𝑷𝒆𝒓𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒂 𝒍𝒖𝒊 𝑱𝒖𝒏𝒈𝒌𝒐𝒐𝒌
Nu știu cât era ceasul, nu știam unde mă aflu, nu știam cine îmi respira în ceafă. Eram confuz, dar nu îmi bat prea mult capul și mă întorc ușor pe partea dreaptă, identificând inamicul. Era Tae și dintr-o dată mi-am amintit ce am făcut ieri seară și cel mai probabil am devenit roșu.
M-am ridicat ușor în fund și deja se simțea durerea, dar dacă sunt eu prost sau nu, se simțea chiar bine. În schimb nu mi-am luat privirea de la dragul meu, ce o întrebare mi-a venit. Oare Tae a făcut-o din dragoste sau eram doar jucăria lui?
Nu m-am clintit și parcă nici nu mai puteam să-mi aud respirația, dar un mic sărut m-a făcut să revin la normal. Mă uitam la el și arăta și el ca un rahat ca și mine, cel mai probabil. "Neața", spune scurt și se ridică din pat fără a mai spune ceva. Mormăi și încep să mă îmbrac.
"Azi trebuie să mă întâlnesc cu Jimin, alege-mi ceva comod.", și iese din cameră. Îmi închei cămașa ușor și îmi las mâinile să se prelingă. "Cu Jimin...", spun ușor și încep să fac outfit-ul.
Acesta nu a fost ceva spectaculos. Aceiași papuci, o cămașă largă și pantaloni largi. Pe scurt nimic special. Mă întorc înapoi în cameră și văd pe pat un platou cu mâncare. Nu îmi era foame astfel că îl evit și pun hainele un pic mai departe de platou.
Mă simțeam ciudat, de parcă nu aș vrea să mai fiu aici. Deschid ușa și în fața mea se afla Tae. "Unde mergi?", întreabă în timp ce distanța dintre noi era mai mică. "Programul meu s-a terminat practic deoarece am stat și noaptea. Hainele sunt pe pat", spun și îl împing ușor.
"Ți-am spus eu că s-a terminat?!", mă prinde de mână și mă trage din nou în cameră trântind ușa și aruncându-mă pe pat. Platoul era jumătate pe jos, iar hainele cel mai probabil șifonate. Acesta se pune peste mine și îmi prinde mâinile. De data asta nu aveam nicio emoție." Practic am stat și noaptea", spun din nou și mă uit la el.
Taehyung se apropie ușor de buzele mele, dar norocul meu a fost că a sunat telefonul lui. Acesta se ridică nervos și răspunde. A vorbit ceva timp la telefon și într-un final a închis. "Bine. Poți pleca. Am treburi de făcut.", spune și își ia hainele și pleacă.
(...)
Într-un final am ajuns și eu acasă, unde Yoongi gătea cel mai probabil carne, iar Namjoon se uita la televizor. "Dă-i mă gol!! Vai de steaua ta... Prost de bubui ești mă!", mă uit la el și chicotesc ușor la felul în care se enerva. "Bună și ție Namjoon", spun apoi merg la Yoongi. "Miroase bine"
"Mm.. Da. De data asta e mâncarea preferată a lui Namjoon.", spune și cască în timp ce învârtea lingura în oală. "Unde ai fost până la ora asta?", și se uită la mine. "Taehyung",spun scurt. "Yah! Ați făcut sex?!", strigă Namjoon. Mă înroșesc, dar Yoongi intervine. "Taci dracu și mișcă la masă", și pune oala.
După ce am mâncat în timp ce Namjoon mai întreba din când în când ce am făcut la Tae, Yoongi țipa la el. "Gata nu mai țipați. Ce ziceți să ieșim noi 3 la o bere azi?", ma uit la ei.
"Sună bine, așa mă mai relaxez și eu", spune Yoongi, iar Namjoon aprobă din cap.(...)
Era deja seara, iar noi 3 mafioți am mers la un mic bar ce a fost deschis azi. "Waaa... Da e frumos aici!", spune Namjoon în timp ce se așează la o masă. Afirm ce a spus. "Puteți comanda. Yoongi poftim cardul. Ai pinul pe spate. Eu merg până la baie", îi dau cardul și mă îndrept spre căutarea unei băi.
Până la urmă o găsesc și intru în ea. Până și aici era frumos. "Curvă mică!", îmi măresc ochii în timp ce am auzi o voce asemănătoare ca a lui Taehyung în timp ce gemea. Pentru câteva secunde am stat nemișcat până când observ cabina ce se deschide și mă îndrept rapid spre chiuvetă pentru a mă spăla pe mâini.
Îmi ridic ușor capul crezând că acea persoană a plecat, dar când mă uit în oglindăera fix Taehyung ce stătea în spatele meu. "Ce cauți aici?", mă întreabă. "Nu e treaba ta", opresc apa și mă îndrept la uscător, dar sunt împins la perete. "Spune Kookie! AI VENIT SĂ ȚI-O TRAGI CU ALȚII?!"
Yoy gata și pentru azi. Sper să vă placă. Capitolele vor fi zilnice până la ziua contului. #manta
CITEȘTI
1987 [TAEKOOK] ✔︎
Romance-Îmi pari cunosc, ne-am întâlnit în 1987. Ne iubeam foarte mult. -Îmi pare rău, cred că mă confuzi! Am doar 24 de ani! Și nu îmi plac băieții... ✯19.11.2020 ~ 1 taekook ✯ ✯19.08.2021~ 1 tae ✯ ✯18.06.2022~ 2 kook ✯