Black Nightmares

9)Rănile încă sunt adânci

.Se zice că timpul vindecă tot,dar uneori timpul trece greu,iar rănile încă sângerează.

La câteva zile după incendiu,Hailey ieşi din spital.Avea o mână ruptă şi o grămadă de zgârieturi,dar era vie.Fusese imediat asaltată de o grămadă de întrebări din partea poliţiei şi a detectivilor.Se pare că niciunul dintre cadavre nu a putut fi identificat,deoarece tot ce mai rămăsese din ele era cenuşa.Aşa că Hailey a fost rugată să confirme prezenţa copiilor în orfelinat,conform actelor existente.Însă ciudăţenia adevărată era faptul că nu era vreun act care să ateste prezenţa unui băiat numit Julian.Hailey întrebă în sus şi în jos de el,dar fără răspuns.

-Îmi pare rău,drăguţa.Nu a fost vreodată un băiat cu numele acesta la orfelinatul WhiteBell.Poate din cauza şocului..

-Nu se poate,doamnă.Julian .. Julian era acolo!Cu noi!Trebuie să mai căutaţi .. îl cheamă Julian ..

Atunci fata realiză că nu ştia numele de familie al lui Julian.În general,copiii care vin la orfelinat primesc un nume de familie din partea autorităţilor,în cazul în care familia care i-a abandonat rămâne anonimă.Cum Julian sosise la orfelinatul WhiteBell pe când avea 12 ani,ar fi trebuit să aibă un nume de familie.Dar Hailey nu îl întrebase niciodată şi nici băiatul nu îi povestise vreodată despre viaţa lui de dinainte.Şi oricât de mult tânăra s-ar fi zbătut pentru a afirma existenţa lui,nici măcar şoferii de la camioanele care veneau săptămânal nu şi-l aminteau.De parcă Julian ar fi existat doar în mintea ei.De parcă ar fi fost un simplu prieten imaginar,o ficţiune,care a murit odată cu fericirea ei.Nu putea accepta aşa ceva,dar într-un final,totul a trebuit să fie finalizat.

Nu s-a putut stabili cauza incendiului,dar conform poliţiei,probabil că focul din şemineu nu a fost stins.Hailey ştia că surorile se aflau chiar în camera de zi şi nu l-ar fi lăsat aprins nici în ruptul capului.Dar nu a mai comentat nimic,pentru că îşi dorea ca acest caz să fie îngropat şi să nu-şi mai amintească de el până la sfârşitul vieţii ei.

În curând,aşa s-a şi întamplat - singura dovadă a existenţei orfelinatului WhiteBell fiind un monument ridicat pe locul clădirii.Numele tuturor era inscripţionat pe piatra funerară,iar Hailey venea uneori aici şi stătea ore în şir vorbind singură cu fiecare,în timp ce atingea inscripţia numelui persoanei respective.Cu timpul a încetat să mai vină,dorindu-şi cu ardoare să uite trecutul şi să privească viitorul cu capul sus.Dar din ziua accidentului,un gând nu îi dădea pace.De ce reuşise să iasă din orfelinat şi ceilalţi nu?De ce nu au sărit şi ei pe geamul din hol?Îi împiedicase ceva?Sau cineva?

Simţea că ea fusese lăsată în viaţă intenţionat.Dar asta nu însemna că va avea parte de linişte în viitor.Dimpotrivă chiar.

Avea 16 ani şi pentru următorii doi ani a locuit în oraş,la o doamnă foarte drăguţă,care a ajutat-o să meargă la şcoală.A fost ciudat,dar s-a descurcat şi a reuşit să termine liceul cu note bune.Era ambiţioasă şi studioasă.Voia să ajungă departe.Spunea că visul ei e să devină o persoană admirată de întregul oraş,o persoană de încredere.Dar defapt,cel mai mult şi mai mult îşi dorea să descopere povestea din spatele orfelinatului WhiteBell.Întâmplarea cu Emily şi domnişoara Ferris,misterioasa femeie blondă,incendiul pornit din senin.Toate aceste evenimente trebuiau să fie legate de blestemul de care pomenise răposata soră Lorris.Aşadar,trebuia să afle mai multe despre acesta.

Împlinind 18 ani,Hailey şi-a dorit să urmeze facultatea de drept.Cu ajutorul autorităţilor,care ofereau sprijin copiilor orfani,a reuşit să îşi plătească taxele şi acum era studentă în ultimul an.Conform profesorilor ei,era o elevă promiţătoare şi avea să aibă un viitor plin de succes.Ea nu-şi dorea însă succes,ci răspunsuri.De când devenise studentă,cercetase diferite articole şi surse care ar putea să îi spună ceva de blestemul orfelinatului WhiteBell,dar nu aflase nimic.Tot ce descoperise era faptul că domnul Carter,fostul proprietar,ar fi întreţinut ritualuri ciudate.Dar acestea erau doar zvonuri,iar Hailey nu se putea încrede în zvonuri.Avea nevoie de adevăr.

Hailey Clawsgrove,ajunsă acum la 21 de ani,locuia în căminul universităţii,alături de Kim Andersen,o tânără de aceeaşi vârstă cu ea.Kim era studentă tot la facultatea de drept,dar asta pentru că o obligaseră părinţii.Era o fire energică şi nebună,susţinând că dreptul nu i se potrivea şi ar fi preferat să lucreze într-un bar de noapte.Însă provenea dintr-o familie bogată,iar un altfel de job ar fi dus la dezmoştenirea ei - lucru pe care nu şi-l dorea nici în ruptul capului.

Hailey şi Kim se înţelegeau foarte bine,iar pentru roşcată era singura ei prietenă.Erau destul de apropiate şi ieşeau des în oraş împreună.

-Hailey,vrei să mergem până la clubul cel nou?

Tânăra roşcată se ridică de la computer şi o studie pe Kim.Părul ei ciocolatiu era lăsat desprins,buclele împodobindu-i umerii.Purta o rochiţă roşie şi scurtă,asortată cu sandale vişinii.Se uită apoi la ceas şi realiză că era trecut de miezul nopţii.

-Kim,oricât de mult te-aş iubi,nu umblu pe afară la ora asta.Şi nu la un bar,sau club,sau ce-o fi.

-Haidee,Hailey.Ai nevoie de pauză.Înveţi de la începutul anului încontinuu!Trebuie să te mai distrezi şi tu.Oh,cred că rochiţa pe care ţi-am cumpărat-o de ziua ta s-ar potrivi de minune cu a mea,nu?

Roşcata oftă şi intră în camera ei,unde se schimbă în rochiţa neagră cu o fundiţă argintie în piept.Îi venea bine,dar se simţea ciudat în ea.Obişnuia să poarte blugi şi tenişi.Iar o rochie scurtă şi sandale cu toc .. erau exact opusul.

Intră în baie şi îşi aranjă părul încât să nu se observe că nu îl mai spălase de câteva zile.Nu avuse timp,căci învâţatul îi fura toate orele din zi.Poate că exagera,totuşi şi chiar avea nevoie de puţină distracţie.Însă,acceptase să meargă în toiul nopţii la un club ciudat doar pentru Kim,căci nu şi-ar fi lăsat prietena într-o ureche de una singură.Ar fi fost sfârşitul lumii,cine ştie.Kim ar fi în stare să bea douăzeci de pahare şi după aceea să danseze goală prin stradă.Trebuia să aibă grijă ca aşa ceva să nu se întâmple,aşa că iat-o pe Hailey Clawsgrove,îmbrăcată ca o adevărată petrecăreaţă şi gata să comită prostia vieţii ei.Simţea că nu trebuia să meargă acolo,în noaptea aceea.Dar simţise ea multe şi chiar nu voia să se mai orienteze după simţurile ei prosteşti.Îşi dorea să fie mai încrezătoare în alte persoane şi cum Kim promise că nu va bea mai mult de cinci pahare,tocmai făcea un pas înainte.

Ieşi din camera ei şi se sperie,auzind soneria.Se uită ciudat la Kim,care începuse să râdă.

-Kim Andersen,ce naiba vrei să faci?

-Nu te superi dacă o să mai fie cineva cu noi,nu?râse Kim,nemaiputând să se oprească.

-Oh,Doamne.Sigur că mă supăr,Kim.Stai să văd ce golan ţi-ai găsit.

Hailey luă o tigaie din bucătărie şi se duse direct la uşă,deschizând-o în timp ce se pregătea de atac.

-Hailey,stai,nu!

Dar era prea târziu.Uşa fusese deschisă,tigaia fusese folosită.

__________________________________________________________________________________

Cu 5 ani în urmă,strigăte disperate se auzeau din înaltul cerului.Încăperea era învăluită în întuneric,iar lumina lunii nu reuşea să pătrundă în negură.Nu se putea distinge mare lucru,înafară de un pat pe care era aşezată o siluetă neagră.Respira cu greu,iar orice încercare de a se ridica din pat era oprită de lanţurile argintii ce îi legau încheieturile de tăblia patului.Auzea voci,dar nu ştia de unde veneau.Nu ştia cum ajunsese acolo.Dar ştia că trebuia să plece cât mai repede.Ştia .. că ea ar fi putut să fie moartă.

Uşa încăperii se deschise,iar o lumină puternică alungă întunericul.Paşii înaintau spre patul situat în centrul camerei.Silueta îşi deschise ochii negri,aproape fără viaţă în ei,încercând să vadă cine intrase.Persoana se apropie,iar un surâs înfiorător stinse lumina ce intrase.

-Unde e? .. rosti silueta cu o voce tremurândă.

-Şşş,totul va fi bine,spuse persoana ce intrase,a cărei voce îmbietoare răsună în ceruri şi-n pământuri.

Un cuţit ascuţit străpunse inima siluetei,iar o linişte monumentală se aşternu.Persoana misterioasă părăsi odaia,zâmbind şi lingând sângele ce decora arma.