Deep Breath; jikook

Capitolul 7

Ziua 10

Au trecut câteva zile de când nu ți-am mai scris, Jungkook.Mi-au lipsit momentele în care îmi descărcam tristețea alternându-mi cuvintele pe foile albe și puțin învechite. Ieri a fost aniversarea noastră...sau cel puțin așa trebuia să fie, dar tu n-ai mai fost aici lângă mine pentru a putea sărbători. Am fi împlinit doi ani de relație, dar tu poate că nici măcar nu-ți mai amintești. Sunt sigur că acea zi a fost pentu tine doar o altă zi normală, dar pentru mine a fost ziua în care m-am chinuit cel mai mult fără tine. Ziua în care doar am stat și am plâns. Am în față melodia pe care ți-am compus-o la aniversarea noastră de un an. O citesc și nu îmi vine să cred cât de multe s-au schimbat de atunci. Eram fericit alături de tine și asta era tot ce conta. Te puteam privi în ochi și ti-o puteam cânta. Dar ieri, am cântat-o doar pentru mine. Sau poate am cântat-o în iluzia că poate tu o vei auzi. Banal, nu? Speram că te vei întoarce. Dar nu știu de ce îmi fac speranțe false. Nu știu de ce ma mai amăgesc atât. Știu că tu ești fericit și că nu-ți mai dorești o viață alături de mine.  Ma lași să sufăr! Ma lași să mă sting! Nu-ți pasă de mine, Jungkook! Și asta doare al naiba de mult. Dar tu nu ai de unde să știi ce este în inima mea sfâșiată și în sufletul meu gol. Daca ai fi vrut, ai fi putut să te întorci la mine de mult timp.

Nu știu ce se întâmplă cu mine. Iartă-mă, Kookie. Nu înțeleg ce m-a apucat! Nu-i vina ta. Te învinuiesc fără să știu ce simți tu acum. Dar disperarea mă împinge să reacționez fără să mă gândesc de două ori. Nu mai găsesc o explicație logică pentru ceea ce trăiesc în fiecare zi. În așa de puțin timp am ajuns să nu mai știu cine sunt, să nu mai îmi recunosc propria persoană, propria gândire. Singurătatea m-a adus așa. Este poate de necrezut cum viața mea a luat așa o întorsătură drastică. Din băiatul fericit care își dădea tot sufletul pentru cariera lui, baiatul care arăta bine, care avea fani...am ajuns un nimeni. Când ies pe stradă nu am curajul să-mi ridic capul din pământ. Mi-e frică...Dacă lumea va râde de mine? Dacă se vor purta urât cu mine? Dacă mă vor discrimina? Din cauza acestor temeri aspirate de subconștientul meu nu mai am curajul să mai socializez cu nimeni. Practic nu mai am o viață. Nu știu, poate ar trebui să merg la un psiholog să mă facă să te uit? Dar eu nu vreau să te uit. Nu aș mai fi eu dacă te-aș uita. Nu m-aș mai regăsi. Degeaba să am o viață frumoasă și liniștită dacă nu te am pe tine. Este inutil, egal cu zero pentru mine. Nici nu vreau să mă mai gândesc la așa ceva. Vreau să mă gândesc că într-o zi voi fi iarăși fericit alături de tine.

Așa că te rog, Jungkook! Întoarce-te și fă-mă iar fericit. Fă-mă să simt cum plutesc din nou , fă-mă sa mă simt din noui iubit așa cum știi tu să o faci mai bine. Te rog, iubitule! Sper doar că aniversarea de trei ani să o facem împreună, nu pe drumuri separate și lipsite de speranță. Să știi că sufletul meu se mai zbate să rămână în viață doar pentru tine și când ești trist, ascultă-ți inima și vei știi că acelea sunt bătăile inimii mele ce vor doar să-ți transmită un...te iubesc!