Lose your mind (Teen Wolf fanfic)

Capitolul 15: Trăind în tragedie.

Vântul bătea cu putere peste pătura groasă de ceață ce învelea Beacon Hillsul. Se simțea miros de furtună în aer. Cu toată frica și nesiguranța care i se cuibărise în suflet, Alec o privea obosit pe Kira care era așezată pe pat, învelită aproape până în gât.

        Kira nu se mai avea să se trezească vreodată. Din colțul curii începu să îi curgă o dâră de sânge aprins.Văzând asta, Alec se ridică imediat și își presează două degete pe gâtul ei pentru a-i verifica pulsul. Nu mai avea puls. Inima încetă să îi bată. Pielea îi era albă, iar trupul rece bognă.

Alec simți cum durerea i se instalează în fiecare celulă, iar o greutate imensă îi apăsă inima. Aproape se sufoca, își pierduse firul gândurilor într-o mare întunecată de durere. Privea cu greu trupul neînsuflețit al fetei, era doar o adolescentă, O puteam salva, își repetă el în gând. Regretul și vina îi traversau atriile, simțind gustul acela amar în toată splendoarea agonisantă.

           Era captiv între capcane, într-un purgatoriu echivoc, printre ființe deplorabile. Niciodată nu a pierdut pe cineva în fața ochilor săi, studiase despre asta în grațiile vânătorilor, dar nu era pregătit pentru o asemenea pierdere.

Ridică coprul neînsuflețit al fetei și părăsi camera, lăsând-o goală în negura nopții. În praful ușii din capătul holului, era Spencer ce privea terifiată. Lacrimile fierbinți îi ardeau obrajii. Nici ea nu era pregătită pentru încă o pierdere a unei persone atât de dragi.

         Își pierdu echilibru și căzu în genunchii pe podeaua rece. Din gura ei răsună un țipăt cutremurător, un țipăt de agonie, de durere. Ridică pumnii și începu să lovească podeaua până ce aceștia începură să sângereze. Se simțea lipsită de speranță, ca și cum totul avea să se termine atunci.

         Imaginea era greu de vizionat, Alec înghiți în sec și lăsă trupul Kirei rezemat de perete. Nu își putea privi sora cum se spulberă chiar sub ochii ei. Face pași repeziți spre ea și îi prinde strând ambele încheieturi.

      — Dă-mi drumul! urlă ea cu ultima doză de putere pe care o mai avea.

        Se zbătea încercând să scape din strânsoarea fratelui ei. Tumultoasele ecouri, vocile din capul ei țipau, auzindu-se atât de ascuțit încât o dâră de sânge se ivi din nasul ei

       — Fă-le să tacă! țipă ea și mai tare într-un glas agonisant.

         Nu știa ce să facă, era mult prea mult pentru el. Se simțea atât de nefolositor auzind țipetele de durere îmbinate cu lacrimile înnecăcioase ale surorii sale. Până și stelele îi puteau auzi durerea. Cu o ultimă fărâmă de putere, Spencer își încleștă dinții de durere,
oprindu-se din țipat.

          Alec o strânse cât putu de tare în brațe, încercând să îi amelioreze durerea, dar nu era atât de ușor pentru Spencer. Mintea i s-a întunecat de un negru abstract, nimic nu îi va mai putea readuce speranța înapoi. Va participa la o a doua înmormântare și deja se gândea și a o a treia. Totul se terminase pentru ea în acel moment. Privirea i se asprise, fixându-se spre cadavrul Kirei. Vocile tăceau, parcă murind sufocate de întunericul din mintea ei. Nu mai simțea nimic, nici durere, nici iubire, dar nici compasiune. Își încuiă bine sentimentele și aruncă cheia în cel mai întunecat loc din sufletul ei.

          — Trebuie să o duc la părinții ei, vrei să te las la Rogue? întrebă Alec cu glas trist, rupând îmbrățișarea.

           — Nu, vreau să rămân aici, răspunde ea fără vreo fărâmă de sentiment în glas.