Prințesă sub acoperire

Capitolul 13

-Ce sa întâmplat și d-lui cine e?
-Scumpo... Te am cam mințit... spune cu greu
-În legătură cu ce? Nu mă mai fierbe mamă!
-Nu sunt mama ta și tatăl tău nu e tatăl tău! spune repede și durează ceva să procesez
-Stau! Cum adică? Sunt adoptată? spun și mă abțin să nu plâng
-Nu există nici un act de adopție. spune bărbatul
-Mama ta te a adus la mine și ma rugat să am grijă de tine că ea nu te poate ține în siguranță și nu voia ca tatăl tău să afle de tine.
-Dar am aflat și am început să te caut peste tot, am aflat cum arăți și cum te cheamă apoi am văzut că în cele mai multe poze apari cu Jess. spune bărbatul
-Anastasia e mama ta! spune repede dar apăsat

Rămân blocată. Ea nu e mama mea. Tata nu e tata. Omul ăsta îmi e tată. Anastasia, prietena mamei, e mama mea defapt. Andrew ar veni că nu e fratele meu. AM TRĂIT ÎNTR-O MINCIUNĂ. Clachez și încep repede să fug, ies afară și îi aud pe toți strigând-mă, continui să fug până la parcul abandonat pe care l am găsit în prima zi în care am ajuns și încep să plâng. "E imposibil. Nu e adevărate. E doar un coșmar. " încerc să mă calmez dar degeaba.
Telefonul sună în conținu și când mă uit era Sara. Îi răspund după ce mă mai calmez puțin.

-Angel! În sfârșit ai răspund! Unde ești iubito?
-Îți spun dacă nu spui la restu. spun și îmi trag nasul
-Plângi... spune tristă
Trimite-mi adresa că vin la tine, singură. spune accentuând ultimul cuvânt
-Bine. spun și închid apoi îi trimit prin mesaj locația

Oftez uitându-mă la copaci și îmi aprind o țigară. Îmi pun capul în palme și mă abțin să nu plâng.
După nici 10 minute aud cum cineva se apropie și o văd pe Sara care se grăbește să ajungă cât mai repede lângă mine.
Se așează lângă mine și mă trage cât mai aproape de ea și ajung să plâng în brațele ei cu capul pe umărul ei.

-Calmează-te iubito, totul va fi mine! îmi șoptește la ureche apoi îmi lasă un sărut pe cap
-M au mințit! îi spun
-Shhh... Nu trebuie să îmi spui acum, mai întâi te calmezi și după vorbim.

O strâng mai tare în brațe și oftez. Mă calmez repede și îmi ridic capul de pe ea și mă uit în ochii ei. Își ridică o mână și îmi șterge lacrimile de pe față apoi mă sărută.

-Ești mai bine acum? întreabă luându-mă iar în brațe
-Mult mai bine. spun și îi las un sărut pe gât
-Vrei să îmi spui ce ai pățit? Dacă nu vrei tot o să fiu aici. spune dând cu mâna dealungul spatelui meu
-M au mințit... Nu sunt părinții mei..
-Cum adică? întreabă incruntată
-Bărbatul ăla cică e tata și Anastasia e mama mea. spun și oftez

Oftează și ea apoi mă strânge mai tare în brațe.

-Hai să ne plimbăm ți ar mai lua gândul de la asta. spune ridicându-se și îmi întinde mâna

Mă ridic și eu și începem să ne plimbăm pe aici.

𝔇𝔲𝔭𝔞̃ 𝔬 𝔬𝔯𝔞̃

Ne am plimbat și am văzut tot parcul apoi ieșim din parc de mână. Îmi deschid telefonul ea făcând la fel și vedem multe apeluri de la Maya, mama și un număr ne salvat cred că e al Kirei.
Ajungem acasă și intrăm, toți ne sar în întâmpinare. O trag pe Sara de mână până ajungem în cameră unde încui ușa și mă sprijin de ea.
Sara mă ia în brațe pe la spate și mă trage de lângă ușă, mă întorc și o iau și eu în brațe.

-Ar trebui să te odihnești. îmi spune împingând-mă înspre pat
-Nu mi e somn. îi spun și o pun pe ea în pat
-Iubito....
-Merg până la baie. spun și îi dau drumu

Intru în baie și mă uit în oglindă. Cearcănele și ochii roși au apărut din nou, mă spăl pe față și intru în duș și ies într-un prosop.
Sara stă pe pat și se uită prin telefonul meu.