Please, don't hurt me

Capitolul 14 - Amețit

      Poate vă întrebați cum am ajuns cu Jimin la două dimineață hoinărind singuri prin pădure. Păi...legat de asta. O să încerc să o spun le scurt ca să nu risc să fiu întrerupt de blond, care mă tot atenționează că e cineva în spatele nostru. M-am întors de câteva ori la rugămințile lui insistente, dar nu era nimeni acolo. Probabil a fost doar vântul sau vreo animal. Înțeleg unde bate apropourile, dar să fim serioși cine ne-ar urmări pe noi prin pădure la ora asta? Nu o să zic că ne-am rătăcit pentru că ar fi penibil, ce s-a întâmplat defapt e că Jimin își caută cheile de la masina pe care nu o are. Pare mult mai logic, nu? Da, nici nu credeam. Ar fi fost mult mai bine ca acum trei ore când mi-a sugerat, am fost practic obligat, să vedem luna plina. Care ghici ce se vede minunat de la marginea orașului. Nu înțeleg de când privește el luna și stele, dar nu asta e ceea ce contează acum.

      Sper să aibă un motiv bun pentru care ma adus aici că altfel îl arunc în fața primei creaturii ce ne iese în cale. Am tot încercat să formez o conversație cu Jimin care să nu mă mai plictisesc, însă acesta îmi răspunde extrem de sec. Nu știu cu cine își dă mesaje la ora asta, dar cu siguranță e mai important decât mine. Nu știu dacă să fiu fericit pentru el sau să fiu trist că mă ignoră.

       - Jimin, vreau să îi dau mesaj lui Taehyung.

      Se pare că a funcționat ce am plănuit pentru că și-a întors privirea spre mine în următoarea secundă. Ma privea așa intens. Nu am observat niciodată ce bine arată blondul în lumina lunii și cât de sexy e îmbrăcat în acest moment.

      - Ce? De ce? Ce ți-a dat Hoseok în seara asta?

     Nu știu ce am fumat de mă simt atât de bine, dar merită să repet experimența. Nu am avut niciodată o impresie bună despre droguri până acum. Voiam să mă bucur de prezența lui Jimin. Am încercat în zadar să văd cu cine vorbește, iar când l-am întrebat mai spus că nu e important. M-a adus până aici ca să mă enerveze sau să mă seducă? Orice ar încerca îi iese de minune. Fără să mă mai gândesc măcar o secundă la consecințele actelor mele, l-am sărutat...

     Acesta se desprinde destul de repede de mine uitându-se mirat și încercând să își găsească cuvintele potrivite.

       - Jungkook, eu... vreau să îți zic că eu...

       - Ce? Nu de asta mai adus aici?

     M-am întors ca să îmi dau seama la ce se uita atât de atent în spatele meu. Am fost totuși surprins să îl văd aici. Știam că nu mai vorbeau și că terminase toată porcăria asta până acum. Se pare că prietenul meu îmi ascunde destul de multe lucruri.

      - Am întrerupt ceva?

    Spune acesta râzând primind câteva priviri ucigașe de la blondin.

      - Ești atât de dobitoc, Yoongi!

      - Ar trebui să ai grijă la limbaj, în seara asta dormi la mine.

    În acel moment nu ar fi trebuit să mă gândesc la nimic pervers, dar creierul meu deja își facea filme cu cei doi. Măcar acum sunt sigur că nu s-a ars cu placa de păr. Voiam să tip, să îi spun atât de multe lucruri, să îl fac să înțeleagă că nu așa se mențiune o prietenie. Urma să spun lucruri pe care le voi regreta cu siguranță mâine.

      - Ești ok cu faptul că ți-am sărutat iubitul?

      Râsul lui Yoongi era unul neplăcut. Nu îmi dădea în tocmai cea mai bună stare.

      - Nu e iubitul meu și o să se revanșeze el în seara asta oricum, nu Jimin?

      - Încetează, dacă te i-a în serios?

     Situația mă depășea mai mult decât voiam să recunosc. Jimin era un mincinos incurabil și nu știam dacă mai vreau să cred vreun cuvant din gura lui, iar Yoongi era atât de serios încât părea sincer. Circumstanțele nu îl avantajau pe blondin. Am preferat să îi ignor tot drumul până am ieșit din pădure. Nu păreau apropiați și totuși i-am văzut sclipirea din ochii blondului. Știu privirea aia.

       - Jungkook...?

       - Vorbim mâine când mă trezesc, Jimin, acum doar du-mă acasă.

    Am urcat în mașină brunetului și am dat de o pereche de cătușe cu puf. Prefer să evit o discuție amănunțită despre acest lucru. Însă mâna brunetului pe piciorul lui Jimin îmi atrăgea atenția. Dacă încearcă să țină totul secret le iese îngrozitor. M-am bucurat nespus când am ajuns acasă, nici nu mi-am luat la revedere. Am închis ușa de la mașină și am intrat în casă. Toate decizile proaste aveam să le i-au în această seară. Am format numărul așteptând să văd dacă răspunzi. Ar fi bine să o faci, deoarece va fi ultima data când te voi suna. Apel nepreluat. Ce a fost în capul meu să mă gândesc că chiar mi-ai răspunde după atâta timp în care nu am fost mai mult decat niște străini cu amintiri. Mi-am pus telefonul pe noptieră și m-am așezat în pat. Poate de un somn am nevoie am. Chiar dacă credeam că doar de tine am nevoie să mă scoți din starea aceasta. Când am închis ochii încercând să îmi înlătur gândurile mi-a sunat telefonul. Nu am vrut să mă uit cine era, cu siguranță Jimin își făcea griji pentru mine. De parcă aș mai fi un copil mic care ar avea nevoie de o dădacă. Am ignorat apelul cu speranța că nu va urma altul, însă mă înșelasem iar. Luasem telefonul destul de adormit și nervos și am răspuns.

       - Da, Jimin, încerc să dorm! Ce dracu vrei?

       - Scuze...

       - Tae?