Ai putea să îți ții mintea limpede în fața propriei tale nebunii?
Un grup de adolescenți încearcă din răsputeri să facă față pericolelor și a monștrilor din jur însă doar cei cu mintea extrem de puternică și echilibrată vor supraviețui.
(Un fan ficț...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Spencer ajunsese într-o clădire veche, la câțiva kilometri distanță de oraș. La exterior părea a fi abandonată, neterminată, însă pe cum intră pe ușa imensă de fier rămase uimită. Interiorul era ca nou, plini de dispozitive, arme și ecrane imense. Intrarea era văruită într-un alb imaculat, perlat. Fata nu își putea ascunde surprinderea, își dăduse imediat seama că tocmai intrase într-unul din lăcașurile Vânătorilor.
Cum intrară pe ușă, cărându-i pe amândoi, Sean se repede spre una din ușile din foaier. Intrară în ceva ce părea a fi o infiermerie. Camera era compusă din patru paturi reglabile, fiecare având aparate specifice unui salon de spital. Îi așează pe fiecare în câte un pat, apoi îi conectează pe Stiles la un aparat.
— Ai uitat de Alec! îl anunță Spencer văzând că toată atenția lui era îndreptată spre Stiles.
— Nu are nevoie de aparat, răspunde el fugitiv.
Odată conectat la aparat, ritmul cardiac a lui Stiles era scăzut. Spencer se repezi ca arsă spre el, dar Sean o oprise.
— O să fie bine, stai de-o parte! Ia loc pe un scaun, sau du-te la etaj și fă-ți un sandwich, îi spune Sean extrem de amuzat și calm.
Spencer nu putea să înțeleagă cum de tipul ăsta e atât de calm. Încearcă să-și astâmpere furia și se așează pe un scaun de platic îndreptat chiar spre direcția paturilor. Fata îl privea atentă pe bărbat cum îi turna un lichid roșiatic lui Stiles în perfuzie.
Cu toate că iubitul ei stătea chiar în fața ei, sentimentul de siguranță tot nu reveni. Ba din contră, era mult mai agitată. Mii de scenarii se învârteau pe bandă rulantă în mintea fetei.
După câteva minute bune în care Sean a fost de nedezlipit de Stiles, acesta se ridică de pe scaunul de lângă acesta. Pe tot parcursul timpului, Sean a notat orice mișcare pe un carnețel.
— Haide drăguțo, mergem să mâncăm, spune Sean nonșalant.
— Ți-ai pierdut mințile? Nici măcar nu te-ai atins de Alec! În plus nu plec de aici până când cei doi nu se trezesc! sare Spencer ca arsă țipând și gesticulând.
— Și dacă stai aici până se trezesc rezolvi ceva? Pari slăbită, ai nevoie să mănânci ceva.
Adevărul era că Sean avea dreptate. Fața lui Spencer se trase mult, parcă neavând obraji. În jurul ochilor avea urme mov spre negru, de parcă nu mai dormise decenii întregi.
Până la urmă îi acceptă propunerea bărbatului și îl urmă până la etaj. Sean îi trase scaunul de la masă pentru a se așeza ea, iar pe urmă căută prin rafturile supraetajate ingredientele pentru gătit.
Bucătăria arăta și ea diferit, dulapurile erau din metal, bine sudate între ele. Masa părea a fi făcută din fier forjat, iar scaunele erau din plastic.
