Drum paralel

36 3 0
                                    

Ce faci? Te mai gândești la mine? Mă mai dorești? Mă mai visezi? Cred că nu, deși mi-aș dori să mă înșel. Odată mi-ai spus că sunt totul pentru tine și că nimic nu ne va despărți și totuși îmi readuceai mereu aminte că vârsta mea ne încurcă. Da, eram minoră și da, știu că tu erai mai mare decât mine cu 13 ani dar asta nu te-a împiedicat să mă săruți, să îmi spui vorbe dulci, să mă faci să te plac, iar mai apoi să te iubesc.
Nu știu ce simt pentru tine acum. Ura s-a evaporat, tristețea la fel. Crezi că a rămas dorul? Ei bine, te înșeli. Nu îmi este dor de tine dar nu m-ar deranja să te întâlnesc încă o dată. Ți-aș zâmbi, iar dacă mi-ai răspunde cu alt zâmbet, te-aș saluta. În ciuda faptului că ai rupt relația noastră fără să mă anunți nu te disprețuiesc, ba chiar te respect. Te respect că m-ai protejat, te respect că m-ai făcut să am încredere în mine și în propriile decizii, te respect pentru clipele frumoase petrecute împreună dar și pentru cele rele, deoarece acele clipe m-au făcut mai puternică. Îmi spuneai că mă vei căuta când voi fii majoră, ei bine, mai sunt doar 3 zile și voi face 18 ani. Mă vei căuta? Cred că nu. Tu ești matur, calculat și inteligent, nu ai avea nevoie de o pacoste pe lângă tine dar m-aș bucura dacă mi-ai spune măcar "La mulți ani!".

Scrisoare de la o fată către un bărbat.
Te-am visat de mult ori de când nu am mai vorbit, iar în fiecare vis apăreai tu, venind la mine acasă, spunându-mi ți-a fost dor de mine. Realitatea este alta P. Nu vei veni la majoratul meu, nu îmi vei spune "La mulți ani!" - nu mi-ai spus-o nici acum un an, când eram împreună, de ce ai face-o acum? -. Nu am mari așteptări și totuși o parte din mine tânjește să-ți audă vocea din nou. Să-ți vadă zâmbetul perfect și ochii de un albastru-verzui. Nu se va întâmpla asta, o știu prea bine. Lumile noastre au luat un alt curs, unul total opus, iar eu am acceptat asta.

Gânduri în miez de noapteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum