Gânduri în miez de noapte

Poveste neterminată

17.noiembrie.2020
23:17

- Plouă atat de liniștiti. Auzi?
- Ce? Nu.
Îi ating buzele cu degetele.
- Șhh, ascultă. Vocea îmi era joasă, asemeni unei șoapte. Deschid geamul încet pentru a lăsa sunetul ploii blânde să pătrundă camera.
- Nu-mi vine să cred, ploaia mi-a stricat toate planurile.
- Dimpotrivă. Îl corectez. Mie una mi-a făcut seara mai frumoasă. Închid ochii și ascult. Picăturile de ploaie se izbeau cu putere de pământul rece și umed.
Ploaia a avut mereu un efect liniștitor asupra mea, chiar și în cele mai ciudate zile ea reușește să mă facă să mă simt mai bine.
- Și acum ce facem? Nu mai putem pleca.
- De ce trebuie să plecăm? Putem sta aici. Îmi dau jos pantalonii, iar apoi bluza. Până să rămân doar în lenjerie nici nu îmi dădusem seama cat de răcoare era în cameră.
- Grozav...
Îi zâmbesc amuzată.
- Nu-mi spune că te-a supărat ploaia, iubitule.
- Pf.. . Mă întorc cu spatele la el, lăsându-l să-mi cerceteze corpul prin întuneric. Era luminat doar de o fărâmă de lumină rătăcită de la felinarul din stradă ce era orientat spre fereastra mea. Îmi dau jos sutienul și simt cum o parte de mine se eliberează, bucurându-se de senzația libertății.
- Poate că seara asta nu este cu totul distrusă.
El se apropie de mine și îmi atinge pielea. Atingerea lui mă face să tresar.
- Esti rece.
- Și tu la fel.
Mă întorc spre el. Era înalt, îi ajungeam până la bărbie. Mă uit în ochii lui. Erau luminoși chiar și acum, în întuneric. Mă ridic pe vârfuri și îi sărut buzele moi.
- Geamul nu îl închid.
- Vei răci.
- Nu și dacă mă încălzești. Spun înainte de a-l împinge pe pat.

Scrisoare de la o fată căre cititori
M-am gândit să diversific din nou conținutul acestei "cărți" așa că m-am gândit să spun povești (fie ele adevărate sau fictive). Ce părere aveți? Să mai continui?