Autumn

Capitolul 11

    A rămas perplex. Împietrise acolo. Dar de data asta cel puțin nu m-a mai bruscat.

Mi-am uitat complet scopul inițial atunci când am închis ochii și i-am simțit buzele moi.

Ce voisem să demonstrez? Tot ce îmi propusesem, uitasem deja.

Nu am pretins mai mult, nu am îndrăznit. Am rămas așa, așteptând doar Dumnezeu știa ce. Fiind conștientă undeva într-un cotlon din mintea-mi încețoșată, că el n-avea să facă vreun pas în direcția mea. Pentru că nu...

Pe neașteptate mâna i s-a înfipt în gâtul meu. Degetele lui au strâns. La început încet, apoi tot mai tare, pe măsură ce fiecare secundă se scurgea cu încetinitorul, de parcă până și timpul se dilua.

— Ce dracu' crezi că faci? a scrâșnit cu buzele foșnind peste ale mele. Fără să se îndepărteze.

Oare de ce rămăsese intenționat acolo dacă-i displăcea atât ceea ce se petrecea?

Nu puteam să mai înghit aer și oricât de multă teamă îmi era, un drăcușor din mine îmi tot șușotea să nu plec de lângă el, să-i testez rezistența, să verific exact până unde era în stare să ajungă cu violența asta care cu siguranță își avea rădăcinile undeva în trecutul lui. Fiind convinsă că însemna ceva.

M-a împins în perete, continuând să depună presiune, oprindu-mi respirația în cel mai crud mod posibil.

Îi vedeam clar expresia animalică de pe chip. Fioroasă. Și totuși absentă. De parcă ar fi căutat să se răzbune pe altcineva prin prisma mea. De parcă...

Unu. S-a făcut întuneric.

Doi. S-a așternut liniștea.

Trei. Mi-am auzit inima bătând în ecouri aritmice.

Patru. Pulsul s-a scurt lent de la cap la picioare. Rămânând acolo.

Cinci. M-am scufundat într-un ocean imaginar. Plutind. Lăsându-mă trasă la fund.

Șase. S-a oprit circulația. Sângele a devenit solid în corpul împietrit.

Șapte. S-a crăpat cerul căzând cu totul peste mine și înecându-mă în valurile lui învolburate. Stacojii.

Mi-a furat, pentru șapte secunde, răsuflarea. Inspirând-o pe toată în el. De acum puțin din mine avea să trăiască pentru totdeauna în interiorul lui. Infiltrat în organe, sânge, oase și carne, se afla aerul meu de aramă.

Șapte secunde de viață. În plus.

— Ia-ți labele de pe ea! l-am auzit urlând pe Elis înainte să-l văd aruncându-se peste el și trântindu-l la pământ.

S-a aplecat deasupra lui și upercutul pe care i l-a aplicat, a făcut ca maxilarul lui Vail să scoată un zgomot neplăcut.

— Ești bine, Red?

Încă mă chinuiam să-mi umplu plămânii cu oxigen, inspirând adânc aerul din jur.

Încă mă întrebam cum se ajunsese în punctul acesta.

Cu doar câteva minute în urmă aceeași întrebare îmi fusese adresată de cel care acum își masa falca, văzându-se clar că îl durea.

— Ce naiba e cu tine, idiotule?! Prima chestie pe care i-ai făcut-o, am luat-o ca pe o scăpare din partea ta. Dar acum am văzut cu ochii mei de ce ești în stare... Să nu cumva să te mai apropii de ea! l-a amenințat pocnind cu palma în podea, lângă capul asiaticului.

Atât de mult roșu s-a pogorât, dansând între noi precum un fum subțire și fin, conectându-ne privirile. Uitând de Elis și de tot ce spusese. De faptul că, în sfârșit, apăruse să-mi ia apărarea.