O nouă viață

28

00:00, 6 iulie.
La mulți ani nouă, iubire!
Probabil nu ar trebui să fie mai alint așa și cred că nici să spun că este ziua noastră, pentru că noi nu mai suntem împreună și oricum niciodată nu vei vedea mesajele mele.

Astăzi am zâmbit. Nu știu dacă din cauza pisicuței pe care mi-am luat-o zilele trecute sau dacă din cauza controlului la doctor care mi-a spus că am un băiețel și o fetiță perfect sănătoși. Cert este că zâmbesc, deși mă usuc de dor pe dinăuntru.

Mai ții minte că îți reproșam că nu îmi spui niciodată 'la mulți ani' când este ziua noastră? O făceam pentru că de fiecare dată eu îți scriam un mesaj drăguț pe care intenționam să ți-l trimit la 00:00, dar cum tu nu ziceai nimic, mă simțeam uitată și nu îți mai spuneam nici eu nimic. Ei bine, și acum mai am mesajele pe care ți le scriam lună de lună, dar pe care nu am apucat niciodată să ți le trimit.

Mă pierd în gânduri și brusc scutur din cap, Încercând să alung orice gând. Nu prea reușesc, căci o lacrimă îmi alunecă pe obraz și o observ abia când ajunge la linia maxilarului. Zâmbesc și îmi amintesc de momentele frumoase și de momentele nebunești, care astăzi îmi lipsesc maxim. Poate că ar fi trebuit să mă bucur mai mult de clipele acelea.

Chiar și în gânduri, mă feresc să îi pronunț numele cu vocea minții, probabil nu aș suporta să mă mai doară iar.

Aiureli. A durut în tot timpul acesta. Diferența fiind că la început mă mințeam singură că nu îmi pasă și că mă bucur că sunt liberă. Acum nu mai pot să mă mai mint; mă doare oricum.

Zilele trecute mi-am călcat pe orgoliu și am cedat dorului. M-a întristat că am găsit o persoană mult prea rece care probabil că nu îmi ducea dorul nici măcar pe sfert din cât o făceam eu; așa că m-am retras din peisaj, cu încă o zgârietură pe suflet. Măcar știu că am încercat.

Probabil dacă ar fi dispus să mă asculte, i-aş spune că l-am văzut, că era înalt și superb și zâmbea ... M-am bucurat să îl văd zâmbind, dar m-a durut să știu că o face fără ca eu să am un amestec. Sună egoist, nu?

Ce visez eu aici, probabil că niciodată nu vom mai pierde orele vorbind așa cum o făceam la început. Păcat, îi iubeam sufletul totuși și vroiam să îl pansez cu afecțiune și înțelegere. Dar probabil că nu va ști asta niciodată.

Cert este că îmi e dor și tânjesc după trecut, după o noapte albă sau măcar gri în care să primesc adevărurile pe care cred că le merit și, la rândul meu, să ofer explicațiile pe care le merită cu siguranță.

Dar adevărul este că nu se va mai întoarce, căci e plecat deja de prea mult timp și s-a obișnuit cu absența mea. Dar îmi doresc al dracului de mult să se întoarcă măcar pentru câteva ore.

Istillloveyouandyou'llneverseethis