Deep Breath; jikook

Capitolul 9

Ziua 14

Încă o  zi la spital, Jungkook. Dar cred că am început să mă obișnuiesc. Cu Jong Suk aici, mi se pare că timpul trece mult mai repede. S-a ținut de promisiune și a venit aseară. Nu mă simțeam prea bine și eram din nou trist. Mă gândeam la tine, mă gândeam din nou la faptul că nu te voi mai vedea. Sincer, voiam mai mult să fii și tu aici, alături de mine. Asta mi-ar da forță să-mi revin și să plec mai repede de aici. Am nevoie de tine mai mult ca oricând, crede-mă. Aș vrea să-mi poți simți suferința și să mă găsești, să vii la mine. Îmi este atât de dor de tine.

Mă simțeam foarte rău, iar tenul meu era pal și aveam câteva picături de transpirație pe frunte. Am auzit un ciocănit puternic în ușă, iar apoi l-am văzut pe el intrând în salon cu zâmbetul pe buze. Își dezvăluia dantura perfectă, iar buzele i se conturau într-un zâmbet fascinant. Purta o pereche de blugi negri, un pulover larg și o geacă de piele. Ținea în mână o plasă. Acolo erau hainele și supa promisă. M-am bucurat să-l văd, doar că de data aceasta n-am putut zâmbi. Starea în care mă aflam mă împiedica s-o fac.

S-a apropiat mai mult de mine și s-a așezat pe marginea patului. Și-a așezat mâna pe fruntea mea și mi-a spus că ard. A vrut să cheme un doctor, însă i-am spus că sunt bine. Îl priveam fără a-mi fi jenă, nu mă puteam opri din a mă uita la el. Era atât de frumos, chipul său era angelic. Nu știu dacă chiar încep să țin la el sau dacă este doar iluzia inimii mele în căutare de afecțiune și iubire. Nu știu... poate doar caută un înlocuitor, sau poate...încep să îl privesc cu alți ochi.

Și-a pus mâna peste a mea. Atingerea sa ușoară m-a făcut să tresar și mi-am mutat privirea către mâna lui ce o ținea strâns pe a mea. Până și ea era perfectă. Pielea sa era fină și atât de albă, iar venele albastre se puteau zări cu ușurință. Inima a început să-mi bată tare, nu știu de ce. El îmi provoca asta. Voiam să o opresc, dar era imposibil.S-a întors și a scos din plăsuța argintie un pulover de-al lui. Parfumul îl dădea de gol. Era minunat. Mi l-a înmânat, iar eu mi-am dat tricoul ce-l purtam jos. I-am văzut privirea ațintită pe abdomenul meu și am zâmbit în sinea mea. Nu știu de ce, dar mi s-a părut drăguț. I-am îmbrăcat puloverul și am inhalat mirosul ce îmi făcea pielea de găină. Mi-a dat din nou să mănânc, exact ca unui copil de grădiniță. Zâmbea în timp ce făcea asta și îmi dădea un sentiment copilăresc. Si-a trecut mâna prin părul meu, îndepărtându-l de pe frunte. Si-a apropiat buzele de ea și a sărutat-o. Inima mi s-a oprit în loc și nu știam cum să reacționez. Eram atât de fericit.

Mă simt vinovat. Mă simt vinovat ca sunt din nou fericit, Kookie. Iar asta este din cauză că tu încă ești în mintea mea. Nu pot să te uit și încă nu știu dacă vreau să fac asta. Te iubesc și nimeni nu-mi va putea lua vreodată sentimentele puternice pe care le simt față de tine. Te iubesc! Fiecare părticică din mine tânjește dupa tine. Te vreau din nou, Jungkook, dar nu știu dacă te voi și avea.