Autumn

Capitolul 1

    — Haide, Red, știu că mă vrei și tu, a tras Josh de mine.

Tipul era în ultimul an de liceu, atacant al echipei de rugby. Un exemplar bine făcut... mult prea bine făcut dacă era să mă întrebe pe mine cineva despre asta. Probabil mânca steroizi la micul dejun, în loc de cereale.

— Nu, chiar nu vreau, m-am smucit, încercând să scap din strânsoarea lui.

— Practic îmi făceai ochi dulci mai devreme. Ce e cu atitudinea asta? Când una caldă, când una rece... Mă tachinezi cumva? a rânjit cu subînțeles, iar eu am avut impulsul de a-i șterge cu o palmă zdravănă expresia tâmpită de pe fața aia.

Apoi m-a împins în perete, iar eu aproape am luat foc de nervi.

— Dă-te de pe mine, cretinule! l-am lovit cu pumnii în piept. Chiar nu mă interesezi câtuși de puțin, obișnuieste-te cu ideea! i-am strigat, reușind până la urmă să mă strecor printre brațele lui întinse și să scap de el.

A rămas suspendat, cu palmele sprijinite de perete, respirând sacadat.

— Dacă ai impresia că te poți juca după cum ai tu chef, cu mine, te înșeli ama...

— Red! Vocea lui Elis a răsunat pe coridorul gol.

Elis era prietenul meu gay. Singurul meu prieten. Fetele din liceul ăsta nu mă suportau. Motivele erau evidente pentru mine și mă obișnuisem deja cu ele. Sau cel puțin asta credeam acum. Părinții mei aveau bani, iar eu arătam bine.

Știu, privind din afară aceste aspecte, aș fi putut fi percepută foarte ușor drept o persoană superficială. Dar chiar nu eram așa. Iar Elis o știa. Doar el mă cunoștea cu adevărat. Doar lui îi păsase de asta. Nici măcar proprii părinți n-aveau vreodată timp să mi-l dedice mie și să se intereseze de bunăstarea mea. Dacă aveam nevoie de ei, dacă, dacă...

Existau atâtea motive pentru care îmi lipsiseră în toți anii ăștia. Și chiar dacă mă obișnuisem cu absența lor, încă existau momente când resimțeam foarte tare acest abandon. Și mă durea. Iar asta doar Elis înțelegea.

— Sigur, a mormăit Josh, doar fătălăul mai lipsea din ecuația asta.

— Să nu cumva să îndrăznești să spui ceva rău de prietenul meu! l-am avertizat furioasă, indicând cu degetul spre el.

— Mi se rupe de rahatul ăsta cu ochi, a arătat scârbit, mișcând doar puțin din bărbie, spre Elis. Mai inoportun de atât, nu puteai fi, i s-a adresat apoi direct lui.

— Am venit intenționat, a zâmbit prietenul meu, apoi i-a clipit ștrengărește.

— Mda. Vezi să nu ți-o iei într-o zi.

— De la tine? nu s-a lăsat șatenul.

— Nu te pune cu mine! a scrâșnit blondul din dinți, apropiindu-se amenințător de el.

Ideea era că și Elis avea constituție fizică bună și evident nu se temea de sportivul cu mușchi cât casa și creier cât nuca.

— Ești smardoi sau ce? doar s-a amuzat Elis.

— Pleacă, Josh, m-am băgat între ei, văzând că atacurile continuau să degenereze.

— Ai dreptate. N-am ce să caut aici. O să regreți tu, toate astea, m-a avertizat, îndreptând indexul spre mine.

Mi-am dat ochii peste cap și am refuzat să mai comentez ceva. Nu voiam să-l rețin din treburile lui importante.

— Iarăși te bâzâie idioții ăștia? m-a întrebat Elis, privindu-mă empatic.

— Chiar nu știu ce să mai fac să mă lase în pace, am izbucnit. Nu pot înțelege deloc că nu înseamnă nu sau că nu sunt absolut deloc interesată de niciunul din ei.

— Cred că ai nevoie de măsuri mai drastice, a glumit el, dar în expresia feței am putut citi că era probabil să aibă el un plan în privința asta. Așa că i-am luat destul de în serios afirmația.

Chiar așa era. Trebuia să pun capăt situație acesteia.

— Ce propui? am insistat, în timp ce pășeam împreună pe holul lung al liceului.

— Un iubit, a aruncat brusc.

— Ce?

La recomandarea asta chiar nu mă așteptasem.

M-am oprit în loc, cântărind în minte sugestia lui.

— Nu, nu, am refuzat totuși să o iau în considerare. N-am cum să mă gândesc la așa ceva.

— De ce nu?

Elis părea mult prea relaxat, fiindcă nu se afla în situația mea.

— De unde aș putea face eu rost de așa ceva? Nu te prosti... Cine ar accepta măcar o chestia ca asta?

— Hm..., s-a bătut el peste buze cu buricele degetului, gânditor. S-ar putea să știu candidatul ideal.

— Cine? m-am uitat sceptică la el.

— Autumn Vail, scumpo. E partenerul perfect pentru tine.

Probabil ochii mei nu au fost niciodată mai mari de atât. Încă puțin și aveau să-mi iasă din orbite.

— Autumn Vail..., am mumurat. Nu vorbești serios, am clătinat din cap.

— Oh, ba da, foarte serios, a arcuit complice din sprâncene.

— Doamne ferește, Elis. Prințul din Winchester nu mă va băga niciodată în seamă pe mine. Probabil chiar urăște fetele de genul meu.

— Ce zici să încercăm și vedem după.

— Dar..., toate cuvintele mi se încurcaseră în minte și nu-și mai găseau structura corectă pentru a fi puse într-o simplă propoziție. Dar..., am încercat din nou, habar n-am cum l-aș putea aborda.

— Lasă pe mine asta, mă ocup eu să vă fac introducerea.

— Îl cunoști? Ați mai vorbit?

Descopeream că prietenul meu avea mai multe conexiuni prin școala asta decât îmi închipuisem eu.

— Un pic. E un tip de treabă. E cu mult diferit atunci când discuți cu el, față de cum îl bârfește lumea. Și e și... atât de bun! Ai văzut cum arată! Vai, mamă, îmi lasă gura apă.

Am chicotit.

— Sper că nu e și el gay. Că în halul asta nu ne-ar crede nimeni.

— Din păcate, nu, a strâns el din buze.

— Totuși...

— Hai, Red, lasă cârcoteala. Știi și tu foarte bine că altă variantă mai bună nu ai.

— Dacă mă voi trezi cu un mare refuz, să vezi tu atunci, m-am rățoit la el, iritată că îmi infiltrase în creier ideea asta și acum nu mai puteam scăpa nici eu de ea.

— Haide. S-o punem în practică deja, m-a tras de mână.

Avea să fie bine, m-am încurajat.

Avea să mă ignore și probabil că era mai bine așa.

Dar dacă accepta? Cum urma să procedez în cazul ăsta?

Voi posta(reposta pentru cei care ați citit deja) câte un capitol pe zi.