1987 [TAEKOOK] ✔︎

1

𝑷𝒆𝒓𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒂 𝒍𝒖𝒊 𝑱𝒖𝒏𝒈𝒌𝒐𝒐𝒌

Au trecut aproape 33 ani de când ai dispărut. Nu știu unde ai plecat, ce te-a făcut să pleci și să mă părăsești. Încă te caut în această nouă lume sperând să te găsesc. Poate încă trăiești acum având în jur de 57 de ani sau poate ai murit  de mult și ai început o nouă viață.

În schimb pentru mine este o nouă șansă pentru a te găsi. Am murit fix când am împlinit vârsta de 30 de ani. Am murit atunci când te cautam. Am murit din cauza gărzilor. Ei cel mai probabil știau unde te afli. Viața fără tine a fost o mare tristețe, furie, speranță și uneori renunțare.

Acum mă aflu sau ne aflăm în anul 2020. E totul diferit ca acum 33 de ani. Acum nu mai există regi și regine, palat, trăsură, natură și muzică clasică. Există doar mașini, oameni ce au un limbaj foarte urât, multă poluare, nu mai există respect. Sper ca tu să nu te fi schimbat și să fi la fel deoarece îmi va fi greu să mă acomodez atunci când te voi găsi.

Mergeam pe o străduță având gândul tot la tine. Mă gândeam unde te pot găsi. Dacă trăiești în același oraș ca mine, dacă tu îți aduci aminte de mine. Aveam multe gânduri legate de tine.

Hainele mele încă erau din perioada 87, îmi plăceau și poate cumva mă vedeai pe stradă și veneai. Oamenii se uitau ciudat la mine, nu știu de ce, dar asta nu contează.  Am observat o mulțime de oameni adunați în fața unui panou, astfel că m-am apropiat fiind curios la ce se uitau.

"Doamne!!!! Uite ce frumos este!!!", se auzeau la unison. Mi-am făcut loc și am rămas șocat. Erai tu pe acel panou.   Stilul tău, expresiile faciale, mișcările tale erau la fel, dar ce era diferit era comportamentul și privirea ta.