Ai putea să îți ții mintea limpede în fața propriei tale nebunii?
Un grup de adolescenți încearcă din răsputeri să facă față pericolelor și a monștrilor din jur însă doar cei cu mintea extrem de puternică și echilibrată vor supraviețui.
(Un fan ficț...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Au trecut două zile de la accidentul lui Stiles. O anchetă a fost pornită iar la procurarea probelor s-au sesizat două cabluri care aveau legătură directă cu frânele mașinii. Stiles a scăpat doar cu câteva leziuni ușoare, iar a doua zi a fost exterminat din spital.
De la accident nu numai că toți stau în alertă, mereu crispați și suspicioși la fiecare pas. " A " le cunoștea fiecare mișcare, fiecare insecuritate și nu ezita când venea vorba de crime.
Era o noapte ploioasă, sunetul ploii răsuna în toată hala fiind parcă o melodie ce avea să astupe răni. Sorbind trist dintr-un pahar de bourbon, cu ochii pe ferestrele înalte ale încăperii, era Derek. Ascuns în bezna hălii, luminată slab de felinarele de afară.
Se simțea neputincios, era vinovatul principal. Căutându-și frenetic meridiantele defecte. De când a apărut în oraș parcă a venit la pachet cu toate problemele. Nu se mai simțea un lider adevărat încă de la moartea Lydiei, dar accidentul lui Stiles l-a făcut să realizeze cât de neputincios este.
Bourbon-ul din pahar avea o culoare arămie, iar gustul îi era tare, arzându-i gâtul cu fiecare gură luată.
Ușa hălii se deschise, putea fi însuși "A", nu îi păsa. Simțea că este la marginea unei prăpastii, iar oricine l-ar fi împins i-ar fi mulțumit sincer, i-ar fi făcut un bine.
— Serios? se auzi o voce subțire din pragul ușilor.
Recunoștea vocea dintr-o mie, însă nu mai avea puterea să răspundă. Cuvintele își pierduseră semantica și rostul, orice ar fi răspuns ar fi fost irelevant. Într-adevăr, era serios la marginea firului subțire de care atârna ultima fărâmă de putere.
Pașii veneau spre el, mai apăsați ca niciodată. Fiecare pas pocnind puternic podeaua. Derek nu se sinchisi nici măcar să se întoarcă, continuând să privească pe fereastră cum stropii de ploaie curg rapid de geam.
O mână fermă îl întoarce cu totul într-un contact vizual greu. Ochii ei albastri nu erau plini de dezamăgire ca al celorlalți, erau plini de empatie, compasiune.
— Ce este, Rogue? întreabă Derek trist.
— Ce este? De la accident te-ai baricadat aici! Avem nevoie de un alfa! spune ea răstită.
— Găsiți-vă altul, ăsta s-a pensionat!
Rogue rămăsese uitimă, privindu-l cum dă pe gât bourbon-ul rămas din pahar. Glumele erau ultimul lucru de care avea chef, însă comportamentul lui îi indică că situația e delicată.
El, în nebunia sa, se ruga pentru furtuni și visează că ele îi vor aduce pacea. Însă nu s-ar fi așteptat vreodată ca o furtună să ia vieți nevinovate. Ar fi preferat să fie călcat în picioare, tăiat adânc pe fiecare suprafață a corpului dar să știe că cei nevinovați nu trebuie să mai plătească pentru greșelile lor.
— Ascultă bine aici, tu ne-ai băgat în dezastrul ăsta de proporții colosale, tu o să ne scoți din el! Adună-te, nu degeaba ești alfa! turui Rogue răstită încercând să îi atragă atenția.
Putea să îl și scuipe, să arunce cu pietre în el că tot nu l-ar fi scos din starea în care era. Intrase într-un gol adânc, întunecat.
O mai privește preț de câteva secunde apoi se izbește de umărul ei, clătinând-o puțin. Face patru pași și pune mâna pe sticla de bourbon, nu mai avea nevoie de pahar, o duce direct la buze și ia câteva guri mari.
— Ești patetic! scuipă ea printre dinți.
— Știu, patetic, nepubtincios, slab, ăsta sunt eu! Acceptă!
— Nu, nu ești! țipă ea creând ecou în hală...Nu ești, ești cel mai puternic om pe care l-am cunoscut, cel mai rațional, cel mai curajos și cel mai deștept! continuă ea cu tonalitatea vocii ridicate.
Brusc, cuvintele ei îl atinseseră. Acele cuvinte trezind ceva în el, cu fiecare cuvând aruncat parcă era ca un glonț împotriva întunericului din sufletul lui.
— Tu ne-ai antrenat, tu ne-ai arătat calea cea bună! Tu m-ai învățat să acționez inteligent, să îmi calculez fiecare mișcare. Avem nevoie de tine...a..am nevoie de tine, Derek! continuă ea cu vocea tremurată.
Derek o privea lung, "Are nevoie de mine" își spuse în gând lăsând sticla de bourbon pe masă. Amărăciunea nostalgică dispăruse instant. Mirosea a strop de dragoste, orbită însă de insecurități.
— Te rog, adună-te din mizeria asta. Suntem împreună în asta! spune ea punându-și mâna firavă pe umărul lui.
Mână care ascundea ghiare ascuțite, însă care se păstra mereu la fel de firavă și catifelată. Parcă tot albastrul cerului spărgându-se în ochii ei mari. Privirea lui se mișca constant, când asupra ochilor, când asupra buzelor crăpate de frigul de afară. Obrajii îi erau ușor rozalii, semn că alergase în ploaie până aici.
Era pornită să îl adune de pe jos, să îl lipească și să îl pună pe picioare. Nu își mai putea vedea mentorul cum zace în amărăciune. Privindu-l însă, realizează că nu era doar mentorul ei, nu simțea doar admirație, se simțea atrasă de el. Îl atrăgea felul în care vorbește, felul în care se poartă manierat cu ea, felul în care o intrigă, o subestimează și o face să fie mai puternică.
Însă în ciuda acelui discurs emoționant pe care l-a spus din inimă, Derek părea că nu avea să mai adauge ceva. Îi mai aruncă o ultimă privire, de data asta una dezamăgitoare și îi întoarce spatele, îndreptându-se cu capul plecat spre ieșire.
— Voi face tot ce e nevoie să fie bine, promit...rostește el blând.
Auzind asta, Rogue de întoarce brusc. Îngrijorarea dispăruse instant de pe fața ei, lăsând loc de un zâmbet sincer.
— Nu o să te dezamăgesc..adaugă el privind-o lung în ochi.
Acest capitol este special pentru buna mea prietenă RougWerewolf . Sper că ți-a plăcut. XOXO
