Black Nightmares

5)Sentimente schimbătoare

Deşi nici Hailey şi nici Jack nu au scos vreun cuvânt despre ce se întâmplase cu adevărat în pădure,deja se aflase de cadavre datorită lui Julian.Iar dispariția acestora ca prin minune a adus o mulțime de probleme orfelinatului.

Organele de poliție au survolat pădurea zi şi noapte,în căutarea unui posibil criminal.

Dar n-au găsit nimic.Aşa că le-au declarat moarte;cauza morții fiind necunoscută.

După două luni pline de plânsete şi agitație,spre perioada sărbătorilor,Emily şi domnişoara Ferris se puteau odihni în sfârşit.

Într-un mormânt.

Gol.

Cu anii ce au trecut,toate evenimentele au fost uitate,deşi lumânările nu întârziau să apară.Erau acolo,în fața locului de veci,de fiecare dată când surorile,însoțite de copii -care aveau deja 16/17 ani - mergeau în oraş.

Într-adevăr,trecuseră 5 ani.Şi oricât de mult acea întâmplare fusese dată uitării,pentru Hailey rămăsese adânc aprinsă,ca o flacără.Nu putea să uite ochii împietriți ai lui Emily şi nici răsetele înfricoşătoare ale acelei femei blonde,a cărei identitate încă le era necunoscută.

Însă acum era adolescentă şi avea oarecum şi alte probleme.În primul rând,nu prea mai crescuse şi abia atingea 1.60.În al doilea rând,hormonii ei o luau razna.Şi oricât de mult ar fi încercat să îi controleze,aceştia erau din ce în ce mai zglobii.Motivul?

Mereu îl văzuse pe Julian ca un prieten şi ca un frate - la fel cum îi vedea şi pe ceilalți copii de la orfelinat.Dar de când cu vârsta asta nebună,începea să simtă şi altceva înafară de "dragoste frățească".

Şi cea de-a treia problemă : Jack.Nu mai era copilul scund,plinuț şi îmbujorat de dinainte.Ba chiar atrăsese câteva priviri ultima oară când merseseră în oraş.Dar nu asta era problema tinerei roşcate.Ci faptul că Jack părea să aibă ochi numai pentru ea.Şi cel mai probabil,nici aici nu intervenea "dragostea frățească". Viața crudă.

Era o după-amiază melancolică de aprilie,când toţi pomii din curtea orfelinatului erau înfloriţi,iar parfumul florilor se răspândea până departe,pe cărările înşelătoare ale pădurii.De când cu întâmplarea aceea,Hailey nu mai păşise vreodată în pădure.Îi era dor de locul în care îşi petrecuse o mare parte din copilărie - luminişul însorit,un colţ de rai .Dar nu mai avea puterea şi curajul de a mai călca vreodată barierele codrului.Pentru ea,copacii erau ca nişte gardieni straşnici,iar înălţimea şi fălnicia lor îi aminteau de clipele în care îi asemănase cu nişte monştri întunecaţi.Oricât de mult ar încerca să nege acest fapt,Hailey era încă speriată şi în inima ei se găsea o frică.Frica de a se reîntâlni cu acea femeie.Cum ar fi reacţionat?Deşi nu era sigură,credea că femeia blondă a avut o legătură cu moartea misterioasă a domnişoarei Ferris şi a lui Emily.O urâse pe domnişoara Ferris şi chiar dacă Emily era destul de simpatică,faptul că era favorizată nu-i adusese prea multe puncte în catalogul roşcatei.Şi totuşi,ar omorâ-o pe femeia aceea cu mâinile sale.Lăsând la o parte morţile,acel eveniment îi schimbase viaţa.O schimbase pe ea.Nu mai zâmbea aşa ca înainte şi începuse să simtă o sete de aventură şi de libertate.Înainte,orfelinatul WhiteBell era un loc plăcut şi chiar dacă nu era paradisul,era casa ei şi singura ei familie.Nu avea pe altcineva.Însă acum,simţea din ce în ce mai tare dorinţa de a evada,de a fugi în lume.Voia să o caute pe femeia aceea şi să-i ceară nişte răspunsuri.Dar să cauţi o femeie blondă într-o lume cu 7 miliarde de oameni e destul de greu.Cine ştie unde se afla chiar acum.Poate chiar într-un tufiş acoperit de-o umbră,ascultând glasul ce îi şopteşte nuvela.

Tânăra se afla pe malul lacului,ţinându-şi genunchii la piept şi privind îngândurată reflexia soarelui amiezii în apă.

- Ridică-te deasupra şoaptelor şi strigă .. Că neantul e al tău veşnic tărâm .. Ţine-te bine şi alunecă .. Spre tragicul tău destin .. , fredonă tânăra,fără a realiza că avea spectatori.