Negru, orizontul orasului

Negru, orizontul orasului XII

E noapte. Ochii ei se adapteaza cu greu intunericului din camera. Canapeaua pe care stau e chiar comoda. O privesc. Nu spun nimic. Tigarea licare scurt cand trag din ea. Ultimul fum. E atat de liniste incat se aude cand o zdrobesc in scrumiera. Tocurile ei rasuna in camera in timp ce se apropie de mine. “Opreste-te”. Se uita mirata la mine. Sta vreo cateva secunde, zambeste si mai face doi pasi. “Am zis sa stai pe loc, nu intelegi?” E nemiscata in mijlocul camerei. Ceva in vocea mea o nelinisteste. Imi spune ca e rece, aproape metalica. Imi spune ca simte dorinta sub tonul meu autoritar. Imi spune ca ii este frica. Din cauza intunericului din camera, inca nu imi poate vedea fata. Mai scot o tigara din pachet. Se aude clinchetul sec al brichetei si, pentru cateva secunde, fata imi este luminata. Se uita fix la mine. Imi poate vedea privirea animalica. “Stii ca ma excit cand ma privesti asa…”

Incearca sa isi aranjeze cateva suvite rebele de par. Ii spun sa isi desfaca parul. Executa comanda, parca si inainte sa o gandeasca. “Dezbraca-te!” Se blocheaza pentru cateva minute. Lumina lunii ii bate fix pe fata. Vad cum isi musca usor buza. Simt ca ma vrea. Mult de tot. Fumul de tigara imi paraseste zgomotos plamanii. “Nu ma face sa iti mai spun odata”. Rochia aluneca foarte usor de pe ea. Ii pot intui silueta. Aud iarasi tocurile. Se indeapta catre veioza. Camera se lumineaza cat de cat. Am un bec slab. 20 watti. Nu mi-a placut niciodata lumina. Mi s-a parut deranjanta. E mai usor sa ramai ascuns, cand esti inconjurat de intuneric.

Isi intoarce privirea catre mine. Zambeste cand vede ca nu am decat o pereche de blugi pe mine. Ii zambesc si eu pentru o secunda. Atentia ii este indreptata spre masuta de langa canapea din cauza modului in care sting tigarea. Abia acum observa biciul ce sta amenintator langa scrumiera, ca o promisiune de durere. Ma ridic si fac cativa pasi catre ea. Ii infig mana in gat si strang puternic. Cealalta mana se duce intre picioarele ei. O patrund cu un deget, ma retrag, si gust in timp ce ma uit fix in ochii ei. “Ti-am zis ca poti aprinde veioza?” O arunc in pat. Aud cum trage o gura mare de aer in plaman. Pun mana pe bici. Apuca doar sa se dea putin in spate cand prima lovitura o atinge. Un scancet de durere. A doua lovitura, apoi a treaia. Biciul lasa urme rosii pe pielea ei fina. O apuc de par, o sarut violent, apoi o lovesc iarasi. Urletele de durere, amestecate cu cele de placere taie linistea noptii. Isi desface picioarele fara sa se opuna. Nu se poate controla. Intru in ea fara cea mai mica rezistenta din partea ei. “Sa nu te opresti….” imi spune suspinand….