parte de două săruturi în aceeași noapte. Și nici măcar unul dintre cele două nu putea fi numit în totalitate așa. Ce puțin nu aceasta ar fi trebuit să fie definiția unui sărut, din punctul meu de vedere.

Mi-am scos adidașii și i-am lăsat să cadă pe hol, în drum spre camera mea.

Dora lăsase câteva lumini aprinse, fiind singura care știa că veneam târziu și, de asemenea, singura căreia îi păsa.

Fir-ar al nabii! Acceptasem pentru câteva secunde sărutul lui Elis, inducându-l eu însămi în eroare cu indecizia mea. Așteptasem de atât timp ca el să mi se declare și să-mi arate că era interesat de mine la modul acesta, încât, pentru o clipă scurtă, n-am fost în stare să-l refuz.

Și da, îmi plăcuse mai mult decât îmi era permis.

Dacă aș fi afirmat că acum nu-mi mai păsa, aș fi mințit. Nici măcar toată fascinația și curiozitatea pentru acel Autumn, nu puteau schimba toți anii în care, de una singură, mi-am alimentat atâtea fantezii cu Elis.

Snow a mieunat de îndată ce am intrat în dormitor, atrăgându-mi atenția. Stătea tolănit în patul meu, așteptându-mă.

Snow a fost singurul cadou de suflet pe care părinții mei au fost în stare să mi-l dăruiască. Și el fiind tot un înlocuitor pentru absența lor.

M-am aruncat în așternuturile fine, pe spate, și l-am ridicat pe pieptul meu. S-a tolănit bucuros acolo, dând din coadă și întinzându-se leneș.

— Ți-a fost dor de mine?

A fost satisfăcut să primească și mai multă atenție din partea mea, torcând fericit atunci când l-am mângâiat pe căpușorul blănos.

Snow era un british shorthair alb, cu ochii albaștri. Probabil cea mai superbă felină văzută de mine vreodată. Ori poate era normală să-l laud așa, având în vedere cât de mult țineam la el.

Drept răspuns, a miorlăit ascuțit.

L-am așezat înapoi pe pat, urnindu-mă cu greu de acolo și îndreptându-mă spre baie. Știam că dacă nu mă mobilizam, urma să adorm acolo, exact așa, în hainele alea îmbâcsite de fum.

Habar n-aveam cum să repar lucrurile cu Elis. N-aveam idee nici măcar când se stricaseră așa. Și din ce motiv? De ce cu mine, când îmi făcuse destul de clar faptul că nu era atras de sexul feminin?

Informația aceasta venise chiar atunci, a doua zi după ce îi cerusem să mă învețe să sărut. O făcusem intenționat, da. Voisem ca acest pas important pentru mine, să fie cu el.

Aveam cincisprezece ani pe atunci, iar fascinația mea pentru el tocmai prindea aripi, înălțându-mă pe piscuri prea înalte pentru mine.

Elis împlinise deja șaisprezece ani și chiar îl observasem de mai multe ori, ieșind cu fete mai mari decât el.

Se dezvoltase devreme din punct de vedere fizic și arăta mult prea bine ca să nu atragă privirile puștoaicelor. Pe deasupra, părinții lui mai erau și înstăriți. Astfel că Elis devenise rapid visul oricărei fete. Dar mai presus de ele și de orice altceva, eram eu. Sau așa îmi imaginasem pe atunci.

După acea rugăminte prostească, de copil, a apărut mărturisirea aceea, care, minute îndelungate, m-a lăsat fără nicio replică.

Când m-am dezmeticit din uimire, l-am acuzat că mă mințea. După aceea el a perseverat , intrând în detaliile unei povești, despre care acum nu mai știam ce să cred.