15.Era iubitul tău?

344 30 10
                                    

Avem o viață plină de suișuri și coborâșuri,iar asta se aplică în cazul Yoorei care acum se afla în fața casei și aștepta o mașină care să o ducă la compania unde avea să își înceapă așa zisa nouă carieră.

Trecuseră 12 minute de când fata stătea afară și nici măcar o mașină nu trecuse pe acolo.Frigul era deja intrat în oasele fetei și nu știa cât mai putea aștepta,dar din depărtare se auzea un claxon care sunase de câteva ori.

Yoora se uitase,dar nu credea că mașina e pentru ea mai ales din cauza faptului că era la câteva case distanță de unde oferise ea adresa.Un bărbat înalt și destul de matur coboară din mașină și arată cu mână spre Yoora.

Fata se mișcă din loc și fuge spre mașină atunci când realizează încurcătură pe care a creat-o cu adresa oferită.Se apropie de el,dar ceva îi părea prea familiar la băiat.

-Lee Hyun-Jae,sunt unul dintre actorii cu care vei lucra.

Yoora se uită confuză la el și nedumerită din câte știa ea avea un documentar de făcut nu să lucreze pentru toată compania tâmpită în care e Jungkook.Fără a mai spune nimic își aruncă toate lucrurile în portbagaj și urcă pe bancheta din spate.

-Aish,ești exact ca Ha-Neul nu?

-Nu mă compara cu scârba aia,îmi e de ajuns că "magnificul" actor Jeon Jungkook este șeful meu.

Hyun-Jae doar râde de fată pentru că nu avea idee în ce se bagă acum.Cât de multe surprize se așează de acum în viața ei și câte întorsături o să ia fiecare zi pe platou cu băiatul de care spera să scape în acea zi la cafenea.

Restul drumului era tăcut doar câte o știre de la radio-ul mașinii mai umplea liniștea.Yoora se pregătea mental și în același timp vroia să își ia rolul de regizor în serios.Ceva părea diferit de drumul anterior pe care Jungkook o adusese,în acele momente fata începu a se panica.Dacă era în mașină cu un nebun?se gândea ea.

-Unde mergem mai exact?

-Ți-am spus că nu o să fie ușor să lucrezi cu el.Aish,știu că nu ți-am făcut cea mai bună impresie,dar ascultă aici Ha-Neul o să îți pună bețe.....

-Da știu bla bla bla greu..... mulțumesc că m-ai adus până aici.spune și fără pic de rușine trântește ușa în urma ei.

Ușile platoului era la câțiva metri distanță.Acolo unde începea noua ei viață și unde se termina o parte din cea veche.De ce doar o parte?Mereu mama Yoorei va rămâne cu ea orice obstacole ar întâmpina așa că mama ei era jumătatea din trecut pe care nu o putea înlocuii.

Pășea destul de încet cu o frică în oase era o lume atât de știută de ea,dar atât de puțin văzută.Cu cât se apropia mai mult auzea vocea directorului care le explica tuturor ce să facă,dar când Yoora ajunsese lângă ea toate vocile se opriră dintr-o dată și doar șoapte se mai auzeau în jurul ei.

Se uita la ea din cap până în picioare crezând că e ceva greșit cu ce s-a îmbrăcat,dar lumea șoptea din altă cauză pe care Yoora nu o știa.O mână i se așează pe umăr și o face să tresară.

-Aceasta este Min Yoora,noul regizor pentru documentarul așa că vă rog nu uitați că relația dintre noi doi este stric profesională.Nimic din ce a apărut pe internet nu e adevărat.

-Ce a apărut mai exact pe internet?
îl întreabă Yoora în șoaptă,dar băiatul o ignoră.

Toți din jurul ei revin la lucrurile de dinainte,iar gălăgia apare din nou printre ei.Yoora încerca să își găsească un loc dar toate erau ocupate se așează pe jos și începe a-și pregăti echipamentul fără să deranjeze scena ce se filma în fața ei.

Jungkook era atât de diferit în fața altor persoane,chiar complet schimbat de cum îl știa fata defapt.
Fata de lângă el era și ea de o vârstă cu el după cum apărea,dar se vedea diferență mare de comportament între ei.

-Ți-am spus că o să fie greu.

-Aish,era să fac un infarct dacă nu eram atentă.Tu nu ai nimic de filmat?

-Jungkook m-a pus să stau cu ochii pe tine și să te ajut în acomodarea ta pe platoul de filmare.

-Cred că mă descurc și singură oricum nu ai nimic de filmat.

-Nu azi,deci rămâi cu mine pe cap.

Yoora își dă ochii peste cap,dar chiar înainte să îi răspundă înapoi telefonul începe să îi sune în buzunarul paltonulul.Face o plecăciune pentru a-și cere scuze pentru întreruperea filmării și iasă afară.

*la telefon*

-Hyungwon,e totul ok?

-Da totul e ok,am vrut să îți spun baftă pentru prima ta zi ca regizor.

Chiar dacă Hyungwon nu putea vedea zâmbetul fetei era mai mare ca de obicei.Se bucura de fiecare dată când Hyungwon o suna sau venea să o vadă.

-Ce a spus doctorul?

-Mai trebuie să stau câteva zile din cauza unor investigații,dar nu mi-ar strica o două porții de ramen și un prieten cu care să mă bucur de ele.

-Sunt acolo până la ora 20.Promit!

Acestea au fost ultimele cuvinte înainte ca fata să închidă telefonul și să intre înapoi în platou.Își pornește camera și se așează pe un scaun comfortabil în fața lui Jungkook.

-Suntem aici pentru prima parte a documentarului,eu o să îți pun niște întrebări și tu o să răspunzi.

-Așa să fie.spune și îi face cu ochiul.

-Mulți dintre actorii ca și dumneavoastră au avut în decursul carierei lor măcar o relație.Vă puteți număra printre ei?

-Depinde.Tu te numeri printre ei?

-Poftim?spune fata care era șocată de întrebarea băiatul.Nu adică-

-Deci cel cu care ai vorbit la telefon nu era iubitul tău?

-Nici decum,dar interviul este despre tine așa că ne axăm pe asta.
Unde te-ai născut pentru cei care nu știu?

Băiatul a ezitat să răspundă pentru câteva secunde simțea cum vocea iar putea tremura la fiecare cuvânt pe care îl scotea pe gură.

-Jungkook,ești ok?

𝐘𝐨𝐮 𝐂𝐚𝐧'𝐭 𝐇𝐞𝐚𝐫 𝐌𝐞 𝐂𝐫𝐲||𝐉.𝐉𝐤Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum