O nouă viață

29

Rănile se vindecă, se cicatrizează sau doar se închid temporar, pentru a se deschide la orice mișcare bruscă, oricât de mică ar fi. Rănile dor, rănile ne schimbă, rănile uneori ne distrug.

Durerile mele? Trec. Nu știu unde se duc, se scurg din trupul meu și pleacă departe, sau cel puțin așa cred. Sau doar sunt amorțite de timp, adormite, așteptând să atace iar.

Mă uit la ceasul telefonului și nu văd cât este ora, dar știu că este devreme. Brusc se aprinde, iar un număr pe care nu îl cunosc îmi trimite un mesaj. ”Vino la primărie. M.”

Zâmbesc ca o idioată în timp ce citesc mesajul și mă îmbrac în cea mai mare grabă cu o rochită albă, subțire, până la genunchi și cu niște teneși albi. Îmi las părul desfăcut și plec imediat, murind de nerăbdare să îl văd pe Maddox.

După 5 minute în care efectiv am urlat la taximetrist să meargă cât de repede poate, am ajuns la destinație și am intrat ușor, savurând momentul.

Nu știu ce mă așteptam să găsesc. Nu știu dacă am sperat să îl văd pe el, îmbrăcat lejer și spunându-mi că tot ce trebuie să fac este să zic DA, nu știu nici dacă m-am așteptat vreodată la asta.

Mă uit cu ochii în lacrimi la mâinile lor împreunate, care pur și simplu par a fi făcute una pentru cealaltă. Unde e locul meu în peisajul acesta, unde să fiu eu ca să îmi fie bine?

”Maddox Williams, o iei în căsătorie pe Ashley Martin?”

”Da!”

”Prin puterea cu care am fost investit, vă declar soț și soție! Poți săruta mireasa.”

L-am privit cum a luat-o în brațe și a sărutat-o. Eram alături de el în cea mai importantă zi din viața lui, dar nu eram eu cea îmbrăcată în rochie lungă, deși tot albă era rochia mea. Tocmai l-am pierdut pentru totdeauna, asta după ce mi-a jurat iubire mie!

Ies ușor din sala mare și ultimul lucru pe care l-am observat au fost ochii lui care o priveau cu atâta dragoste și zâmbetul ei care mă privea diabolic, șoptind un mesaj atât de clar... "am câștigat"

Am plecat. Nu știu unde merg, nu știu ce gândesc, știu doar că lacrimile astea sunt prea multe ca să iasă doar dintr-un singur corp.

Mă gândesc pe rând la toate persoanele la care țin și îmi doresc o îmbrățișare sau măcar o vorbă bună. Dar de la cine ? Lizzy este ocupată ca de obicei cu iubitul ei și nu are timp de nimeni altcineva, Helene suferă deja după fostul ei, Michael mă urăște și refuză să-mi mai răspundă, Deedee e ocupată cu noile ei prietene, Angel se preface că nu mă cunoaște și toți ceilalți au orice altceva mai important de făcut.

Merg agale, deși nici eu nu știu încotro mă îndrept. Merg și simt cum ceva cald parcă încearcă să iasă la suprafață. Mă pipăi ușor și ...sângerez?!

Sun imediat la salvare și mă așez pe jos, încercând să nu mă mișc prea tare și aștept ... deși încerc din răsputeri să mă calmez și să nu mă mai gândesc la nimic sau măcar să nu mai plâng, nu reușesc, astfel că asistentele găsesc o fetişcană plină de sânge și de urme adânci de la lacrimi.

Doctorii mă urcă ușor pe targă și adorm instantaneu, probabil lipsa de somn își face simțită prezența...

"Îi spui tu când se va trezi?"

"Nu știu, am să încerc, dar îți dai seama că va fi un șoc"

Vocile se auzeau slab, însă înțelegeam ceea ce spuneau și mi-am dat seama că despre mine era vorba, așa că am deschis ușor ochii și am așteptat curioasă să îmi spună ce se întâmplă.

"V-ați trezit, domnișoară ...", îmi spune cel care pare a fi doctorul meu.

"Da și vreau să știu ce se întâmplă cu mine", spun eu direct, prea curioasă din fire.

Doctorul se uită la asistentă, iar aceasta vine lângă mine și mă ia protector în brațe, în timp ce bărbatul în halat alb pare că încearcă să își facă curaj. După ce își drege vocea, începe:

"Nu va fi ușor, trebuie să fiți puternică..."

"Spune odată!", îl întrerup eu, deja îngrijorată peste măsură.

"Ați pierdut sarcina. Îmi pare rău, nu s-a mai putut face nimic"