Black Nightmares

29)Vechi prieteni,vechi vise

Încercă să fugă,în speranța că săptămânile chinuitoare de jogging o pot ajuta,însă o batistă îi acoperi gura şi căzu ca secerată la pământ.

Dacă ar fi fost treaza,şi-ar fi tras vreo doi pumni în cap.Cauza prea multe probleme şi avea mintea unui copil de 5 ani.Îi spune băiatu' să nu umble noaptea târziu şi ea exact asta face.Proastă,proastă,proastă .. de ce e aşa proastă?I-a dat Domnu' capul degeaba?Sau i l-o dăruit aşa mai .. gol?! ..

Se simți cărată pe sus şi aruncată cu spatele într-un perete.Era conştientă,dar nu putea să îşi deschidă ochii sau să îşi mişte corpul.Parcă ar fi fost o legumă,prinsă într-o plasă de pescuit ce nu poate fi ruptă.O vrajă ce o ținea împietrită pe loc,de parcă ar fi fost moartă.Se luptă cu propriul ei trup pentru a se trezi,dar cu cât se străduia mai mult,cu atât era mai obosită şi mai sleită de puteri.Încerca să ajungă în vârful muntelui,dar versantul era alunecos şi tot cădea,cădea,în neant.

Odată cu adâncirea-n prăpastie,întunericul devenea mai luminos şi din ce în ce mai deschis şi calm.Când ajunse la fund,se afla într-o încăpere complet albă,umplută de apă.Ea plutea.Se plimba,dar nu se scufunda.Ceva o ținea la suprafață.Apa era albă la suprafață,datorită spațiului în care se afla.Cu cât se îndepărta mai departe,era mai neagră.Aşa cum fusese şi golul în care ea căzuse.Această zonă era o tranziție între lumină şi întuneric - iar acum era înconjurată de prima dintre cele două.

Singură,într-o astfel de cameră dubioasă,ar fi făcut-o pe Hailey uşor speriată de soarta ei.De data asta,se simțea încrezătoare în sine - de parcă nu ar fi fost un duşman de care să se teamă.Ea era propriul ei duşman.Trebuia să se trezească şi asta cât mai repede posibil - nu putea risca să fie omorâtă fără a riposta.

Nu ştia ce să facă.Să se adâncească în întuneric,sau să urce spre împărăția lui?Dincolo de lumină,era peste tot doar negură primejdioasă.În lumină,era în siguranță - dar frontierele ei erau atât de aproape ..

"Te-am aşteptat atât de mult,Hailey.Dar m-ai dezamăgit."

O voce,ca un ecou pierdut,umplu fundalul liniştii.Tresărind la auzul bine cunoscutei voci,Hailey se întoarse,strigând.

-Julian,unde eşti?Te rog,salvează-mă!

Nici urmă de el.Doar glasul rece şi înghețat.

"Am făcut mult mai multe lucruri pentru tine decât ți-ai imagina şi tu m-ai trădat.Ai făcut-o şi o vei mai face."

Suspinând,cuprinsă de stres şi de emoții,tânăra țipă cât de tare putu.

-Nu am făcut asta!

"L-ai sărutat.Încă simți ceva pentru el,chiar dacă e mort.De ce,Hailey?Ți-am salvat viața şi te-am ajutat.Sunt singurul tău aliat - singurul care vrea să te salveze."

Ştiind că are dreptate,liniştea se lăsă repede.Bruneta-şi privi reflexia ochilor-ntunecați în oglindirea apei de cristal,punându-şi mâna la inimă.

Ea îl iubeşte pe Julian de când aveau 14-15 ani şi nimeni n-ar putea schimba asta.Nici noaptea aceea - deşi recunoştea că pentru câteva clipe,în fiecare zi,se gândea mereu la Jack,la cel pentru care sentimentele ei fuseseră încurcate şi schimbătoare,la fața lui palidă şi imaculată,la buzele lui dulci,la tot ce îi oferise el atunci.

Nu se gândise deloc la Julian când Jack o sărutase.Nu se gândise la cel din urmă când întreg trupul ei răspunsese la momentele pasionante dintre ea şi Julian.Erau oare acele iluzii,despre faptul că îl plăcuse şi pe tânărul brunet,doar copilării?

Era o persoană matură - nimic nu mai era doar o joacă de copii.Nu când te afli în astfel de situații.

Şi în primul rând,Jack e mort.Nu se va întoarce vreodată la ea,aşa cum Julian a făcut-o.Trebuia să ia o hotărâre mai demult - dar se simțea ca o tâmpită când i se înmuiau picioarele la fiecare zâmbet al blondului.Avea o atracție imposibilă de explicat față de el,ca o legătură strânsă pe care nu o putea desface.Nici nu îşi dorea asta.A crezut că nu e bine să o ia aşa de repede cu o relație după ce abia se reîntâlniseră.Până şi Julian îi sugerase asta - niciunul nu putea să nege faptul că se voiau unul pe altul mai mult ca oricând.