O nouă viață

18

Nu îmi amintesc în ce moment am ajuns în pat și nici nu știu când am adormit, astfel că atunci când m-am trezit eram amețită și foarte confuză.

M-am ridicat ușor încercând să stau în capul oaselor și m-am uitat pierdută prin cameră, în încercarea disperată de a-l găsi pe Maddox. Cu el eram ultima oară în acest dormitor, nu?

Pipăind locul gol de lângă mine, am descoperit un bilețel și un trandafir roșu.
"Angela, îmi pare rău că te-am adus aici într-un moment în care erai vulnerabilă. Eu plec, abia acum am înțeles că este prea târziu pentru NOI și că am pierdut totul din cauza unui moft trecător. Dacă vreodată vei avea nevoie de mine, doar caută-mă și voi veni imediat la tine, dar până atunci te rog doar să îl ierți, te iubește mai mult decât aș putea eu să o fac vreodată. Te iubește și tu îl iubești. Uită de mine, te rog. Va fi ca și cum nu aș fi existat vreodată. Maddox"

Șocul de pe fața mea era evident și cred că dacă nu eram deja întinsă, în mod cert aș fi leșinat iar. "Te Iubește mai mult decât aș putea eu să o fac vreodată"

Cuvintele lui Maddox mi se plimbă prin minte, încercând să găsească răspunsuri, dar propoziția scrisă îngroșat este pur și simplu răspunsul la tot. "VA FI CA ȘI CUM NU AȘ FI EXISTAT"

Exact cu aceste cuvinte s-a despărțit și celebrul vampir Edward de iubita lui muritoare, Bella. A preferat să fugă, crezând că așa îi va fi ei mai bine. Acum este rândul meu să fiu Bella, diferența fiind că eu doream ca EL să plece, pentru că eu nu îmi doresc un Edward care să fugă, ci o persoană care să rămână.

Am reușit să mă ridic, încă buimacă, și atunci l-am văzut. Stătea în colțul camerei, cântând la chitară foarte încet și lăcrima ușor, în timp ce toată încăperea era plină de buchete uriașe de trandafiri albi, iar pe jos erau petale tot albe.

L-am privit întrebându-mă dacă este sănătos sau nu și, fără să gândesc, m-am dus lângă el. I-am privit ochii căprui și i-am dat chitara la o parte, după care m-am așezat la el în poală, obligându-l practic să mă țină în brațe.

Michael s-a ridicat cu tot cu mine și m-a purtat pe brațele lui, lăsându-mă în pat, după care s-a așezat lângă mine și m-a strâns la pieptul lui, ca și cum aș fi fost copilul de care trebuia să aibă grijă.

"Te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta", mi-a șoptit el, cu o lacrimă care începuse să îi curgă. I-am șters-o cu un pupic și apoi l-am sărutat brusc, rapid, pe fugă. Nu ne grăbea nimeni, dar îl vroiam să fie iar al meu și se pare că dorințele noastre se intersectau în acest punct.

Lupta dintre limbile noastre era din ce în ce mai înverșunată și hainele erau din ce în ce mai puține. Nu știu exact în ce moment am rămas fără sutien, știu doar că am realizat cum se juca cu sânii mei ca și cum ar fi fost jucăria lui preferată. Am schimbat rolurile și am preferat să fiu deasupra lui, pentru a avea mai mult acces la punctul lui sensibil.

Din câteva mișcări am rămas amândoi goi, bucurându-ne la maximum unul de prezența celuilalt, până când am dus actul la final, terminând amândoi în același timp. Ce era cel mai important? Faptul că ne-am unit sufletele iar, nu doar trupurile.

M-a pupat pe frunte, apoi mi-a luat mâna și m-a tras pe marginea patului. Nepăsându-i de goliciunea noastră, s-a așezat pur și simplu într-un genunchi și mi-a sărutat mâna.

"Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat, nu știu exact ce era în capul meu, însă știu că în inima mea ești numai tu și vreau să rămâi cu mine pentru totdeauna. VREI SĂ FII SOȚIA MEA?"

Pielea mi s-a făcut instantaneu roșiatică în obraji și palidă în rest, în timp ce o căldură ciudată îmi acapara tot trupul și nu știu care emoții erau mai puternice: acelea pe care le ai după ce faci dragoste cu persoana iubită, sau acelea pe care le ai când simți că nu mai ai nevoie de nimic pentru că deja ai totul.

Am zâmbit timid și l-am luat în brațe, aproape sufocant din moment ce îmi presam trupul de al lui.

"DA!"

Răspunsul meu a fost suficient pentru ca Michael să mă ridice în acel moment și să mă arunce înapoi pe pat, sărutându-mă mai apăsat, mai nebunesc, mai pasional ca niciodată.

Am simțit cum încerca să ia ceva din spatele lui și, fără măcar să întrerupă sărutul, ceva rece își făcea loc printre degetele mele.

"Este ... superb", mărturisesc eu ținându-mi respirația și privind șocată inelul de logodnă care acum se odihnea pe mâna mea.

I-am mulțumit cu încă o îmbrățișare, nefiind în stare să mai articulez vreun cuvânt. Și aș fi stat acolo toată viața, dacă stomacul meu nu ar fi început să facă pe nebunul. Am îmbrăcat un tricou lălâi aruncat pe acolo și am fugit la frigider, târându-l după mine și pe Michael, care se chinuia să își ia măcar boxerii pe el. Nu mă chinuiam să îl aștept, oricum îmi plăcea mai mult gol și oricum îi voi da iar jos.

"Ce mâncăm? Îmi e atât de foame încât o să mi se facă rău dacă nu mănânc exact acum."

Râsetele lui ca urmare a cuvintelor mele au fost exact ceea ce aveam nevoie pentru a simți că sunt fericită. L-am atins în glumă cu pumnul în umăr, glumind în continuare și căutând mâncare în același timp.

"Orice ai face tu, va fi bun. Numai să ai grijă să fie comestibil, te rog, chiar țin la ... " cuvintele i s-au oprit brusc în momentul în care mi-a văzut figura fără expresie și ochii goi, care nu se uitau decât într-un loc și totuși nu priveam nicăieri. "Pitic, ești bine? Ce ai?"

Vocea lui îngrijorată acum era exact la urechea mea, iar brațele lui se strânseseră protector în jurul meu, doar că nu mai puteam să spun nimic. Inspirația mă lovise exact acum și șocul, dar și teama, începeau să își facă loc în sufletul meu.

Am încercat din răsputeri să îmi amintesc cu exactitate, însă aveam doar date vagi, așa că am spus încet și rar, alegându-mi cu grijă cuvintele:

"Eu...adică mie... nu mi-a mai venit menstruația de când am ieșit din spital, de aproape trei luni."

Acelea au fost ultimele cuvinte înainte de a leșina în brațele celui cu care urma să îmi împart viața.