Autumn

Capitolul 7

    Recunoscusem deja vocea aceea, inconfundabilă, de dinainte să întorc capul, doar că nu voiam să accept că era și el prezent aici.

Tipul ăla încă mă ținea de mână și mă strângea atât de tare încât eram convinsă că-mi lăsase și o vânătaie de toată frumusețea deja.

— N-am auzit..., a pus blondul o moacă ciudată.

M-am întors extrem de lent spre Autumn Vail. Căci da, îl recunoscusem, după accentul care nu se mai asemăna cu al altcuiva cunoscut, că era el.

— Ai auzit foarte bine, l-a înfruntat fără să-i pese că cel de lângă mine era mai solid și mai mare decât el.

— Da, ai dreptate, a aprobat blondul, dând din cap. De fapt, voiam să-ți spun că nu-mi pasă, a ridicat indiferent din umeri, încercând iarăși să mă forțeze să-l însoțesc.

— Nu vezi că nu vrea să meargă nicăieri cu tine, idiotule?! nu s-a lăsat nici Vail.

Celălalt s-a îmbățoșat, semn că începea să se enerveze. Mi-am scuturat mâna, încercând iarăși s-o sustrag din prinsoarea lui.

Probabil consumase și el din aceleași tipuri de substanțe ca și Adam, căci nu părea să remarce deloc disperarea mea de a scăpa de el și de insistențele lui.

Am sesizat un alt tip care cobora chiar atunci pe scări cu o tavă încărcată de pahare pline.

Între timp Vail se deplasase și el spre noi, ajungând destul de repede la scări. Prima dată am crezut că pur și simplu voia să urce și să plece de acolo, dar apoi i-am înțeles imediat intenția.

S-a ciocnit de cel care se chinuia cu tava, acesta scăpând-o fix în brațele întinse ale blondului agasant.

Impactul l-a luat pe nepregătite, mâna lui eliberând-o subit pe a mea.

M-am tras cu rapiditate înapoi să nu ajung și eu victimă colaterală în „accidentul" ăsta, lăsând băuturile acelea să se răfuiască doar cu el, căci până la urmă el fusese ținta.

Toate lichidele din acele recipiente s-au răsturnat pe hainele lui, căzându-i apoi pe pantofii a căror albeață devenise deja doar o iluzie, unele dintre ele spărgându-se de podea.

— Fir-ar al dracului! a înjurat nervos, trecându-și frustrat palmele peste haine, încercând să scuture inutil picăturile care se infiltraseră deja în material.

— Vino, a întins Vail mâna spre mine, iar eu am rămas ca trăsnită, uitându-mă la palma lui deschisă, întinsă. Uimită de gestul său neașteptat.

Ciudat era că de data asta nu voiam să scap. Ba chiar eram curioasă de ce-i trecea lui prin cap.

L-am urmat ca hipnotizată, privind doar la picioare ca să nu mă împiedic și să cad.

Nici măcar n-am mai apucat să mă uit în urma mea și să văd ce se întâmplase cu cei doi băieți afectați de năzbâtia lui Vail. Cu siguranță că blondul s-ar fi răfuit cu el dacă ar mai fi avut ocazia s-o facă. Oare chinezul se temea de o confruntare? De aia dăduse bir cu fugiții?

Ajunsesem pe coridorul lung care era gol. Spre norocul nostru, căci ar fi fost destul de incomod să dau nas în nas tocmai cu Elis, spre exemplu, în timp ce goneam alături de Vail.

N-am înțeles de ce continuam să alergăm dacă era evident că nu ne mai urmărea nimeni. Și atunci brusc m-am oprit, iar el a fost nevoit să facă la fel.

S-a întors confuz spre mine, iar eu am observat acele cute adânci care i-au apărut pe frunte.

Mâna mea încă era captivă într-a lui și am coborât privirea asupra lor, dându-mi seama cât de stranie era atingerea aceasta. Electrizantă parcă. Mult mai intensă decât toate cele pe care le-am avut până acum cu Elis.