Negru, orizontul orasului XI

31 1 0
                                    

15 iunie. Bucuresti. Uneori sunt atat de obosit incat imi e greu sa si respir. In momentele alea nu vreau decat sa dorm. Un somn greu. Fara vise. Dar, de cele mai multe ori, mai desfac o cutie de energizant si aprind inca o tigara. 2.08 noaptea. Trag o pereche de blugi pe mine, un tricou sifonat, ciocatele și trantesc usa dupa mine. Liftul ajunge in cateva secunde la parter. Orasul, dupa ploaie,  miroase a curat, sau ceva apropiat de asta, cel putin. Strazile sunt pustii, aleile , odata pline de praf, lucesc sub lumina felinarelor. Singuratatea produce ecouri in aer, in timp ce pasii trec prin locuri candva familiare. In noaptea asta, fantome tacute au pus stapanire pe oras. Cateva alei mai incolo, cadavrul unui caine putrezeste.

Ma opresc. Imi aprind o tigara. Ma uit cum un peste isi loveste in mod repetat o curva. Spectacolul este fascinant, mai ales ca sunt destul de departe incat sa nu aud nimic din ce se discuta. De la distanta asta, pare un dans absurd. O piesa de teatru, un teatru al depravarii. Curva isi sterge sangele de la nas si intra intr-o masina. Cineva, in noaptea asta ciudata, se va iubi cu o tarfa insangerata. Poate va si plange.

Imi reiau drumul catre nicaieri. Simt vantul racoros pe fata. Imi desfac parul. Mai fac cativa pasi. Aud o voce. Ma intorc. O alta curva. Ma intreaba daca vreau sa ma simt bine asta seara. Ii explic ca seara a trecut de mult, si ca nimic din ce are ea sa imi ofere nu ma poate face sa ma simt bine. Ma injura printre dinti. Ajung intr-un parc. Pe o banca, un om al strazii, ud, tremura de frig. Ii ofer o tigara.

6 si cateva minute. Stau pe fotoliu. Ceva imi lipseste. Ma uit la teancul de diplome si atestate si alte hartoage pe care nu dau doi bani. Nu am dat niciodata doi bani pe titluri si pe functii. Nu astea conteaza. Oricate diamante ai pune pe un cacat, tot un cacat ramane. Asa si cu oamenii. Is satul sa ii vad cum se ling in cur unul pe celelat, si pentru ce pana la urma? La fel de satul cum is sa o aud si pe A. cum se lauda cu cat castiga. Nu m-au atras niciodata banii. Am considerat ca alte lucruri sunt mult mai importante. Se crede superioara. A si vrut sa imi spuna asta odata, intr-o cearta, cand eram la ea acasa. I-am zis ca ma pis pe banii ei, si m-am ridicat sa plec. Si-a cerut iertare si m-a implorat sa nu plec. Am ramas. Am rupt un bici de piele pe ea in seara aia….

Negru, orizontul orasuluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum