Black Nightmares

3) Coşmarul codrului

Vara trecu cu repeziciune,iar toamna se grăbea şi ea spre grandiosul final.Se apropia Halloween'ul,iar surorile se gândiră să decoreze clădirea orfelinatului şi să organizeze o vânătoare de bomboane.Copiii erau extrem de nerăbdători şi începuseră să numere zilele până la sfârşitul lui octombrie.Acoperişul şubred fusese îmblânzit de ''pânze imense de păienjeni'',iar veranda a fost decorată cu schelete de carton,înmuiate în vopsea neagră.Pe aleea ce unea orfelinatul de malul lacului,dovlecii erau stăpâni,fiind amplasaţi de o parte şi de a alta a acesteia.Câteva mici pregătiri în plus,iar noaptea spiritelor va fi un adevărat succes.

Hailey se afla în camera de zi,agăţând nişte dovleci din hârtie de şemineu.O fetiţă blondă,cu câţiva ani mai mică decât roşcata,se apropie timidă.

-Hailey,poţi te rog să le zici surorilor că domnişoara Ferris s-a oferit să mă ducă în oraş? ..

-Sigur,Emily.Distracţie plăcută,îi zâmbi Hailey,puţin invidioasă pe norocul şi farmecul micuţei blonde.

Copii din orfelinatul WhiteBell nu erau acceptaţi în şcolile din oraş datorită zvonurilor despre blestemul ce a pus stăpânire pe instituţie din cauza misteriosului domn Carter.Din această cauză,ei primeau vizita domnişoara Ferris - o profesoară care se oferise să se ocupe de orfelinat - care făcea ore cu ei ca la şcoală,în fiecare zi a săptămânii.Era o femeie tânără,în jur de 30 de ani,pe care Hailey nu a suportat-o din prima clipă în care a văzut-o.Şi din câte descoperise,nici ea nu-i era la inimă profesoarei.Însă Emily,micuţa blondină, o fermecase pe domnişoare Ferris,care se gândea chiar la o viitoare adopţie.Norocul ăsta .. de ce unii se nasc cu el şi unii nu primesc nici măcar o fărâmă din el?Toţi copii din orfelinate vor să aibă o familie adevărată.Oricât de fericiţi erau aici,cea mai adâncă dorinţă a lor era de a pleca din acest loc ..

Oraşul era la 50 de km distanţă,iar copiii -cu excepţia lui Emily- mergeau acolo de 2 ori pe an,în cel mai fericit caz.Uneori,surorile mai treceau să mai cumpere alimente şi haine,deşi camioanele cu aprovizionare din partea autorităţilor soseau în fiecare luni dimineaţă.Uneori,Hailey şi-ar fi dorit să se ascundă într-un camion şi să plece departe în lume.Însă dispariţia ei le-ar fi întristat şi îngrijorat pe surori şi nu ar fi în stare să îi lase pe toţi acolo.Poate că îşi dorea o familei adevărată.

Dar orfelinatul WhiteBelle era singura ei casă.Singura ei speranță

Termină de aranjat dovlecii şi fugi afară,unde o găsi pe sora Richard măturând frunzele uscate din faţa orfelinatului.

-Soră Richard? .. Emily mi-a spus că ..

-Ştiu,Hailey,ştiu.

Oprindu-se din ce făcea şi lăsând mătura la o parte,sora se apropie de fată şi o îmbrăţişă.

-Emily nu o să se mai întoarcă aici.Domnişoara Ferris a adoptat-o oficial.

Oricât de invidioasă ar fi fost pe Emily,adânc în sufletul ei ştia că o să-i lipsească.

-Şi n-o să se mai întoarcă aici? ..

-Domnişoara Ferris a spus că cel mai bine pentru ea e să fie departe de orfelinat .. ca să se poată acomoda într-o şcoală normală ..

Oftând,Hailey se desprinse din îmbrăţişarea surorii Richard şi ridică mătura de pe pământul rece.

-Nu sunt tristă.E mai bine pentru ea.

Începu să strângă frunzele rămase într-o grămăjoară pe care o îndepărtă în scurt timp.Sora o privea cu ochi calzi,încercând să îi spună ceva,să o încurajeze.Ştia prea bine că şi Hailey îşi dorea să aibă o familie.O mamă şi un tată.

-Termin eu aici.

În curând aleea era complet curăţată,deşi frunzele a căror viaţă fusese curmată de vântul nemilos încă se aşezau pe sol,căutând odihna veşnică.Hailey îşi fixă privirea spre orizontul cenuşiu şi se gândi pentru prima oară în viaţa ei cine era cu adevărat.

Cine erau părinţii ei?Cum arătau?Semănau cu ea?

De ce o abandonaseră? ..

-Hailey,eşti ok? întrebă o voce din spatele roşcatei.

-D-da,Julian,nu am nimic,spuse fata,întorcându-se şi zâmbind.

De când Julian sosise la orfelinat,el şi Hailey erau mereu împreună,spre nefericirea lui Jack care începuse să se simtă dat la o parte.

Duse mătura în şopron,apoi căută mingea pe care o dosise în spatele unui prun.

-Se pare că nu au găsit-o,zise Hailey luând mingea cu grijă din locul în care fusese ascunsă.

-Mergem în luminiş?N-am mai fost de mult pe acolo.

-Uhm,dar nu e prea departe?Surorile au spus că nu avem voie să umblăm pe-afară după apusul soarelui.

-Haide,Hailey,doar eşti cu mine.Sau poate crezi că o să vedem un strigoi care o să ne fure sufletele?

Băiatul începu să râdă,în timp ce Hailey se gândea cu groază la imaginea unui strigoi.Înghiți în sec,apoi începu şi ea să râdă.

Oricât de curajoasă ar fi fost,strigoii şi toate felurile de fantome erau spaima vieții ei - deşi nu existau-.Dar la ce te poți aştepta de la o fată care a crescut într-un orfelinat aflat la marginea unei păduri imense,izolat şi situat în completă pustietate?Se aştepta ca pădurea să fie plină de creaturi magice care o vor ademeni în lumea lor de nepătruns.Care o vor desprinde pentru totdeauna de realitate.Ştia prea bine că finalurile fericite ale cărților pot deveni o tragedie.

Umblase de multe ori prin pădure,dar în timpul zilei.Nu se mai aventurase niciodată într-o zi cețoasă,de toamnă,când soarele aproape invizibil din cauza pâclei groase de nori se apropia de somnul nopții.

Încerca să se îmbărbăteze,spunându-şi că nu are de ce să îi fie frică.Julian nu ar fi lăsat vreodată un lup să se atingă de ea.Dar ca şi ea,Julian era un copil.

Şi ce pot face copiii? ...

Ieşind din aria orfelinatului,Hailey privi lacul,la fel de fumuriu şi trist precum înaltul cerului.Undeva,departe,se zărea o siluetă,ascunsă în ale sale adânci gânduri.

Intrară în pădurea cuprinsă de o negură joasă ce le reducea vizibilitatea aproape complet.Ținând mingea într-o mână,Hailey se lipise complet de Julian,încercând să nu se depărteze de băiat nici măcar cu câțiva centimetri.

-Hailey?Îți e frică?

-N-nu .. şopti fata.Dar nu putem veni în altă zi?La cum se arată,luminişul nu va fi prea luminos ..

Un țipăt de groază,desprins din abisuri,inundă codrul întunecat.Crengile se cutremurau,firele de iarbă se îndoiau ..

Întorcându-se spre ea,Julian îi luă mingea şi o apucă de mână,trăgând-o după el în direcția opusă.Hailey simțea cum inima ei bătea din ce in ce mai tare.După reacția băiatului,ceva nu era în regulă.

-Julian?!Ce s-a întâmplat?De ce fugim?

-E ceva acolo,Hailey.Şi trebuie să scăpăm de aici sau ..

Dintr-o dată,o creangă groasă căzu dintr-un arbore înalt.Speriată,roşcată dădu drumul mâinii lui Julian şi rostogolindu-se pe pământ,se trezi de partea cealaltă a crengii.

Încercă să țină ochii deschişi,dar cu greu.Privi printre gene o rană la piciorul ei şi se gândi pe loc că nu se va putea ridica.Iar gândul acesta îi dădea fiori,împăienjenindu-i mintea.

Parcă îl zărea undeva,departe,pe Julian strigând-o.Parcă era chiar cu câțiva centimetri buni mai înalt.Parcă văzu o creatură ascunsă în ceața ce se apropia de ea.

Nemairezistând,a închis ochii,lăsându-se pradă unui somn adânc.

Şoapte dulci îi încântară urechile,iar îngeri calzi îi desfătară privirea.

Când se trezi,era tot acolo,întinsă pe iarba umedă a pădurii.Lângă ea se afla Julian,ai cărui ochi albaştri erau singura culoare din împrejurimi.Iar,ceva mai încolo,se aflau două trupuri,îmbrățişate.Moarte.

Micuța Emily şi domnişoara Ferris.