NUMAI NOI

~Lacrimi~

Stau trântită pe șosea. Privesc cerul. Este ora 19,iar soarele apune. Aș fi vrut să fiu cu Payton aici. Ploaia s-a oprit cu puțin timp în urmă,iar soarele a ieșit la iveală. Oare cum sunt Stacey,Payton și Dylan?Oare Payton m-a uitat?Închid ochii,dar aud motorul unei mașini oprind.
X:Salut,ești bine?Te-ai rătăcit?aud o voce cunoscută.
André:Nu,nu sunt bine...m-am pierdut...adică nici nu știu unde sunt. spun în timp ce mă ridic slăbită.
Îmi întorc privirea spre mașină și văd cine era de fapt.
André:Nu îmi vine să cred!Sofia?!spun eu cu lacrimi în ochi.
Sofia:André?!Nu pot să cred!Ce ai pățit?!Cum?!spune ea în timp ce se dă jos din mașină și vine către mine.
André:Sunt bine,nu îți face griji...spun eu fără putere.
Sofia:Cum să fii bine?!Ești slăbită,ai ochii roșii,ești vânătă și lovită la față!(mă cercetează,iar eu îmi ascund mâna,pentru a nu vedea bandajul plin de sânge,și nici încheieturile)Și...mâinile tale!Uite-te la ele!(spune ea cu ochii plini de lacrimi).
Eu încep să plâng și o iau în brațe.
Sofia:Off,André...totul e bine...sunt aici!
Sofia mă ajută să ajung până pe locul din dreapta al șoferului și urcă și ea. Chiar dacă este amuzantă și cu zâmbetul pe buze,este și miloasă,iar astăzi este prima dată când o văd plângând.
Sofia:Povestește-mi,sunt aici!(spune ea în timp ce pornește mașina)Ce cauți acum tocmai aici?
André:Știi că pe 4 Mai am plecat cu Payton la casa lui Dylan...(spun eu cu lacrimi în ochi,dar continui)Am ajuns acolo. Eu am urcat la etaj,la baie,iar Payton a rămas jos. Mă uitam în oglindă și l-am auzit țipând,iar apoi un foc de armă. Am încercat să ajung la el,dar un băiat mi-a oprit calea și m-am trezit într-o clădire părăsită,la câțiva km de aici. spun eu uitându-mă pe geam și plângând.
Sofia:Off...săraca de tine...totul va fi bine!
André:Mai rău...mi s-a spus că Payton a murit. spun eu plângând în hohote.
Sofia:Poftim?!Payton e viu!spune ea uimită.
André:Stai ce?!spun eu întorcându-mă spre ea.
Sofia:Nu e mort,este în Philadelphia. Locuiește cu Stacey și Dylan.
Rămân uimită și încep să zâmbesc larg.
Sofia:În ziua accidentului de la casa lui Dylan,a venit amețit acasă.M-a sunat înainte plângând și spunând că e cel mai mare idiot.A ajuns acasă și a căzut fix în fața mea,din cauza rănii.L-am dus la spital,a fost operat și l-am lăsat să locuiască cu Dylan și Stacey. Tot timpul ăsta te-a căutat,a fost la sute de secții de poliție,dar nimeni nu știa de tine. Pâna a renunțat...(adaugă ea)
André:A renunțat...repet eu tristă.
Sofia:Uite,André...tu ești singura care l-a făcut să zâmbească așa. De când îl știu nu a fost așa fericit când a văzut o persoană...te iubește.
Eu simt cum lacrimile îmi cad pe obraji și încep să privesc pe geam.
André:Și eu îl iubesc...

♡♡♡
Au trecut 4 ore. Era ora 23. Sofia a oprit mașina în fața unei case foarte cunoscute. Mă holbez puțin și îmi dau seama că este casa în care am locuit cu Stacey. Luminile din sufragerie erau aprinse și se auzeau râsete.
Sofia:Când ești gata...spune ea desfăcându-și centura.
André:Cred că sunt...spun eu cu lacrimi pe față.
Am ajuns acasă. Am ajuns în Philadelphia.