Please, don't hurt me

Capitolul 19 - Visezi iar cu ochii deschiși?

      - Să știi că m-am sărutat cu Jimin.

   Voiam să îi spun că am făcut-o și nu am simțit nimic. Că el are și va avea inima mea.
    
     - La dracu, Jungkook! De ce îmi spui asta după tot ce ți-am mărturisit?
   
      - Eu... ăăă.. eu.. ăă...
 
      - Tu ce, Jungkook? Cum poți să fi gelos că am fost luat în brate de cineva când tu te-ai sărutat cu prietenul tău, cu care se presupunea că nu ai absolut nimic!

       - Păi nu am nimic, el e cu...

     Nu apuc să îmi termin propoziția că acesta își lipește buzele destul de agresiv de ale mele. De când aștept să se întâmple asta. Aleg să mă bucur de senzația buzele lui peste ale mele. E exact cum mi-am imaginat, euforic.

      Se îndepărtează ușor de mine privindu-mă în ochii. Parcă sperând să nu dau înapoi acum.
    
       - Cu Yoongi...

    Nu a mai spus nimic. Doar a zâmbit și a făcut câțiva pași de colo colo. Cred că își cauta cuvinte la fel cum o făceam și eu de-asemenea. Liniștea nu era una stânjenitoare, dar voiam să sparg gheața cumva.

      - Pot să aflu și eu de ce mai sărutat?

    Mi-a zâmbit sfidător și știam că urmează să regret că am întrebat. Ce îmi face băiatul asta mie?

      - Voiam să te fac să taci.

      - Parcă îți plăcea vocea mea.

     Râd în sinea mea pentru cum a degenerat conversația noastră. Am crezut că nu o să aibă vreodată vreun rezolvat pozitiv.

       - Crede-mă că o ador, dar îți ador și buzele. Voiam de mult să fac asta și nu mai puteam să mai aștept nicio secundă în plus.

      M-am înroșit neașteptat la remarca lui extrem de drăguță. Nu credeam că și el visa să facă asta. Mereu am crezut că sentimentele mele sunt unilaterale. Când tot ce trebuia să fac era sa vorbesc cu el. Mi-a fost atât de frică de respingere încât eram atât de aproape să pierd tot.

        - Îmi place când roșești!

        - Termină, Kim Taehyung!

       - Mi-ai spus tot numele. Wow! Urmează să o încurc sau ceva de genul ăsta?

     Râde acesta destul de zgomotos. Nu l-am mai văzut de mult să zâmbească și să râdă atât de sincer.

        - Ar trebui să intri înăuntru.

      Îmi ciufulește părul. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Și totuși s-a simțit suficient. Dar eu nu mă mulțumesc niciodată cu suficient.

        - Nu vrei să rămâi la mine?

        - Cineva e pus pe fapte mari.
  
     Îl lovesc în umăr fără sa țin cont de forța folosită. Voiam să simtă și din felul cum s-a strâmbat am reușit ce mi-am propus.

         - Îți faci speranțe prea mari. Crezi că cu cinci cuvinte frumoase, două declarații și un sărut mai dat pe spate?

         - Suficient cât să mă lași să dorm iar cu tine și poate acum să mă lași să te țin și în brate.

      Nu l-am lăsat să mă țină în brate nici când am consumat ceva? Așa rău am fost cu el?

         - Visezi iar cu ochii deschiși?

         - Nu vrei să știi ce visuri am cu tine.

      Își mușcase buza în fața mea fără niciun pic de jenă. Voia să știu clar ce își imagina.

         - E doar imaginația ta.

         - Cândva o voi face realitate!

     Spune acesta atât de sigur pe sine. Îmi plăcea încrederea sa. Chit că apropo-urile sale mi-au dat o roșeață în obraji greu de ascuns.

     Ma urmat în casă destul de liniștit. Sper să nu mă trezesc mâine și să realizez că totul a fost doar în capul meu.