O nouă viață

3

"Cât de schimbată ești, zici că ies inimioare din tine. Mă bucur pentru tine, copilule, chiar mă bucur că ești fericită." Vocea calmă a lui Maddox se auzea la capătul celălalt ar firului, iar eu mă gândeam de ce crede el că sunt fericită. Da, zâmbeam, dar un zâmbet nu înseamnă neapărat fericire și, mai ales, nici nu știe de ce zâmbesc. "Mâine vin să te văd." Aceste cuvinte rostite mult prea repede m-au luat total pe nepregătite și pentru o clipă, mi s-a oprit in inima în loc, însă mi-am revenit când mi-am amintit toate zilele în care zicea că vine, apoi dispărea.

"Mm, bine, ne vedem atunci", răspund eu oarecum indiferentă, deja prevăzând apelurile la care nici nu îmi va mai răspunde începând de mâine.

Maddox este perfect pentru mine, tot timpul am crezut că suntem suflete pereche, dar destinul nu vrea să fim împreună. Și cel mai greu este că știe că îl iubesc și știu că și el mă iubește, doar că am reușit amândoi să ne transformăm acea iubire în ceva pur, frățesc. Sau cel puțin eu am încercat ...

Mda, eram foarte ok cu chestia asta înainte să apară Angel, care să îmi amintească de Maddox cu fiecare mesaj și fiecare clipă petrecută alături de el. Adică cine s-ar fi gândit că toate planurile pe care mi le făceam anul trecut alături de Maddox se vor împlini acum, alături de Angel ?!

În fine, trebuie să mă ocup de cadou de ziua Îndrăgostiților, care este săptămâna viitoare. Am un chef de mă doare, ce să zic.

Bă, dar cel mai tare mă oftic că nu îl iubesc. E perfect, exceptând gelozia și nu știu, chestia asta m-a făcut să nu mai vreau să mai fiu cu el, dar nu am cum să îl las, pentru că știu că nu ar rezista niciodată la încă o despărțire.

E nasol să fii într-o relație de obligație.

"Copilule, de ce mă simt așa rău?" Vocea aproape stinsă a lui Maddox m-a trezit din visul meu, mai bine zis din gândurile mele și m-a adus cu picioarele pe pământ, teoretic.

Încercând să îl liniștesc, am început să îi fredonez ușor o melodie care știu că îi plăcea. Rezultatul a fost cel la care mă așteptam, astfel că am auzit un slab "Continuă, te rog, cânți superb". Am făcut ceea ce mi-a cerut și am început să îi cânt melodia lui Withney Houston, "I will always love you". Versurile erau profunde și îmi aminteau de vremea în care eram cu el, de toate dulcegăriile pe care atunci le adoram, de toate clipele petrecute vorbind cu el, de toate nopțile albe în care ne făceam declarații.
So goodbye, please don't cry,
We both know
That I'm not
You need
And I will always love you...

Finalul piesei m-a făcut să încep să plâng, amintindu-mi de tot ce se întâmplase în trecut ca și cum ar fi fost ieri, iar iubirea care era pe undeva ascunsă ...acum a ieșit la iveală, în fiecare notă pe care am cântat-o, în fiecare vers. Iar el cred că a simțit asta, dar a adormit la final...sper.

Mi-aş dori atât de mult să pot să îl consider pe Maddox făcând parte din trecutul meu și să reușesc să îl iubesc pe Angel, dar nu reușesc, nu pot să îl las pe Maddox, deși am încercat. Da, am încercat de multe ori. Cel mai mult timp departe de el a fost de vreo 2 luni, dar nu mai rezistam, eram goală, nu îmi era bine și nu știam de ce, toți credeau că este de la vreme, dar nu era așa ... acum știu că nu am cum să îl părăsesc niciodată, deși nu mai suntem împreună, totuși sunt prinsă între doi băieți. Unul pe care nici nu l-am văzut vreodată, dar pe care îl iubesc la fel ca în prima zi, iar unul care îmi este mereu aproape și ar face orice pentru mine, dar pe care nu îl iubesc. La urma urmei, așa e mereu, nu? Niciodată nu îi iubim pe cei care ne iubesc ...