Femeia Sălbatică

18. Cum e să fii un mic...entrepreneur

Mamaia, sau Tetina, cum îi spun eu, este bunica mea legendară care m-a crescut.
Pe vremuri, nu existau bone draga mea, sau bebisităr, așa că bunicile îndeplineau rolul acesta de cele mai multe ori.
Da, dar nici femeile nu lucrau așa de mult cum lucrează acum.
Dac-ai știi tu draga mea, cât de mult mi-am dorit să muncesc, dar tataie al tău nu m-a lăsat.
De aici toată tărășenia, cum s-a căsătorit ea cu tataia când avea un serviciu bun, era telefonistă, dar că apoi el, fiind ofițer și văzut bine în societate, nu a considerat că nevasta lui e necesar să câștige bani. Dar nici nu îi dădea, astfel a trebuit să găsească resurse să se întrețină în lipsa lui (era mereu plecat) și să își cumpere lucrurile pe care și le dorea. Așa că mamaie este prima femeie entrepreneur din familia noastră. (Iar eu a doua, dar să nu mă laud).
Dacă te uiți la modele dantelate făcute cu iglița și apoi cusute prin lasetă pe o pânză specială, nu îți vine să crezi. Probabil nici nu știi despre ce vorbesc, acum așa ceva nu mai e la modă. Iglița este o andrea specială din metal cu care răsucești firul de bumbac crem în diverse forme, ca de exemplu laseta, un șerpișor mic lung de mulți metri, pe care cu sudoarea frunții l-am îmbredelit când eram mică pentru a o ajuta. De altfel, eram plătită să fac asta, cinzeci de bani pe metru, dar era o muncă asiduă care nu îmi plăcea. Aș fi citit sute de cărți, doar să nu mă pui să croșetez.
Apoi, laseta se coase pe o pânză desenată cu șaboane, modele repetate, pe care apoi mamaia le umplea cu dantelării. Lucra zi și noapte, își împungea degetele până la sânge, uneori păta pânza când cosea, dar apoi nu se mai vedea, pentru că spăla mileul și îl lăsa într-o soluție cu făină cu care apreta minunăția. Ca să stea bățos. A fost o vreme când erau la modă astfel de artefacte. Toate mobilele erau acoperite cu ele, iar mamaia mea a avut succes. Păcat că acum abia mai vede și își petrece majoritatea timpului în semi-întuneric.
Tetina a fost mereu o femeie frumoasă, pedantă, elegantă, educată, deși de la țară. Tot timpul cu părul aranjat, cu hainele călcate, demne de doamna ofițer. Dar asta era la exterior, pentru că dincolo de balurile strălucitoare la care se ducea cu tataia, stăteau mereu în casă cu oameni de o calitate îndoielnică. Pe vremea ei nu era ușor să ai apartamentul tău, abia atunci se construiau blocuri, se mutau des din județ în județ. Erau aproape nomazi. Asta a făcut-o nefericită, stresată, mereu arțăgoasă, pusă în gardă. Nesprijinită deloc de bărbat. Tot timpul singură.
Mă întreb cum ar fi viața mea singură. Uneori mă gândesc cum ar fi fost dacă nu m-aș fi căsătorit așa de tânără, dacă aș fi înfruntat viața altfel fără nimeni alături de mine. Uneori, tind să mă bazez pe Mihai mai mult decât ar trebui, e mamă, tată, frate, soț, iubit, prietenul meu cel mai bun etc încât am senzația că îl împovărez.
Lasă, iubi, Dumnezeu să ne dea sănătate și le-om duce pe toate..
Spune asta cu zâmbetul lui serios și enigmatic, dar oare despre asta e vorba în viață, să le duci pe toate, sau poate...cum le duci e mai important. Trăiesc și trăim în familii care ne-au învățat că viața este grea, că e o luptă, că trebuie să răzbim la lumină, dar ce-ar fi dacă pur și simplu am trăi simplu, ușor, fără așa de multe așteptări, cu zâmbetul pe buze, cu rucsacul în spate, călătorind prin viață ca o pasăre în zbor. Simt nevoia să îmi ușurez umerii, să las greutatea responsabilităților cuiva care crede în greutăți, eu vreau să cred...în altceva, sau să cred altfel.
Nu contează ce spun alții, draga mea, tu să îți găsești calea...
Asta îmi zice Tetina mereu, chiar și acum, și îmi strecoară o bancnotă de mulți lei în geantă.
Ia de aici, să îți faci și tu o rochie...
Nu era numai cusătoreasă, croia foarte bine. Erau, pe vremuri, niște reviste cu modele, pe care le decupa, întindea hârtii și materiale pe masă și începea să creeze. Îmi făcea cele mai originale rochii, cusute cu dantelării de ale ei, încât toți copiii erau învidioși. Probabil de aceea, chiar și acum, îmi fac sau cumpăr haine neobișnuite, șuchi - cum spune mama, create din cele mai ciudate culori și texturi.
Mami, îmi place caltea pe cale mi-ai făcut-o. Mă gâdilă...
Nimic nu se compară cu chicotitul copilului meu, atunci când e fericită. Într-o noapte, am găsit resturi de materiale, flori și frunze uscate, șireturi colorate, mărgele vechi și am construit.....o carte în 3 D. Care se deschide cu fețele noastre cu păr din diverse texturi, apoi cu aventuri în lumi inventate din mărgelele și materialele cele mai vesel colorate, cu eroi și pericole îmbrăcate în catifea, material raiat, carton sau plastic.
Are gurița deschisă, ca o fragă mirată, și nu îi vine să creadă ochilor. Flori, frunze, materiale, bijuterii, culori, mirosuri care o intrigă și stă ore în șir cu cartea în mână, întorcând-o pe toate părțile.
Idee pe care am pus-o în practică, ani mai târziu, în afacerea proprie, creând albume personalizate pentru diverse evenimente pe care le organizez.
Când am decis să plec de la ultimul loc de muncă, nefiind provocator de ajuns,  i-am spus lui Mihai.
Vreau să am firma mea. Aș vrea să încerc, să văd dacă mă descurc măcar un an. Mă sprijini?
Mihai s-a uitat în ochii mei, m-a strâns în brațe și m-am încărcat cu energia lui, cu încrederea de care aveam atâta nevoie.
Să faci așa cum simți....să îți placă fiecare zi la serviciu. Acolo petreci de cele mai multe ori mai mult timp decât cu familia.
Reacția alor mei.
Coboară cu picioarele pe pământ dragă, noi am lucrat toată viața noastră în același loc și ne-a fost bine. Ce crezi tu că o să faci cu o firmă? Dai faliment una-două...
Nu m-am lăsat descurajată. Mi-am deschis firma acum zece de ani și e una din marile mele realizări. Sunt propriul meu șef, vin și plec când vreau, îmi aleg pentru și cu cine să lucrez, o pasiune fiind și partea de marketing, acolo unde creativitatea mea poate să se dezlănțuie.
Mama a fost și ea un entrepreneur pentru familia mea, și-a deschis un spațiu pentru after-school, ea fiind învățătoare ca meserie, iar casa și viața noastră au fost pline de copii. M-am bucurat mereu, pentru că sunt singură la părinți, și nu înțeleg  de ce nu se înțeleg între ei copiii care au norocul să împartă suferințe și bucurii împreună cu un frate sau o soră.
Ca atunci când scriam scrisori de dragoste pentru colegii  sau prietenii mei, acum le organizez festivaluri, nunți, lansări de carte, evenimente de modă și tot ce îți poate trece prin cap.
Top trei cele mai tari evenimente organizate de mine:
Slujba de la Centrul Cultural Reduta, mi-a dăruit oportunitatea de a organiza un festival de teatru în limba engleză, bazat pe improvizație. Multe trupe s-au perindat la acest eveniment și am avut satisfacția să văd lumina din ochii actorilor adolescenți, în timp ce jucau ca umbre în spatele cearceafurilor, sau intrau în sală ca niște fantome cu lanterne sub barbă, sau erau doar niște capete înfipte într-o pânză agățată. Am învățat că dacă știi cui să ceri și cum să ceri, există foarte mulți bani care se pot investi în cultură. Poți face mulți oameni să zâmbească, chiar dacă ei nu vor ști niciodată cine este în spatele evenimentului. Și mie îmi convine așa.
A doua realizare este lansarea primei mele cărți. Pe o scenă, cu pian, cu expoziție de fotografie, cu un mic concert unde a venit toată lumea. Asta înseamnă Costi, Lunganu, Ștefan și toată paleta de oameni dragi mie. A fost o încărcătură mare emoțională, abia dacă am putut să stau în picioare. Mihai era alături și mă susținea. Cred că i-a plăcut inversarea rolurilor. El să dea noroc cu cei care jucaseră, mai mult sau mai puțin, un rol în viața mea.
Lunganu e neschimbat. Părul e la fel de lung, hainele rebele. Mă privește cu un regret vizibil.
Nu puteam să ratez un astfel de eveniment. Trebuia să fiu aici, alături de tine…
Simt, fără să vreau, că îmi pare rău pentru felul în care s-a încheiat relația noastră. Că nu am simțit că am avut un final corespunzător. Mă uit pe furiș la reflexia mea de pe fața lăcuită a pianului și văd o femeie frumoasă, stăpână pe ea.
Aș vrea să ne întâlnim . Să mai vorbim.
Încuviințez cu un zâmbet, dar mâinile îmi transpiră abundent. Costi se apropie cu zâmbetul lui ironic.
Iată toată pleiada de foști iubiți.
Dintre care, dragul meu, poți să te lauzi că ai fost primul.
Primul iubit, dar și primul abandonat.
Are un zâmbet jucăuș, dar e alături de mine. Întotdeauna a fost, în felul lui unic. Ștefan cumpără cartea și vine să îi dau un autograf.
Pianul e în cinstea domnului Odeșteanu, așa-i?
Aprob, uitându-mă în albastrul metalic din ochii lui, parcă e un pic mai cald ca de obicei, mai strălucitor. Fabi îl urmează îndeaproape.
Întotdeauna mă bucur să reîntâlnesc o prietenă dragă.
Mă bucur că am scris acea carte, doar pentru simplul fapt că ne-a adus împreună pe toți. Oameni nu perfecți, dar minunați în felul lor, care știu când să fie alături de mine. De multe ori, când mă simt singură, adun aceste amintiri prețioase, ca niște perle unice, pe care le ascund cu grijă în cufărul cu trecutul meu, pe care, de multe ori, îl las deschis, doar doar cineva îl va găsi sau o amintire săltăreață ar veni să mă bucure sau să mă întristeze.
Al treilea mare eveniment: nunta noastră.
Aud știrile de la televizor, cum că în perioada asta urâtă, de urgență, oamenii se pot căsători doar cu opt invitați. Nu numărul este problema, ci faptul că ți se ia libertatea de mișcare, nu mai poți să dansezi sau să mănânci într-un restaurant, nu poți hălădui pădurile. Ești blocat în celula vie, care se cheamă casa ta.
Dar să mă întorc la nunta noastră.
Locația: undeva în natură, într-un loc împădurit, cu câteva lacuri, poduri și căsuțe.
Preotul: unul dintre prietenii lui Mihai care a concluzionat predica cu cea mai frumoasă metaforă pe care am auzit-o vreodată.
În această căsnicie, sub taina lui Dumnezeu, unu plus unu este unu.
De fapt cred că asta este esența căsătoriei pentru mine și am zis. ..DA atunci când am simțit asta.
Rochia: creație proprie, inspirată după una din rochiile lui Audrey Hepburn, dintr-unul din filmele ei celebre. Când eram mică, obișnuiam să am caiete întregi, pline de modele îmbrăcate în tot felul de haine, una mai deșucheată decât alta, dar un desen mi-a rămas întipărit în minte, o rochie din două piese, modelul de bază, în formă de sirenă, din dantela brocată a rochiei de mireasă a mamei mele (something old), și o jumătate de crinolină, detașabilă, din satin care mă răsfăța la atingere prinsă la mijloc, în spate, cu o fundă imensă.
Dansul și masa au fost în aer liber, sub un cort șic, împodobit de mine și prietenele mele cu satin alb și corai, iar momentul cel mai frumos, dansul nostru în miez de noapte, sub stele. Mihai, cu ochi strălucitori, parcă măriți sub lupa nopții, mă sărută delicat sub ureche.
Sunt atât de norocos iubita mea…niciodată nu am fost așa de fericit.