Black

Capitol 9

Capitolul 9

Evelyn

Dar nu am vorbit. După ce a încuiat ușa m-a luat de mână mult mai ușor decât atunci când m-a luat din curtea vecinului și urcă scările cu mine. Mergem în camera mea și mă duce în baie,unde mă așază pe marginea căzii și mă dezbracă. Eu tot nu spun nimic. Și nici ea. Am mai trecut prin asta și știe ce să facă. Mă ridică și mă bagă în cadă, unde pornește dușul și îl lasă să curgă pe mine. Nu-i spun că eu înainte să merg la „petrecere" făcusem deja un duș. Se numește demență acută manifestată în episoade foarte rare,sau cel puțin așa mi-a spus psihologul. Sau stare de tăcere sau starea de negare. Pentru mine nu contează cum îi spui, pentru mine contează că mi se întâmplă. Oprește dușul și pleacă din cameră. Se întoarce cu un prosop și mă șterge. Mă îmbracă cu nu știu ce și mă duce în pat, unde mă așază și mă învelește. Pleacă. Pornește din nou dușul. Aud cum își scoate hainele de pe ea. Stă sub duș puțin timp. Îmi deschide dulapul și știu că-mi ia hainele. Mereu făcea asta. Simt cum patul se lasă sub greutatea ei. Stinge lumina. Se așază cu fața spre mine. Și oftează.

- Promit că nu te voi mai lăsa singură niciodată.

Știu că ea nu a vrut să mă lase singură. Știu că tot ce face, o face pentru a mă ajuta. Dar,nu-i răspund.Nu pot să-i răspund la promisiune. Am mai auzit promisiuni. Și nici una nu s-a îndeplinit. Inspir și închid ochii. Așa mă voi deconecta de tot. Somnul mă ia imediat.

Un miros puternic de cafea mă trezește din somn. Mă ridic din pat și-mi pun mâinile pe față,frecând-o. Îmi ridic privirea spre ceas. Este 11 dimineața. Minunat! Am fost atât de obosită încât nici alarma nu am auzit-o. Dar ignor orice gând critic, pentru că picioarele mă ghidează spre locul de unde vine cafeaua.

În bucătărie o găsesc pe Jose care face clătite.

- Bună dimineața,rază de soare! Cum ai dormit?

Mă trântesc pe scaunul de la masă.

- Ahm...taci!

Vine la mine și mă pupă pe frunte ca un părinte.

- Scumpo,zâmbește.

Mă uit la ea cu o privire de criminal.

- Dacă nu taci,jur că te omor.

Dar terminând cu amenințările că îmi pune în față o farfurie cu clătite și nutela.

- Ți-am spus că te iubesc.

Încep să mănânc. Sunt absolut minunate. Cred că papilele mele gustative vor avea un orgasm.

- Jose,clătitele astea sunt....

Dar nu termin de spus că, deși pare că zâmbește,văd că este agitată. Se mișcă rapid prin bucătărie și oricât de mult îi plac clătitele, nici nu se atinge de ele.

- Jose? Las furculița jos și numele ei sună mai mult ca o întrebare.

- Mănâncă.Avem de vorbit.

Nu se mai preface acum. Are o expresie dură și sigură. Despre ce să vorbim? Și de ce și-a schimbat atât de repede dispoziția. Se duce cu cana de cafea în sufragerie,unde se așază pe canapea. Mă ridic și eu, de data asta mult mai nesigură pe mine și mă așez lângă ea.

- Jose? Ce se întâmplă?

După o scurtă liniște, își întoarce capul spre mine:

- Nu ar fi trebuit să te întorci niciodată aici.

Ochii mi se măresc,iar expresia mea cred că spune multe,pentru că deși ceea ce a spus m-a durut, Jose se mai înduplecă și oftează.

- Uite,face o pauză, nu toată lumea a avut o viață atât de perfectă ca a ta sau măcar puțin din ea.

- Despre ce vorbești,Jose? întreb nedumerită.

- De când ai plecat, lucrurile s-au schimbat pe aici. La fel și oamenii. Oftează,din nou. La fel și eu.

Nu mai pun nicio întrebare. O las pe ea să-mi spună,dar liniștea se lasă prin noi.

- Mai întâi a fost închisă pădurea. Apoi,s-a construit pista de curse. Apoi,au început să plece familii din oraș. Apoi, au venit tipi noi,care au schimbat regulile pe aici. Apoi, nu ai mai avut unde lucra. Apoi, a venit un tip la mine și mi-a spus că poate să-mi ofere ceva de lucru. Apoi,oftează și mai ia o gură de cafea, când mi-am dat seama despre ce era vorba,nu am mai putut ieși.

Din nou liniștea se lasă printre noi. Nu știu ce să spun. Habar nu am ce s-a întâmplat aici cât timp am fost eu plecată și ce vrea să spună prin „regulile s-au schimbat". Am fost în oraș și totul mi se părea exact la fel. Înafară de pista de curse și mall-ul.

O simt tensionată. Se ridică de pe canapea și începe să se miște prin fața mea.

- Ceea ce ai făcut aseară a fost o mare prostie din partea ta. Trebuia să stai în casă și să fii cuminte. Nu ar fi trebuit să vii niciodată acolo.

Se oprește pentru că-mi vede expresia nedumerită de pe față.

- A,deci nu le știi încă.

- Ce să știu?

- Duminica este ziua în care se petrece.

Acum nu știu ce să mai cred. Ori,a luat-o razna,ori își bate joc de mine. Adineauri,aproape că plângea și acum îmi spune că duminica e zii de petreceri.

Ce dracu?!

- Dar, cel mai bine ar fi să-l întrebi pe Black mai multe detalii.

Se duce în bucătărie, unde lasă cana de cafea, își ia gheanta și se îndreaptă spre ușă.

- Ne mai vedem,scumpo.

Asta e tot ce-mi spune înainte de a ieși pe ușă.

Mă duc să mă schimb de pijama,pentru că trebuie să merg în oraș. Nu mai am mâncare. Și aici nu se poate comanda mâncare acasă. Dar,mă tot gândesc cine e acest Black. Și la ce dracu a tot spus ea acolo.

Trebuie să mă asigur că nu se droghează.