Capitolul 2

767 31 3
                                    

🅂🄾🄿🄷🄸🄰  🄿.🄾.🅆.

I-am simțit mâna blând pe spatele meu, sub talie, apoi a coborât, odihnindu-se pe rotunjimile fundului meu.

Căldura mâinii lui mă ardea prin rochie, pe piele. Toți  mușchii din corpul meu s-au încordat și mi-am simțit  interiorul lichefiindu-se.
Ce naiba făcea? Creierul meu striga la mine să-i dau peste mână, să-i spun să nu mă mai atingă niciodată, dar corpul meu avea alte idei. Sfârcurile mi s-au razvrătit  și am strâns din dinti, drept răspuns.

Sfârcuri  trădătoare.

În timp ce inima îmi bătea gata să-mi spargă pieptul, cel puțin o jumătate de minut s-a scurs fără ca vreunul dintre noi să spună ceva, mâna lui mișcându-se mai departe, spre coapsa mea, mângâind. Respirațiile noastre și vuietul înfundat al orașului de dedesubt erau singurele sunete din aerul neclintit al biroului.

― Întoarce-te, iubito.

Vocea lui liniștită a rupt tăcerea și mi-am îndreptat spatele, cu ochii ațintiți înainte. Încet, m-am întors, mâna lui alunecând ușor peste mine și ajungând pe coapsă. Simțeam cum îmi mângâie coapsele cu palma răsfirată, apoi cum îmi atinge cu degetul mare, apăsat,pielea delicată a pântecului. Mi-am coborât privirea spre ochii lui, care se uitau intens la mine.

Îi vedeam pieptul ridicându-se și coborând, fiecare respirație devenind mai adâncă decât cea de dinainte. Un mușchi i se zbătea pe bărbia fermă și, în timp ce degetul mare începuse să se plimbe, alunecând încet înainte și-napoi, ochii lui nu se dezlipeau dintr-ai mei. Mă așteptase să-l opresc; fusese destul timp ca sa-l fi împins la o parte sau pur și simplu să mă fi întors și să fi plecat. Dar eu aveam prea multe sentimente de lămurit înainte să pot reacționa. Nu mă mai simțisem niciodată astfel și nu mă așteptasem în veci să simt așa ceva pentru el. Îmi venea sa-i dau o palmă și apoi să-l trag spre mine de guler și să-l ling pe gât.

― La ce te gândești? șopti el, cu ochii deopotrivă zeflemitori și îngrijorați.

― Încă încerc să aflu.

Cu ochii aceia încă fixați într-ai mei, începu să-și coboare mai mult mâna. Degetele lui alunecară pe coapsa mea, până la marginea fustei. Apoi urcă mâna, astfel încât vârfurile degetelor ajunseră pe breteaua portjartierului, pe marginea de dantelă a unuia dintre ciorapi, până la jumătatea coapsei. Un deget se strecură pe sub materialul subțire și îl trase puțin în jos. Mi-am ținut răsuflarea, simțind deodataă că mă topeam.

Cum îi puteam da voie corpului meu să reacționeze așa? Încă îmi mai venea să-l pălmuiesc, dar acum, mai mult decât asta, voiam ca el să continue. Durerea surdă dintre picioare creștea din ce în ce mai tare. El ajunse la marginea chiloților și își  vârî dege­tele dedesubt. L-am simțit alunecând pe pielea mea și atingându-mi în trecere clitorisul, înainte să-și împingă degetul în mine, iar eu mi-am mușcat buza încercând, fără succes, să-mi înăbuș geamătul.

Când mi-am coborât ochii spre el, broboane de sudoare îi aparuseră pe frunte.

― Futu-i, mârâi liniștit. Ești udă.

Ochii i se închiseră și părea prins în aceeași luptă interioară în care eram și eu. Am aruncat o privire spre poala lui și l-am văzut încordându-se sub țesătura subțire a pantalonilor. Fără să-și deschidă ochii, își retrase degetul și strânse în pumn dantela subțire a chiloților mei. Tremura când își ridică privirea spre ochii mei, cu o expresie clară de furie. Dintr-o mișcare îi rupse, sfâșierea țesăturii răsunând cu ecou în liniștea din jur.

Mă apucă brutal de șolduri, dărâmă tot de pe birou și mă ridică pe el, desfăcàndu-mi picioarele în fața lui.Am scos un geamăt involuntar când degetele lui s-au întors, strecurându-se între picioarele mele și intrând din nou în mine. ÎI disprețuiam pe bărbatul acesta într-un mod deosebit de intens, dar corpul meu mă trădase; tânjeam mai mult dupa ceea ce-mi făcea. Și să fie al naibii dacă nu era bun la asta.Atingerile lui nu erau cele blânde și afectuoase cu care fusesem obișnuită.Aici aveam de-a face cu un bărbat obișnuit să obțină ce voia și, după cum se vedea în clipa asta, ceea ce voia eram eu. Capul îmi căzu într-o parte și m-am lăsat pe spate, sprijinindu-mă în coate, simțind iminentul orgasm apropiindu-se vertiginos.

𝚃𝚑𝚎  𝚂𝚎𝚍𝚞𝚌𝚎𝚛Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum