Please, don't hurt me

Capitolul 1 - Amintirea ta

       Mă îndrept grăbit spre liceu pentru a nu întârzia din nou. Ar fi deja a treia oară săptămâna asta și iar am oră cu directorul, care fie vorba între noi nu mă prea are la suflet. Nici nu am cum să îl invinovățesc, îi întrerup mereu ora, nu-s niciodată atent, mereu am câte ceva de comentat. Sunt exact elevul ăla care nici nu face probleme ca să îl dai afară, dar nici elevul silitor pe care să îl iubești.

     Ajung în parcarea școlii după mai bine de cincisprezece minute de mers pe jos, iar am pierdut autocatul! Uite-ți minunata mașină sport de culoare verde pe care ți-ai dorit o mereu. Presupun că acum te plimbi cu alți prieteni, nu? Nu mai ai timp sau chef de stat cu toți ratați ca mine. Înțeleg, defapt nu, nu vreau să înțeleg. Încerc, crede-mă chiar încerc să îți găsesc mereu scuze pe care nici nu știu dacă le meriți.

     - Kookie!! Strigă Jimin suficient de tare încât să îl auda tot liceul. În caz că vrei să te faci nevăzut slabe șanse cu Park Jimin aka "gura mare" lângă tine.

      - De ce nu ai intrat la ora? Îl întreb destul de confuz.

      - Poveste lungă, chesti tresti, Chean a zis că îmi va face viața de liceu îngrozitoare dacă nu te duci să vorbești cu el.

     - Ți-e frică, Mochi?

     - Nu, dar chiar îmi stă foarte bine cu reputația pe care o am. Să fiu băiatul bătut de toată lumea nu sună prea plăcut.

      - Fie.

     Îi zâmbesc asigurându-l că totul o să fie bine, chiar dacă nu pot garanta nimic. Nu am avut interacțiuni cu tipul ăla și nici nu voiam să am vreodată. Mă îndrept cu pași grăbiți înspre grupul lui de soldăței. Le simt privirile pe tot corpul meu, ochii ăia întunecați nu emană nimic bun.

     - Chiar ai avut curajul să vi?! Nu mă așteptam să fi un prieten atât de bun.

      - De ce mai chemat? Chiar nu vreau să lungesc discuția asta mai mult decât trebuie.

      - Am auzit mici zvonuri prin școală că ai fost prieten bun cu Kim Taehyung.

      - Așa și..?

      - Vreau să îmi spui micile lui slăbiciuni, punctele slabe, secretele, lucrurile cu care pot să îi ruinez viața.

      - Nu.

      - CE?? Îmi țipă direct în față ucigandu-mă din priviri.

      - Am spus nu!

      - Nu îi pasă de existența ta pe acest pământ, de ce îl ajuți? Mă ridică de gulerul tricoului împingându-mă în perete.

      Mă privește câteva secunde. Când e conștient în sfârșit că nu o să îi răspund mă pocnește direct în față. Sigur o sa rămână semn. De ce nu ripostez? O să schimbe ceva? Viața asta va deveni mai bună? Nu, deci nu o să fac nimic împotrivă. Mi-am mai încasat câțiva pumni și după ma lăsat în pace. Și-a dat seama că oricum nu o să scoată nimic de la mine.

      Îmi sterg sângele din colțul gurii cu mâneca îndreptându-mă spre clasă. Jimin mă așteptă în fața ușii cu o expresie îngrijorată pe chip. Îi chiufulesc părul și îmi fac drum pe lângă el. După scurt timp se așează lângă mine în bancă.

      - Știam eu că nu trebuia să te las singur. Mormăie el jucându-se cu mâinile.

     - N-am nimic...ok?

     - Dacă îmi zici că i-ar e din cauză "ști tu cui" o i-au razna.

     - Atunci nu o să îți zic. Mă lovește ușor în umăr zambindu-mi.

     - Nu o să te înțeleg niciodată!

     - Nici nu te sfătuiesc!

      Intră profesorul în clasă. Purtând același costum vișiniu pentru orele de miercuri. Ai crede că la bani lui și-ar permite mai multe costume, adică are o mașină mai scumpă decât întreaga școală la urma urmei. Se așează leneș la catedră deschizând catalogul. Nu am apucat să citesc nimic pentru azi nici măcar lecția nu mi-am luat-o.

     Mă uit la Jimin care își deschide repede caietul și mi-l pune în față. Ce m-aș face fără el? Îmi doresc din tot sufletul să nu aflu răspunsul la această întrebare. M-am săturat să tot pierd oamenii din jurul meu.

       - Jeon Jungkook! închide catalogul privindu-mă mișelește, de mult așteaptă ocazia să îmi pună acel doi. Îmi pare rău să îl dezamăgesc, dar nu azi!

      - Da, domnule profesor!

      - O să îți dau ceva ușor ca să îți arăt că nici atât nu ști. Ce este psihologia? Bate enervant cu piciorul în podea, acesta e pe departe cel mai enervant tic al lui.

      - Știința care se ocupă de fenomene și capacități psihice urmărind descrierea și explicarea acestora în baza unui amsamblu de legi, regularități sau modalități determinative.

      - Mă mir că ai știut. A fost prea ușor probabil! Pe asta sigur nu ai cum să o ști. De câte feluri este memoria?

     - Aa..declarativă, procentuală, episodică și semantică. Îi piere zâmbetul de pe față dându-mi o stare bună știind că l-am pus iar la punct.

      - Ai scăpat de data asta, Jeon! Dar tot ne vedem mai târziu la detenție. Am auzit de mica ta escapadă din pauză și să nu crezi că scapi bazma curată de data asta! Nu te ascunde dupa acea carte, Park, o să îl urmezi pe colegul tau la detenție, apropo ți invers cartea!

      - Dar chiar nu am făcut nimic..de data asta! Se smiorcăie Jimin.

      - Intratul în baia fetelor și distrugerea bunurilor școlii, ți se par nimicuri?

      - Da?

      - O să ai detenție toată săptămâna fără obiecți sau îți prelungesc pedeapsa. Și cu acestea fiind spune a părăsit sala înjurat mintal de Jimin care fierbe de draci.

       Îl prind de mână și îl târăsc afară cu mine, în ciuda protestelor lui stupide. Oricum nu e el atent la ore, dar tot nu are dreptul să chiulească. La câte absențe are îmi e frică că la anul rămân fără el. Poate nu m-ar interesa dacă era altcineva, dar el e unicul meu prieten chiar dacă mă enervează mai mereu, îmi fură din mâncare, își copie temele de la mine, mă bagă în toate porcariile. E..e un stres mai pe scurt! Dar e al meu și nu îmi mai permit să îl pierd și pe el!