Unstable

Capitolul 4

Okay...acum...

M-am ridicat usurel pe pat, tresarind cand a scartait usor sub schimbarea de greutate. Mi-am putut intinde picioarele peste margine inainte sa il simt pe Harry strangandu-ma puternic de incheietura, tragandu-ma cu usurinta pe el. Am incercat imediat sa ma trag, dar mainile lui au preluat puterea, si am ramas pe el. Suvite groase din parul meu imi atarnau pe fata, si ma uitam la Harry prin intunericul neclar din camera mea. De cand m-am mutat aici jaluzelele erau mereu deschise ca sa nu fie intuneric. Dar normal, primul lucru pe care l-a facut Harry a fost sa le inchida complet, pentru ca stiam bine ca putea sa doarma doar daca era bezna.

“Unde crezi ca te duci?” Vocea lui ragusita, groasa si externuata, a intrebat. Mi-am simtit mainile eliberandu-mi incheieturile si cazand pe coapsele mele, strangand gentil pielea groasa.

“Ma duceam la baie.” Am raspuns incet.

M-am ridicat putin pe pat, proptindu-ma de margine si buzele lui au format o jumatate de ranjet. “Nu mi-ai cerut voie.”

“Nu trebuie sa iti cer voie.” Am inghetat cand am realizat ce am spus. Fundul parea ca imi pulsa ca un memento dureros care imi spunea ca nu puteam sa vorbesc cu Harry asa. Acum paisprezece zile, as fi putut s-o fac – dar vremurile s-au schimbat. Din pacate.

Am crezut ca poate Harry a avut o sansa sa...nu stiu, sa devina o persoana mai buna? Incepeam sa vad usor bunatatea din el. Dar acum parea ca ne-am intors la cea adevarata.

Si nici nu era vina mea.

“Trebuie sa recunosc,” a spus Harry, “mi-a fost cam dor de atitudinea ta, Claire.” I-am simtit mainile ajungandu-mi incet pe coapse, cuprinzandu-mi usor fundul si am intepenit, inhaland dur cand pielea ma ustura sub atingerea lui simpla. Mi-am inchis ochii strans, inima oprindu-mi-se in piept. “Chiar nu ma deranjeaza sa-ti amintesc cine are puterea. Ma amuza.”

“Cum poate sa te amuze?” Am intrebat incet.

“E amuzant pentru ca tu crezi ca ma poti invinge.” A raspuns Harry, ridicandu-si o mana ca sa si-o treaca peste obrajii mei. M-am tras imediat de la atingerea lui, deschizandu-mi ochii pentru a-i oferi o privire de fier. “Tu chiar crezi ca cuvintele tale pot face o diferenta in ceea ce fac. Dar uiti cine sunt. Eu sunt cel care detine controlul. Eu fac ordinele.” Vocea lui a devenit iritata, si o voce mica din mintea mea a constatat ca isi spunea asta mai mult pentru el, incercand sa se convinga ca avea totul sub control, cand in realitate, totul i-a scapat de sub control. Nu mai era in Londra; nu mai avea bande la picioarele lui, practic pupandu-i pamantul pe care calca. Nu, era in lumea reala. Era in lumea mea, si cu siguranta nu apartinea locului asta. Era exact cum eu nu apartineam Londrei. Situatiile noastre s-au inversat intr-un mod ciudat in doar 14 zile.

Nu ar trebui sa imi fie teama de el. As putea sa iau un telefon si o sa fie arestat imediat. Cu siguranta inca avea o reputatie bine cunoscuta pe care multi oameni o stiau. Nu stiam cum a iesit din inchisoare in Londra, dar in niciun caz nu putea sa o faca din nou.

Nu avea putere.

Si asta il omora, il facea sa lacrimeze pe dinauntru. Puteam sa citesc in ochii lui. Apoi am realizat ca de-asta facea o asa mare chestie ca sa isi arate dominanta asupra mea – practic eram singura persoana asupra careia inca mai avea control, excluzand restul baietilor.

Mi-am inclestat dintii si ma uitam la el. Ochii lui ma batjocoreau, provocandu-ma sa obiectez. Mi-am amintit cand l-am intalnit prima oara, si cum il faceam sa taca usor. Eram o persoana asa diferita – habar nu aveam de fricile lumii. Dar cu cat imi petreceam mai mult timp cu persoana de sub mine, cu atat imi simteam intreaga perspectiva pe care o aveam candva asupra a orice schimbandu-se...