O nouă viață

6

Secundele trec cu repeziciune și obiectul ascuțit din mâna mea dreaptă parcă face cu ochiul venelor de la mâna stângă. Mă gândesc ce linie să aleg, pe cea care mă va conduce la spital sau pe cea care mă va trimite direct la morgă. Nu găsesc un răspuns foarte repede, așa că îmi apropii lama de pielea încinsă și o ating ușor cu vârful acesteia, iar niște fiori reci îmi trec prin corp, apoi adrenalina își face ușor ușor apariția și îmi dă un nou curaj, nebun.

Pentru ultima dată încerc să mă decid care linie ar fi mai potrivită și încep să tai, dar nu rămâne niciun semn, pesemne că nu apăs destul, poate că nu am suficient curaj să fac asta.

Încerc iar și iar dar curajul mă părăsește și nu las nici măcar un semn, așa că încerc să îmi distrag atenția, să pară o greșeală. Decid să mă uit la telefon și să îmi imaginez că mă sună cineva să mă oprească, voi face asta în timp ce vena mea este asasinată pentru totdeauna.

Privind telefonul, observ cum începe să sune. Îmi scutur capul și am impresia că visez, cred că imaginația îmi joacă feste, nu reușesc să cred că într-adevăr mă sună cineva la ora 4:38 dimineața, chiar când vroiam să îmi pun capăt zilelor.

Arunc lama la distanță mică de mine și răspund cu vocea stinsă telefonului care suna insistent.

"Angela, ești bine?" Prietena mea cea mai bună, Lizzy, începe deja cu întrebările și pentru un moment am impresia că este medium sau ceva de genul, de unde și-a dat ea seama că aș avea ceva, niciodată nu m-a sunat la ore din astea.

"Da...sunt bine, ce ai, ai visat urât?" Încerc eu să glumesc și mă prefac somnoroasă, deși nu cred că îmi iese, mai ales dacă ținem cont de toate zilele în care m-a trezit.

"Aa, aveam o presimțire urâtă că ți se întâmplă ceva și m-am gândit să te sun"

Îi mulțumesc pentru grija ei ciudată (ciudată deoarece în general adică mereu, chiar dacă eram pe moarte sau ceva de genul, ea doar glumea). Închid repede telefonul și încerc să adorm, având în vedere că la 8 încep orele, dar cine să mai adoarmă?

Rămân gânditoare, uitându-mă în continuare la încheietura mea stângă și mă întreb de ce. De ce a sunat? De ce a sunat în acel moment? De ce?

***

După încă o mică ceartă matinală cu mama, mă machiez în grabă ca să nu se vadă că sunt mai mult moartă decât vie, îmi îndes niște caiete în ghiozdan care nici măcar nu știu dacă îmi vor trebui astăzi, apoi plec. Ies din bloc cu căștile pe urechi și cu niște hip hop la maximum, dar nu am de gând să mă duc la școală de acum, aș prefera să mai rămân pe undeva înainte.

Îmi iau o cafea și, în lipsă de idei pentru ce aș putea să fac în loc să mă duc la școală, mă urc în primul autobuz care vine.

După nici 2 minute, în prima stație, îl văd pe Paul, un 'amic' foarte bun cu care vorbesc de ceva timp. Probabil se duce și el la școală, dar brusc ceva îmi spune că nu se va mai duce.

Cobor rapid din autobuz și el nici nu are timp să mă observe, pentru că mă duc la el imediat și îl îmbrățișez strâns. Gestul meu îl ia prin surprindere, așa că începe să mă sărute. Mă desprind ușor după câteva secunde, îl iau de mână și mergem amândoi în spatele unor blocuri unde putem sta liniștiți și, fără niciun cuvânt, rămân acolo cu el preț de câteva minute bune, bucurându-mă de afecțiunea de care aveam atâta nevoie.

Data viitoare nu voi mai primi niciun apel.