Black

Capitol 21

Capitolul 21

EL

Trântesc ușa după mine și îmi las corpul moale să cadă pe marginea patului. Îmi pun mâinile sub cap și închid ochii.

Care este numele tău?

Patru cuvinte. Patru cuvinte care mi-au făcut erecția să moară instant, euforia în care mă aflam datorită ei,să mă aducă la realitate și amintirea că eu nu ar trebuie să fiu în preajma ei.

Un sunet grutal iese din adâncul gâtului meu înainte să-mi înfund fața în pernă. Pentru prima dată după foarte mult timp mă simțeam minunat, mă simțeam eu, mă simțeam iubit.

Iubit?!

Aproape că-mi vine să râd. Ce gând prostesc,ea nu m-ar putea iubi niciodată dacă ar știi cine sunt.

Nu se mai aude niciun sunet din afara locuinței mele. Îmi ridic capul pentru a asculta încă o dată, dar nimic. Mă încrunt nedumerit,dar apoi aud ușa de la apartament scârțâind.

Expir puternic și nervos. Am dat-o-n bară din nou. Oare de câte mă mai poate ierta?

*

Suntem în fața clădiri unde se face schimbul. Partenerul meu este în dreapta și „siguranța" este în spatele pantalonilor acoperită de hanoracul negru.

Stabilisem un schimb de mărfuri semnificativ pentru asta seară într-un depozit abandonat de pe marginea unui drum de câmp. Schimb de arme. Arme care valorează cam un milion de dolari și de aceea era foarte important să fiu eu aici. Eu sunt doar pentru a mă asigura că totul merge exact cum ar trebui.

Văd armele.

Îi dau banii.

Târgul s-a încheiat și nu ne mai vedem vreodată.

Plecăm acasă și ne vedem de viață.

Intrăm în depozit, unde ne așteaptă zeci de cutii negre și doua matahale. Zâmbesc în sinea mea. Mereu își trimit matahalele în speranța că mă vor intimida.

- Ai banii? Întreabă o matahală.

- Ai armele? Îl întreb.

Strâmbă din nas nemulțumiți că nu sunt unul pe care al putea să-l păcălească după bunul plac. Îi fac semn din cap partenerului meu să le arate valiza cu bani. O pune pe masă și când o deschide fețele matahalelor par mulțumite. O închide și-i face semn partenerului lui să o ia de acolo și dispare.

Face din cap spre cutii.

- Dreapta P99, stânga CPTC67, mijloc COS2.

Spune și plecă pe urmele celuilalt. Le fac cu mâna celor din spatele meu să ia cutiile și să le pună în mașini.

Mă uit la ceasul de la mână și văd că e 3 dimineața. Peste trei ore trebuie să mă întâlnesc cu șefu' în condițiile în care n-am mai dormit de două zile. Simt cum oboseala pune stăpânire pe trupul meu,dar nu am să las asta să mă facă mai puțin vigilent sau să-mi strice treburile.

Mă urc în mașină și ies pe autostradă. Toți avem ales un traseu de urmat în cazul în care treaba se împute și suntem prinși. Dau drumul la muzică pentru a-mi acoperi șirul gândurilor,dar indiferent ce aș face mereu mă duce la seara precendentă,unde imediat după ce am auzit ușa închizându-se,am ieșit pentru a verifica apartamentul cu speranța să fie curentul cel care a deschis-o,dar era așa cum mă așteptam.