Please, don't hurt me

Capitolul 2 - Privirea ta

    - Mai ai de gând mult să te holbezi la el? Deja devine evident și plictisitor pentru mine.

    - Nu mă holbam, ok? Doar voiam să mă asigur că e fericit...

    - Eu zic că e fericit dacă râde și zâmbește cu prietenii lui!

   - Poate e un râs forțat și un zâmbet fals?

   - De ce te minți singur că e nefericit fără tine? Kook, am mai avut discuția asta de peste un milion de ori și cred că e momentul să treci peste.

   - Nu mă mai interesează că nu mai vrea să fim prieteni.

   - Dar încă îți place de el?

   - Nu-mi place de el și nu mai spune asta așa tare că poate aude cineva. Îl vezi că după se mută la altă școală doar ca să nu mă mai vadă.

   - E doar un dobitoc dacă se întâmplă una ca asta. Mă îmbrățișează Jimin pe la spate.

     Te-ai uitat la mine, chiar dacă au fost doar câteva secunde te-am văzut. Ți-a pierit zâmbetul la fel de repede cum a și apărut. Nu știu exact de ce te-ai schimbat la față dar presimt că e vina mea și îmi nu îmi place.

    - Avem sport! Plictiseala se putea citi fără prea mare greutate din vocea lui Jimin. Aproape că mai avea puțin și urma să mă întrebe dacă chiulim, dar a realizat mai repede decât m-aș fi gândit că nu l-aș fi lăsat și a renunțat la idee. Prinde repede pentru un cap sec.

    - Care e problema?

    - Avem oră cu seniori!! O spune el ca și cum ar urma al treilea război  mondial.

    - Repet întrebarea, care e problema?

    - Las-o baltă! Se ridică de lângă mine împingând pe cineva care stătea  în ușă trecând nepăsător după.

    Recunosc suntem prieteni buni, dar amândoi avem lucruri pe care ori nu vrem să le discutam, ori am considerat că nu e cazul să vorbim unul cu altul despre lucrul respectiv.

     - Ești un fiu de curvă, Park! Strigă baiatul împins de Jimin către acesta.

    - Să mă sugi! Râde blondinul.

    Mă duc grăbit spre Jimin luându-l de acolo până nu ar fi început o luptă  din nimic. Am preferat să nu îl întreb  ce are, o să îmi spună când o să dorească el. Nu rezolv nimic cu forța  mai ales în cazul lui.

    Ne vede antrenorul de sport și ne face semn cu mâna să ne mișcăm în clasă. Nu mai spăl echipamentele chiar de aș fi plătit cu lingouri de aur. E ca și cum ai combina cele mai rele mirosuri în aceeași haină. Pur și simplu nările mele nu mai suportă  așa ceva din nou.

    Mă așez pe bancă, urmat de blond care e încă foarte tăcut privind persoanele din sală. Îmi pierd concentrarea când își face apariția cea mai neașteptată persoană.

     - Care-i ființe supranaturale datorăm această prezență  minunată, Jin?

    Jin e cel mai frumos și totodata cel mai narcisit baiat din univers, ar fi fost putin să mă raportez doar la școală. Chiar mă intreb ce standarde înalte are de e încă singur.

     - Mi-am dat seama că iubit boboc chiar n-am avut și am zis că poate îi impresionez cu abilitățile mele sportive.

    - Jin, te-ai asezat pe bancă.

    - Știu, domnule profesor, o sa i-au o pauză deoarece am obosit. Drumul de la mine din clasă până  aici a fost de două holuri. Plus că nu îmi mai stă părul la fel de bine ca azi de dimineață.

     - Ai venit ca să te plângi? Îl întrerupe un baiat brunet destul de mic de înălțime. Cam palid și ar putea fi asemănat ușor cu o pisică lipsită de viață.

    - Yoongi, tu ești ăla bun la sport și eu sunt ăla frumos! Universul nu greșește niciodată. Gesticulează Jin cu mâinile prin aer.

     Seniori sunt mai ciudați decât mi-aș fi imaginat.

     Antrenorul ne așează în echipe pentru un meci de basket. Nu mă plâng sunt destul de bun la asta. Partea bună e că Jimin e cu mine în echipă și nu va trebui să râd de el că nu ajunge la coș, iar partea proastă e că concuram cu seniorii, majoritatea dintre ei sunt in echipa școlii. De ce simt că șansele nostre se micșorează mai repede decât aș fi sperat?

    Încerc să mă concentrez mai mult pe joc, ignorând ce e în jurul meu. Am reușit o mare parte până îl aud pe Jimin înjurând destul de zgomotos în sală. Îmi întorc privirea spre el. Era jos ținându-se cu mâna de nas.

    - Fi mai atent data viitoare, Park! Spune Chean zâmbind pe sub mustăți.

     Se răzbună pe el pentru că nu a scos nimic de la mine? Când crezi că  cineva nu poate fi mai josnic, viata îți  dovedește că te înșeli amarnic. Asta e ultimul lucru de care aveam nevoie.

    - Chean, dacă pierd meciul din cauza ta te dau afară din echipă!

    - Ne jucam doar!

    - Joacă-te cu și pe terenul lu' mă-ta data viitoare! Acum ieși afară! Îi arată brunetul ușa.

    Inculpatul nu mai spune nimic și pleacă. Mă duc grăbit la Jimin să văd dacă e bine. Îi întind mână, acesta o prinde și se ridică. Deschid gura să îl întreb ce s-a întâmplat, dar se aude clopoțelul și renunț la idee.