1987 [TAEKOOK] ✔︎

18

𝑷𝒆𝒓𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒂 𝒍𝒖𝒊 𝒀𝒐𝒐𝒏𝒈𝒊

Trecuse aproape o săptămână de când Jungkook nu a mai ieșit din camera lui. Am vorbit și frumos și cu amenințări, dar mereu răspunsul lui era "Sunt obosit", ce nu s-a întâmplat asta niciodată de când îl cunosc.

Era prea obsedat de acel Taehyung. Îmi spunea mereu când eram singuri că iubitul și viitorul lui soț din viața anterioară era Taehyung. La început credeam că e nebun, dar până când mi-a arătat o poză cu el înainte să mergem la petrecere. Atunci când l-am văzut pe acel tip mi-am dat seama că Jungkook nu era nebun, ci un extraterestru.

Din nou bat la ușa lui Jungkook, deoarece i-am adus prânzul. Speram ca de data asta să-l mănânce. "Jungkook, prânzul!", strig, iar acesta îmi deschide ușa, i-a mâncarea și o închide înapoi. Asta devenea deja enervant.

Mă întorc în sufragerie și mă arunc pe canapea. "Ce dracu să mai fac cu ăsta?",spun și mă uit la un tablou. "Ce zici să vorbești cu un prieten de a lui Taehyung și să îi faceți pe ăștia să se împace?", spune Namjoon. "De data asta nu ai fost un tâmpit Namjoon."

Mă ridic pentru a-mi cauta telefonul sunându-l pe cel mai bun prieten a lui Taehyung, acela fiind Jimin. După ce-l găsesc îl sun. "Ești ocupat?", spun de parcă deja eram prieteni. "Nu. Ce s-a întâmplat Yoonie?", simțindu-se de parcă a zâmbit și mi-a înmuiat puțin sufletul.

"E vorba de Taehyung și Jungkook. A
Ăsta nu a mai ieșit de ceva timp din camera lui.", spun și aștept să vorbească. "Mmmh...e aproape la fel. Casa lui Taehyung e răsturnată...", de data asta având o voce mai joasă și rece. "Putem vorbi despre asta la o cafenea? Nu mai vreau să-l văd pe boul ăsta suferind. Mă face să mă simt prost... "

"Sigur și te înțeleg. Ne vedem la cafeneaua cu pisici peste 30 de minute?", spune Jimin. "Sigur. Ne vedem acolo", și închid. "Vezi că plec. Dacă iese Jungkook să mă suni.", îi spun lui Namjoon și ies din casă.

(...)

Am intrat in cafenea și îl văd pe Jimin cu o pisică în brațe. Ce drăguț, nu? "Bună.", spun și mă așez. "Hei!", și îmi zâmbește ca un tâmpit. "Să trecem la subiect, nu?", spun, iar el lasă pisica jos devenind serios. "Da... Taehyung a început să o ia razna. Aruncă lucruri, țipă..", spune și se uită la cafeaua lui.

"Nu știu ce a făcut tipul ăla, dar Jungkook nu e bine deloc. Plânge, nu prea mănâncă și stă închis în camera lui... Nu îmi place asta.", mă uit intens la el. "Și eu cu ce pot ajuta?", spune el.
"Să îi spui să vină și să-și ceară scuze. Nu știi cât de mult îl iubește Jungkook. Nu realizezi cât înseamnă pentru el. Dacă el l-a rănit pe Jungkook, m-a rănit și pe mine. Si când cineva mă rănește, îl rup în două.", spun devenind nervos.

"Am înțeles Yoonie. Și Taehyung îl iubește. De fapt.. Taehyung nu a vrut să-l rănească cu adevărat. A fost obligat de părinții lui să și-o tragă cu una. Trebuie să-l înțelegi și pe el.", spune și se uită adânc la mine. "Îmi pasă de Jungkook, nu de el. Trebuia să spună de la început ca tot omu, dar acum băiatul meu suferă! ", din instinct încep să mă rastesc.

"Am înțeles.", spune și telefonul lui sună. Acesta își cere scuze și răspunde. "Ce?! Ai înnebunit?", spune rapid. "Sper să nu iasă scan-", dar nu apucă să mai răspundă deoarece cel mai probabil celălalt a închis. Își pune repede telefonul în buzunar și se ridică. "Taehyung va fi la tine acasă în 5 minute. A spus că vrea să vorbească. Te rog să mergem mai repede înainte să facă o prostie", spune și mă trage de mână. Nu spun nimic și mergem cât mai repede spre casă.

Na Yoonmin. Nu prea inspirat, dar merge. Îmi pare rău dacă sunt greșeli și sper să vă placă. #manta