Unstable

Capitolul 1

Vanul arata suspicios.

Am observat asta imediat in timp ce ma plimbam pe trotuarul rece care avea linii groase intre fiecare pas; balti aleatorii din gropi mari si pene treceau in timp. Copacii aliniati pe marginea trotuarului erau mari si bogati, raspandind doar cea mai buna lumina a soarelui ca sa blocheze razele lui subtiri, care se furisau printre nori. Cerul se intuneca gradual, o ploaie mica apropiindu-se vast, ceea ce era motivul pentru care trebuia sa ma intorc in apartamentul meu destul de repede.

Era un van alb care mergea incet, doar putin mai repede fata de cum mergeam eu. Nu stiam daca eram doar eu si mintea mea ciudata care a observat viteza suspicioasa a vanului. Eram pe cale sa ii trimit un mesaj prietenei mele, Francine, vrand sa ii spun cum a decurs interviul meu esuat pentru o slujba. Am incercat sa ma angajez la un restaurant ca o chelnerita, si am crezut ca ar fi fost perfect pentru mine pentru ca era un restaurant Italian si American – si pentru ca eram americanca, am crezut ca job-ul ar fi fost perfect pentru mine.

Dar dupa ce am incercat o singura zi, deja am fost concediata.

Cine credea ca sa fii o chelnerita era asa de dificil?

Am decis sa nu ii mai trimit mesaj; o sa-i spun eu lui Fran fata in fata cand ajung la apartament. Ma simt incredibil de vinovata pentru ca eu eram singura din cele trei care nu a obtinut inca o slujba. Perrie lucra in Couch House, un restaurant traditional care platea destul de bine, si Fran lucra ca o servitoare intr-un han din zona; de obicei lucreaza diminetile si se intorcea inainte de cina. Dar eu eram aici, singura fata din apartament care nu putea sa obtina o slujba. Cu siguranta mai aveam niste bani pentru chirie, sa imi pun partea in suma, dar inca simteam ca mai trebuia sa fac ceva.

Si am fost la interviuri dupa interviuri. In orice caz, asta era ultima oara cand aveam de gand sa incerc ca si chelnerita – era evident ca nu eram facuta sa memorez comenzi si sa car multe lucruri fara sa cad si sa scap ceva.

Am tresarit doar gandindu-ma la dezastrul care s-a intamplat azi.

Dar ochii mei s-au uitat din nou spre van, si mi-am pus telefonul in geanta. Un sentiment ciudat mi-a aparut in stomac, un sentiment de frica cunoscuta. Desi am trait intr-un cartier sigur, cu vecini apropiati care aveau grija unul de altul, stiam ce era aici.

Am mai trecut odata prin asta…

Nu te gandi la asta, mi-am impus, fortandu-ma sa merg mai repede.

Dar indiferent de ce faceam, tot ma uitam la acel van. Era un tip care mergea la cativa pasi in spatele meu cu niste casti mari la urechi; era un tip inalt cu o tinuta simpla, cu mainile in buzunar, si cu privirea in jos. Dar in fata mea era o fetita care mergea pe o bicicleta de un roz deschis; era un fel de bicicleta cu roti ajutatoare si cu funtite mici la capetele ghidonului. Parul ei blond stralucea in lumina blanda a soarelui, corpul ei micut abia fiind vizibil pentru mine.

Vanul a inceput sa mearga mai incet, si am observat ca se indrepta usor spre ea. Imediat corpul mi s-a tensionat, cel mai urat lucru aparandu-mi in minte.

Si apoi s-a intamplat.

Fetita a tipat dintr-o data cand rotile ajutatoare s-au slabit, intreaga bicicleta cazand intr-o parte. Corpul ei micut s-a rostogolit dupa ea, capul cazandu-i pe iarba de langa trotuar. Nu am irosit timpul si am inceput sa fug, in special cand am vazut ca vanul s-a oprit dintr-o data, rotile scartaind putin.

Nu.

Respiram greoi cand am ajuns la fetita; doi barbati masivi ieseau din van. Nu, nu purtau masti negre – aratau de parca purtau tricouri de colegiu. Dar imediat am fugit in fata fetitei, care incerca sa isi ridice bicicleta de pe ea.