Black

Capitol 2

                                                                                                 2.

Evelyn

Tot ce am cu mine este un ghiozdan puțin rupt,cu niște haine vechi de cinci ani. Drumul până aici m-a costat mai bine de jumătate din ce am reușit să strâng până acum. Motocicleta pe care o am a mâncat mai mult combustibil decât să mă cazez două nopți la niște hotel-uri de pe marginea șoselei. E chiar ironic,de aproape-mi vine să râd. Am o motocicletă pe care nu mi-aș permite-o niciodată,care consumă cât o mașină de familie,iar eu abia dacă am bani de mâncare.

Pancarda cu numele orașului Riverhale îmi apare în față.Trec în viteză pe lângă ea fără ca măcar să-mi pese.

Orașul în care am copilărit era mic și drăguț,în schimb ascundea cei mai oribili oameni. Cel puțin totul pare exact la fel. Peluze perfect tunse și case perfecte,care descriu orașul perfect.

Ajunsă în fața unei case,opresc motorul și pun piedica. Este la fel cu cea de acum cinci ani.

Perfectă.

Îmi iau inima în dinți și cobor de pe motor,iar cu pași hotărâți pășesc pe alee. Mă uit în stânga și-n dreapta, ca atunci când eram adolescentă și încercam să evit vecinii care stăteau la geam doar pentru a vedea fiecare pas pe care-l faci. Și a te bârfi.

Casa vecină din partea stânga mi-a atras atenția. În fața ei este o mașină și deși casa nu este perfectă arăta mult mai bine de când am plecat eu. De fapt,pe atunci fusese lăsată în paragină,dar se pare că proprietarii au deschis în sfârșit să o vândă.

Mă pun în mișcare cu rucsacul pe umăr până ajung în fața ușii.

Sun la ușă.

Ding-dong

Ding-dong

Ding-dong

Dar nimic. Nu e nimeni acasă. Nu mă obosesc să sun pe cineva,ci mă aplec spre preș și zâmbesc.

Nimic nu s-a schimbat,nici măcar ascunzătoarea pentru cheia de rezervă.

Descui și închid ușa după mine. Totul este stins și miroase a închis. Nu e nimeni acasă. Las cheia pe dulăpiorul de papuci și mă duc în bucătărie. Iau o doză de suc din frigider și mi-o desfac. Examinez puțin locul și constant că nici în casă nu a mai făcut schimbări. Nu că mi-ar păsa. Cu ghiozdanul încă în spate, urc scările spre camera mea.

Deschid ușa și rămân puțin în prag. Peretele plin cu postere,dulapul plin cu formule de chimie și mate și patul meu mare cu așternuturi de satin sunt exact la locul lor, nemișcate. Îmi arunc ghiozdanul pe scaunul de la birou și mă duc spre fereastră. Se pare că geamul meu este aproape lipit de geamul casei vecine. Perdele fine îmi spun că în spatele lor este un dormit. Dar nimeni în el. Poate în sfârșit s-a mutat un tip sexy în orașul ăsta uitat de lume. Scutur din cap la idioțenia pe care am gândit-o și mă duc spre dulap.Îl deschid. Toate hainele mele din adolescență sunt aici. Îmi iau halatul din satin negru și mă duc în baie.

Dau drumul la apă în cadă și pun puținele săruri de baie care mi-au mai rămas în cutie și aștept să se umple cada.

Mă întorc spre oglindă și văd cearcănele de sub ochi și părul dezordonat de la vânt.

Zâmbesc.

Mă dezbrac de haine și le arunc în coșul de rufe și mă privesc. Tatuajele de pe trup sunt tot acolo,cicatricile sunt tot acolo,dar am o senzație că-mi lipsește ceva. Alung gândul și îmi aduc aminte că mi-am uitat prosopul în cameră.

Nu mă mai obosesc să iau ceva pe mine și merg goală în cameră.

Am o senzație ciudată. O senzație ca aceea că ești privit. Că cineva te spionează. Scutur din cap, pentru că până și pe mine mă uimește ce poate face oboseala din om.

Mă întorc în baie și mă scufund în cada plină cu apă și cu miros de trandafiri.

Nu știu cât stau în cadă,dar cert este că atunci când ies afară este întuneric și sunt nevoită să aprind lumina. Mă uit la ceas și văd că este aproape miezul nopții. Cu un prosop în jurul meu mă duc la dulap pentru a vedea ce aș putea lua,dar din nou am acea senzație de parcă cineva mă privește. Mă uit în stânga și-n dreapta,dar este stupid. Doar nu este cineva în cameră cu mine.

Privirea îmi fuge spre geamul din cameră și-mi aduc aminte că am vecini în vechea casă.

Atunci,când s-au mutat foști proprietari,eu eram foarte mică așa că nu aveam nevoie de perdea la geam. Iar asta m-a făcut să umblu fără stupoare prin cameră. Abandonez dulapul și mă apropii de geam,unde la casa vecină văd o umbră.

Atunci,mi-a venit o idee și un zâmbet malefic mi-a apărut pe față. Cu fața la geamul vecin, las prosopul să cadă de pe mine și mă duc spre ghiozdan.

Dacă tot am un pervers,probabil bătrân, printre vecini măcar să-l fac să se bucure de timpul petrecut stând la geam,nu?

Bag mână în ghiozdan și scot de acolo cel mai bun prieten al meu. BOB. Mă duc spre pat și mă întind pentru al lăsa să-și facă treaba.

Vreau doar să mă distrez puțin de acest vecin,care se tot uită în camera mea,iar pentru că geamurile noastre sunt atât de aproape încât ar vedea foarte bine ce fac eu acum, de ce să nu îi aduc aminte bătrânului de vechile vremuri din tinerețe?

Îmi duc mâinile spre sâni pe care îi apăs și îi frământ încet și senzual. Îmi iau sfârcurile întărite și mă joc cu ele,până îmi mușc buza inferioară. Cu una dintre ele cobor mai jos pe trupul meu complet gol,până ajung între picioare. Sunt udă,foarte udă. Simt o mâncărime ușoară și cum începe să-mi pulseze locul. Îmi frec degetul mijlociu de lobi,apoi fac cercuri în jurul clitorismului,deja umflat.

Un geamăt îmi părăsește gâtul,ca mai apoi să pornesc vibratorul și să mi-l plimb de sus până la intrarea mea. Toate mișcările astea îmi provoacă un orgasm puternic, care vine rapid și care mă face să urlu.

BOB-battery operated boyfriend-denumire ironică pentru vibrator