Negru, orizontul orasului

....

Ma minti, nu iti pasa, esti rece cu mine, sunt acuzele cele mai dese care imi sunt aduse. Adevarate, de cele mai multe ori. Oamenii nu se schimba. Niciodata. Doresc asta, au impresia ca sunt in stare de asa ceva, dar nu se schimba. Si ajungi sa creezi o persoane frumoasa, aproape perfecta. Pacat ca nu e reala. E doar un vis. Un vis cu mult rosu. Putin alb, si bineinteles negru. “Cum poti sa spui ca ma iubesti in timp ce bagi pastile una dupa asta”, m-a intrebat intr-o noapte pe o banca. Nu mai e nici o cale de intors.  Asta e povestea pe care ai inventat-o despre tine. Deschid capacul. Iau pastila, o inghit si apoi o sting cu wiskey din belsug. Rulez un cui, in aprind si ma infig puternic in fotoliu. “Vrei sa stii cum ma simt? Ma simt ranit”, si mai dau pe gat un pahar de wiskey. Minutele mor, peretii incep sa se scurga si de mai bine de 15 minute lumina palpaie ritmic. “Vrei sa stii cum ma simt? Nu ma simt mizerabil, nu sunt nervos, nu sunt bucuros, nu ma simt bine. Simt nimic! Nu mai esti in stare sa starnesti nici o emotie in mine…  “

Paharul imi aluneca din mana. Se sparge. Zgomotul ma distrage putin. Ii prind silueta cu coada ochiului si intorc capul brusc. Dar nu e ea. Doar prietenele mele. Umbrele. Si un cerc sangerand prin care se prelinge in fata mea. Intind mana catre ea dar ma misc ca prin mazga. Peretii rad. Porii se deschid. O sorb cu toata fiinta mea.  Se face intuneric. Devin alert. Rasetele s-au oprit. Ea a disparut. A ramas doar ca amintire. Un tipat pe care il aud constant in spatele capului. Ma ridic sa ma duc spre oglinda. Bâjbăi prin bezna. Ajung la oglinda si aprind bricheta. Ranjesc si imi sclipesc ochii. Ma simt plin de energie. Nu am stare. Ajung la fotoliu, ma asez si imi aprind o tigara. Beau insetat din sticla de Jack pana cand senzatia de arsura pe gat devine insuportabila.

Sunt linistit. Intunericul s-a mai domolit. Jazzul imi da tot timpul o stare de relaxare ciudata. Imi da senzatia de ceva rau care se aproprie si e iminent. Dar in acelasi timp ma relaxeaza.  Incepe sa ma ia somnul. Mi se pare ca ii simt mirosul.

“Iti mai aduci aminte cum a inceput totul?”

Tresar. Ma uit prin camera si privirea mi se opreste asupra ei. “M-ai speriat. De cei ai sange pe tine?”

“Joc intr-o piesa de teatru. Nu iti face griji. Spune-mi, iti mai amintesti cum a inceput totul?”

“Mi-a fost dor de tine. Imi lipseste casa care tipa la mine. Da. Imi aduc aminte. In vara cand m-am mutat de la Bucuresti.”  Si amintirile incep sa imi navaleasca in cap. Numai ce ajunsesem in casa. Era o caldura infernala. Numai ce apucasem sa imi dau jos tricoul si mi-a fugit privirea spre geam. Mergea grabita. Pentru cateva secunde s-a uitat spre mine. I-am zambit si i-am facut cu mana. A zambit si ea, oarecum rusinata. Inocenta. O stiam din privire dar nu stiam nimic despre ea. Asa mi-a prins atentia…