Please, don't hurt me

Capitolul 16 - Actorul din tine

    Câteva raze de lumină își fac loc prin perdeaua de la geam. Să înțeleg că e dimineață? Mă uit fugitiv prin cameră, o figură extrem de cunoscută  doarme în patul meu. Doamne măcar în vise se întâmplă asta. Ce real pare!
Îi îndepărtez șuvițele rebele de pe față, voiam să îl admir mai bine. Își deschide ochii și mă privea cu blândețe. Dacă mă cere și în căsătorie pot să mă trezesc fericit.

       - Ești bine?

       - Ești cel mai real vis pe care l-am avut vreodată. Chiar ai ochii atât de pătrunzători și în realitate?

     Fața sa mirată mă amuzase.

        - Jungkook, despre ce vorbești?

        - Aa... da! Tu nu știi că eu visez pentru că ești doar o închipuire a minții mele.

      S-a lăsat liniștea între noi, fapt ce nu mă punese pe gânduri, deși ar fi trebuit.

        - Nu îți amintești că am rămas aseară la tine după ce mai sunat?

     Ceeeee??? Când și cum s-a întâmplat una ca asta?

        - Stai! Ce?

      M-am îndepărtat de el fără să mă uit măcar o secundă în spatele meu pentru propria mea siguranță, așa că am ajuns pe podea. Se ridica din pat și observ că nu are tricou pe el și poartă pantaloni mei cu floricele? Încă îi mai am? Să lăsam asta acum. Încearcă să îmi spună ceva dar nu înțeleg nimic. Încerc să procesez ce s-a întâmplat aseară. Ce mama dracului am mai făcut iar?

        Mă prinde de mână și mă ridică de jos. Era îngrijorat, iar acest lucru îmi dădea o stare mult mai bună. Oare i-am spus că îl plac? M-am înroșit involuntar și am făcut un pas înapoi.

         - Mă așteptam la asta. Chiar nu îți amintești nimic?

         Seara trecută nu era complet în ceață, iar amintirile își făceau apariția în cele din urmă. Oare mi-ai spune totul din nou? Mi-ai mai vorbi la fel?

         Dau din umeri evitându-ți privirea, aveam să mă bâlbâi dacă îți vedeau irișii.

         - Ai de gând sa imi spui sau doar o să mă privești cu fața aia de tâmpit.

         - Am venit în miezul nopții pe ploaie la tine și tu mă faci tâmpit?

         - Greșesc cu ceva?

       M-ai lăsat să câștig lupta, știai că aveam nevoie de o victorie cât de mică în fața ta. Orice doar să mă motiveze că încă se poate.

          - Dacă îmi spui ce ai luat și de la cine?

          - Am băut...

       Mă făcusem atât de mic și mă afundam singur în minciuni.

         - Băutura nu te aduce în stadiul ăla, Jungkook. Nu mă minții.

          - Habar nu am ce a fost aia, dar m-a luat de cap.

          - Ai mai luat înainte?

     Se enervase deși încerca să pară calm. Te credeam un actor mai bun, Tae...

          - De ce te interesează?

          - Jeon Jungkook, nu mă enerva!

       Era de-a dreptul iritant conportamentul său exagerat. Apari peste noapte și te aștepți să fiu iar vrăjit de șarmul tău irezistibil.

          - Brusc te interesează ce fac? Ești supărat că eu nu am voie să mă distrug singur ca alți?! Nu te mai uita așa la mine, a fost prima oară!

       Ai tăcut și mai luat în brațe. Gestul tău deși m-a surprins, m-a bucurat enorm. Îmi lipesc uneori îmbrățișările tale calde, vorbele tale dulci, acel...

         - Jimin!

       Am strigat dintr-o dată și m-am desprins din îmbrățișare.

          - Trebuie să ajung la Jimin!

         - De ce nu mă miră?

         - Ce?

      Te întrebasem deși auzisem de prima oară. Nu ai mai spus nimic și ai ieșit pe geam. Voiam să merg după tine, să te opresc și să îți spun cât de mult contezi pentru mine. Nu am putut totuși sau în subconștientul meu nu am vrut să fac asta.