O nouă viață

31

Nu mă întreba ce am, pentru că nu știu ce să îți răspund. Știu doar că m-am săturat ca viața mea să fie o dramă.

M-am săturat să aștept un semn de viață de la persoane care au decis să rupă orice legătură cu mine.

M-am săturat să am grijă de sufletele tuturor, deși sufletul meu este distrus, făcut zob și mărunțit în miliarde de bucățele.

M-am săturat să fiu prezentă pentru toată lumea atunci când au nevoie de mine, să le readuc zâmbetul și speranța, iar eu... eu rămân mereu cu inima frântă și cu visurile aruncate la gunoi, mototolite și jumulite, sleite de puteri.

M-am săturat să îl primesc pe Maddox înapoi mereu, mereu, mereu...

M-a căutat. M-a căutat, nu știu de ce, dar a făcut-o. Nu am avut puterea să îi resping apelul, la dracu'! De ce sunt atât de slabă în fața lui, de ce ?

M-am săturat de toată situația asta, de tot amalgamul ăsta de sentimente, mi s-a luat, mi s-a luat ...

Am nevoie de o pauză.

Danny îmi este alături și știe că îl iubesc încă pe Maddox, știe că nu îmi e bine, știe tot, știe și a acceptat, m-a acceptat așa, distrusă de viață! Iar eu, eu nu îl merit... nu merit o persoană atât de frumoasă. E mai bun decât toți la un loc și totuși nu suficient de bun încât să îl înlocuiască pe Maddox.

Am încercat, am încercat ... Am încercat să îl iubesc, să nu mă mai gândesc la trecut, să trăiesc în prezent, să fiu doar a lui Danny trup și suflet. Am renunțat la a-l mai înșela cu oricine altcineva, chiar dacă a aflat și suportă asta, suportă orice doar de dragul unei nemernice ca mine! Sunt a lui doar trup și jumătate de suflet, căci cealaltă jumătate este a altcuiva. ȘI A ACCEPTAT ŞI ASTA, DAMN! Nu merit, nu merit nimic...

Merit doar durerea la care am fost supusă zilele ăstea. Merit loviturile încasate la cursurile de karate, merit nopțile pe care nu le-am dormit pentru că am preferat să îmi ajut prietenii, merit diminețile în care am fost nevoită să îmi târăsc trupul afară, să ies cu cei care aveau nevoie de mine, merit chiar și să îl văd pe Rob cum se distruge!

Ah, Rob... Rob este iubirea mea din copilărie. Îl divinizam până să îl cunosc pe Maddox. Acum, eu și Rob suntem iar prieteni.

Mint. Suntem altceva, nu știu ce suntem. Știu doar că eu sunt singurul lucru care stă între el și sinucidere. Sinceră să fiu, îmi era dor de el ca naiba, chiar dacă când eram mici și-a bătut joc de sentimentele mele. Acum are nevoie de mine și voi oferi tot ajutorul pe care i-l pot da. Din nou, Danny știe tot și nu spune nimic.

Mă simt groaznic. Mă simt pierdută, abandonată, părăsită. Simt că ard în propriul meu Iad și deși la început Danny încerca să fie Raiul care să îmi omoare demonii, acum este Infernul care mi-i adăpostește. Jur că îl iubesc, chiar o fac. Dar nu așa cum își dorește el.
Fir-ar! Îl ador pe omul ăsta, o fac! Dar Maddox... Maddox mă bântuie, mă seacă de puteri, mă distruge fără să mă atingă, mă termină, mă omoară...

Nu îmi amintesc de când nu am mai mâncat și nu e vorba că vreau să slăbesc (Danny îmi adoră formele pufoase), ci am uitat. Am uitat de mâncare, am uitat de somn, nu mai știu ce e aia odihnă. SUNT EPUIZATĂ.

Tot ce am făcut zilele ăstea a fost să ies, să pierd vremea prin pub-uri cu cocktail-uri și cu mult alcool. Altceva nu am mai făcut, altceva nu am mai știut...

Probabil par a fi o mică panaramă care pierde vremea cu alții și care face sex cu necunoscuți, doar pentru simpla ei plăcere. Nu fac asta, nici măcar nu mai știu cum e să te bucuri de ceva. Nu-s panaramă sau cel puțin asta vreau să cred, sunt doar o fată cu o inimă distrusă, un trup epuizat, niște ochi umflați de la nesomn și de la plâns, niște tăieturi grave pe mâini și zeci vânătăi pe tot corpul.

Promit că o să îmi revin, cândva... Promit și că o să fiu bine. Nu astăzi și poate că nici mâine, dar o să fiu.

Știu că ai rupt orice legătură cu mine și evident că nu-mi vei răspunde nici aici măcar, dar totuși vreau să îți urez la mulți ani! Nu am uitat, astăzi este ziua ta de naștere, iar mâine împlineam 5 luni. Nu a fost să fie, voiam doar să rămânem prieteni, dar nu ai vrut, e okay. Nu pot să îți cerșesc compania, nu? Poate într-o zi vei dori să dai un semn de viață; să știi că aștept și voi răspunde cu drag. Am același număr și probabil acum am cea mai mare nevoie de o glumă, ceva, zic și eu. Probabil mă chinui degeaba și nu îți va păsa, deși sper din tot sufletul să îți aducă un zâmbet pe chip asta, dar oricum... La mulți ani, uriașule, ai grijă de tine!