Unstable

Capitolul 2

Perrie a fost prima care a reactionat.

A luat cel mai apropiat obiect, care s-a intamplat sa fie o perna de pe canapea care era cu greu cat bratul ei – si cea mai pufoasa – si s-a ridicat de pe canapea, tinand-o de parca era o sabie. Cand Louis a vazut-o pe Perrie miscandu-se, ochii lui au privit-o imediat cu atentie, corpul lui nemiscandu-se, desi parea ca incerca sa isi dea seama ce voia sa faca.

Dar cand a vazut-o inarmandu-se cu o perna, a inceput sa chicoteasca pe sub nas, scuturandu-si capul si murmurand “Patetic – absolut patetic.”

“Iesi” A spus Perrie, vocea ei tremurand dar fiind puternica si peste toate amenintatoare “din apartamentul nostru, bastardule.”

“Perrie.” A soptit Fran, fata ei ingandurandu-se. Mi-am aplecat privirea, emotiile de mai devreme disparand in doar cateva secunde. In acest moment ma simteam concentrata – adrenalina pulsa prin venele mele, curatandu-mi mintea si lasandu-ma dusa de instinct. Am cautat orice fel de arme mortale la Louis, dar nu am gasit niciuna. Parea ca era doar el, si hainele lui erau chiar putin sifonate, aproape de parca le-a purtat cateva zile sau ceva asemanator.

Dar primul lucru care m-am intrebat era unde Dumnezeu era jacheta lui de piele.

Louis facea parte din One Direction, cea mai periculoasa banda din Londra. Cei mai inalti membri din banda erau cunoscuti pentru ca purtau jacheta lor de piele reprezentanta, asa ca era o surpriza imensa vazandu-l ca n-o poarta.

“Chiar crezi ca o perna o sa – futu-i!” Louis a injuart puternic cand Perrie s-a intors si a aruncat puternic perna, lovindu-l peste fata. Chiar nu a avut timp sa actioneze inainte sa o faca din nou, plesnindu-I obrazul pe cealalta parte. Eu eram inghetata si socata; si eu am crezut ca acea perna era inutila. Dar parea ca Perrie stia elementele surpriza destul de bine.

Am inceput sa imi dau seama mai mult de situatie cu cat Perrie practic il batea pe Louis cu perna. A ajuns la punctul in care el era sprijinit de perete, cu mainile ridicate, incercand sa isi acopere fata de atacurile de lovituri pe care Perrie i le oferea. Si peste toate astea, Perrie il facea pe Louis in toate felurile posibile.

Louis era in viata.

Era…in viata. Nu era mort.

Deci asta inseamna…?

“Stai!” Am strigat dintr-o data, ridicandu-ma de pe canapea si ajungand langa Louis si Perrie. Exact cand ajungeam la ei, Louis a putut sa ia perna de la Perrie. Enervat la culme, a aruncat-o pe podea, ochii lui albastri fiind furiosi.

“Curvo!” A strigat nervos, palmele fiindu-i stranse in pumni, atarnand tensionant pe partile lui cand s-a ridicat pe langa Perrie. Ea s-a dus imediat inapoi dupa perna, dar m-am pus repede intre ei, uitandu-ma la Louis.

Fata lui era decolorata in mai multe zgarieturi; cea mai mare era pe barbie, si avea o cicatrice pe spranceana, dar nu se observa decat daca stateai fix in fata lui cum stateam eu.

Ochii lui albastri erau invadati cu furie si iritare pentru ca a fost atacat cu o perna. Mi-am lins buzele agitata, intrebarea pe care voiam sa o pun disperata clocotindu-mi in stomac.

“Cum de esti in viata?” Am intrebat, aproape ca o soapta, buzele abia miscandu-mi-se. O parte din breton imi intra in ochi, dar l-am ignorat cu usurinta.

“Nu ar trebui sa fie in viata.” A spus Perrie din spatele meu, incercand sa treaca de mine cu perna aia din nou.

“Asteapta.” I-am spus, tinand mana ca sa o tin in partea ei. Maxilarul lui Louis s-a incordat cand s-a uitat la mine, vazandu-mi fata nevatamata, comparand-o tacut cu a lui.