O nouă viață

20

Din perspectiva Angelei

Am așteptat răspunsul mai mult decât aș fi așteptat sentința la moarte. Nu spun că nu îmi doresc copilul, pentru că totuși un copil ceva minunat, un dar de la Dumnezeu, mai ales că urmează să mă mărit cu tatăl lui, cu băiatul pe care îl iubesc cu toată ființa mea. Doar că... nu acum. Nu, nu vreau acum. Și nu știu ce simte în aceste momente Michael, iar asta este cel mai greu de suportat...

Doctorul se uită la mâinile noastre împreunate și, cu o expresie indescifrabilă pe chip, rostește verdictul:

"Felicitări, copiii sunt sănătoși, iar sarcina are deja 11 săptămâni."

Pentru un moment, mi s-a rupt ața întâmplărilor și am simțit cum mi s-a oprit inima în loc, iar apoi a luat-o la goană într-un ritm nou. Involuntar, mi-am strâns logodnicul de mână atât de tare încât am avut impresia pentru o clipă că i-am fracturat vreun deget.

COPIII. COPIII. Mai mulți, nu e unul. COPIII!

Brunetul din dreapta mea mi-a luat cuvintele din gură și a întrebat ceea ce mă măcina și pe mine în momentul de față:

"Copiii?"

"Da, veți fi părinți de gemeni. Încă o dată, felicitări."

Ne-am privit fără vreo expresie, am mulțumit doctorului și am ieșit din clădire, oprindu-ne pe o bancă, la câțiva pași de clinică, mergând de parcă am fi fost niște marionete controlate de cineva.

Nu am îndrăznit să rup tăcerea și mi-am șters cu dosul palmei o lacrimă care nu reușise să stea la locul ei, uitându-mă nici eu nu știu unde.

Am simțit o pereche de brațe care se strângeau protector în jurul meu și un mic sărut pe tâmplă m-a făcut să mă liniștesc parțial.

După câteva momente de liniște apăsătoare, reușit să rostesc în sfârșit cuvintele:

"O să fim părinți."

Am simțit o ușoară tresărire și un oftat ca și cum s-ar resemna și am înțeles că și el se simțea la fel ca și mine și totuși nu mai era nimic de făcut. O întrerupere de sarcină era total exclusă, nici nu mă gândeam la așa ceva, oricât de tare mi-aș fi dorit să am mai mult timp de copilărit.

Mâna caldă a băiatului meu s-a așezat ușor peste abdomenul meu încă plat, mângâind cu grijă zona și sărutându-mă în același timp pe frunte.

Mi-am aruncat brațele în jurul gâtului său și mi-am unit buzele cu ale lui, rămânând acolo pentru ceva timp...

***

Din perspectiva lui Michael

"Aaaaaaa, cât mă bucur pentru voooooi!"

"Oooo, frateeeee, felicitări! Te-ai făcut și tu mare, gata."

"Superb, mi-ați adus zâmbetul pe buze. Să fiți fericiți toți 4 și aveți grijă de voi și de copilași!"

Interjecțiile și exclamațiile prietenilor noștri erau deja în exces, mi se părea mie. De când am anunțat că ne întoarcem acasă, toți s-au menajat și ne-au așteptat în apartamentul Angelei cu ceva ce se vroia să fie o petrecere-surpriză, însă adevărata surpriză se afla pe inelarul iubitei mele și în pântecul ei. Veselia lor a molipsit-o și pe ea, însă privirea mea era adeseori goală, meditativă, sau chiar tristă. Angela a observat, știam asta, dar a preferat să tacă și nu m-a întrebat nimic, știind că voi vorbi cu ea când voi simți acest lucru.

"Ce faci, frate? Cum ieși din asta acum?"

Prietenul meu cel mai bun, Alexander, era vizibil îngrijorat, dar și curios. Ieșisem cu el să fumez o țigară, lăsând în urmă toată agitația din interior, măcar pentru câteva minute. L-am privit pierdut și am ridicat pur și simplu din umeri, neștiind ce ar trebui să fac acum.

Exact când mă pregăteam să îi răspund la întrebare, am văzut-o pe Angela cu coada ochiului. Probabil că mă căuta, așa că am răspuns cu un volum potrivit cât să nu dau de bănuit că am văzut-o, însă am avut grijă să rostesc cuvintele clar, cât să audă și i-am făcut lui Alex un semn aproape imperceptibil, pentru a-și da seama că trebuie să aibă grijă la ce mai spune.

"Nu vreau să ies din asta, o iubesc și deși nu era timpul acum, mă bucur că o să am copii cu ea, chiar gemeni, așa cum ne doream. Vezi tu, noi vorbeam despre viitor ca un lucru foarte îndepărtat și uite-te și tu! Acum ne gândim când să facem nunta și ce nume să le punem copiilor."

Prietenul meu s-a uitat la mine de parcă aș fi fost complet nebun și i-am făcut din nou același semn, ca să tacă și să nu cumva să spună ceva greșit și să audă roșcata, că altfel aș fi fost mort, era în stare să mă dea afară în șuturi și nu îmi permiteam, cel puțin nu acum.

Alexander s-a mai uitat o dată la mine, apoi a intrat în jocul meu murdar, brusc părând însuflețit și fericit pentru mine, când știam amândoi că adevărul era altul.

"Să fiți fericiți și vezi că vreau să fiu naș la nuntă!"

"Rămâne de văzut", răspund eu râzând la rândul meu, alături de el. Un râs fals, bineînțeles, dar Angela avea să ne creadă și să se bucure, crezând că sunt fericit. "Haide înauntru, nu vreau să îmi las viitoarea soție singură", adaug eu ca să par cât mai credibil.