Lose your mind (Teen Wolf fanfic)

Prolog.

        Noaptea se lăsase, neagră și pustie. Sunetul crangilor mișcate în adierea vântului care bătea puternic și al frunzelor zburând pe lângă asfalt le făcea pe fete să se simtă ciudat. Imediat, un țipăt disperat acapară orice alt sunet, băgând frica până și în păsările care stateau liniștite pe crencile copacilor, făcându-le să-și ia zborul.

          Cu sufletul la gură, Spencer, Rogue, Malia și Kira aleargă spre terenul de lacrosse, de unde se auzea țipătul disperat care era al Lydiei. Totul părea să se întâmple mult prea repede.

           Ajungând pe teren, trei beta se îndreaptă spre ele, atacându-le din plin pe Malia, Kira și Rogue. Nefiind atentă, unul dintre atacatori o apucă pe Malia de gât, aruncând-o apoi înspre tribune. Sunetul oaselor rupte le făcură pe fete să simtă cum sângele le îngheață în vene.

           La o distanță de nici trei metri, Rogue încearcă să apere fiecare lovitură care venea din partea vârcolacului însă printr-un simplu moment de ezitare, vârcolacul îi sfâșie umărul, sângele țâșnind din tăietura adâncă, iar durerea făcând-o să căzândă la pământ.

           Nici Kira nu o ducea prea bine, vârcolacul   căruia încerca să îi facă față fiind mult prea rapid, iar loviturile primite fiind mult prea puternice aceasta căzu în durerată la pământ. Încercând să fugă târăș de atacator.

           În mijlocul terenului, se afla Lydia confuză, iar din spatele ei se apropria o siluetă neagră. Era Peter Hale, tipul care le punea de fiecare dată bețe în roate. Văzând asta, Spencer fuge mâncând pământul spre ea, cu adrenalina crescută la cote maxime.

            Din nou, un țipăt disperat răsună acoperind sunetele luptei care o duceau celelalte fete. Un singur clipit, Spencer rămâne încremenită văzând trupul Lydiei cum cade pe pământul rece. Toată scena delurându-se parcă cu încetinitorul.

— Lydia!țipă și suspină Spencer, alergând spre ea.

          Cei trei beta, văzând că misiunea a fost pusă la bun sfârșit, părăsesc imediat locul. Lăsându-le pe fete cu răni deschise și dureri groaznice.

          Apropriindu-se de trupul căzut al Lydiei, observă urma zgârieturii adânci din jurul gâtului. Însă, privind mai în detaliu, absența țesutului îi permitea să privească direct osul. Speriată până în măduva oaselor, Spencer își acoperă gura cu palma dreaptă. Ochii îi erau inundați de lacrimi, iar picioarele îi cedaseră, căzând în genunchi, neluându-și ochii de la cadavru.

          Cu ultimele puteri, fetele se târăsc până în dreptul celor două. Spencer fiind îngenunchiată de durere.

— E moartă! țipă Spencer disperată, cu lacrimi în ochi, apoi repetând aceste două cuvinte, fiindu-i greu să conștientizeze.

         Tristețea și regretul se putea simți în aer, în acel moment toată durerea fizică fusese înlocuită cu cea sufletească. Pierduseră o bună prietenă, persoana care a reușit mereu să îi țină apropriați. Unica persoană care avea grijă de toată lumea, care asculta pe toată lumea murise în cel mai crunt mod posibil. În cea mai mare suferință. Chiar sub ochii prietenelor ei.

Bătând cu pumnii în pământ, Spencer nu poate accepta faptul că a murit chiar sub privirea ei.

Din depărtare, apar și Stiles, Derek și Scott, la fel de răniți, cu hainele jupuite și rănile la vedere. Văzându-le pe toate plângând și suspinând în jurul corpului neînsuflețit al Lydiei.