Fiica regelui

Întâlnirea regilor

Era o zi frumoasa de toamna, soarele strălucea blând. Razele sale se strecurau printre frunzele mai puți dese ale copacilor atingând pământul moale de la baza lor. A fost o săptămână rece, iar pădure ne-a dat de furca mai mult ca de obicei. Îmi terminasem garda și mă grăbeam spre odaia mea când una din gărzi veni în fuga şi gâfâind spuse:
"My lady, maiestatea s-a va cheamă în sala tronului."
"Am să cobor de îndată. "
M-am întors spre uşa odaii, am intrat și mi-am schimbat hainele, îmbrăcând o rochie de culoarea cerului, iar pe cap mi-am pus vechea mea tiara încrustata cu nestemate albastre.Am coborât. În liniştea culuarului doar paşi mei se auzeau,
. Pereţii de peatră erau mohorâţi. Ici colo câte un candelabru lumina în semiîntuneric. Uşa spre sala tronului era masiva, din lemn, a carei culoare se asemăna frunzelor de toamnă. Era intredeschisă, mă astepta parcă. Am împins-o şi am paşit înauntru. Sala era goală. Am înaintat până în faţa tronului, unde adar statea adâncit în propriile sale gânduri.
"Hir nin, aţi trimis după mine?"Am întrebat ecoul voci mele răzbătand în sală şi facându-l să tresară. "Ce gând vă tulbură, Hir nin?"L-am întrebat urcând trepţi ce duceau spre tronul regelui.
"Avem oaspeţi neaşteptaţi, eleth nin, ar trebui să îi întâmpinăm cum se cuvine." Spuse şi afişă un surâs afectat. Două gărzi intrară în sala tronului ducând, ei bine, mai mult târând după ei ceea ce părea a fi un gnom. Adar luă aproape imediat aceea atitudine pe care o arata supușilor, aceea atitudine rece, ostilă şi oarecum mândră, ingâmfată chiar. Aceea atitudine pe care Legolas o numi cu mult timp în urmă "Faţa sa de rege". Gărzile înaintară aducândul pe tânarul gnom în faţa tronului. Thranduil ţâşni în picioare, facu un semn gărzilor care se îndepărtară, iar în timp ce eu îl priveam tăcută stând în picioare, în partea dreapta a tronului, începu să se învârtă în jurul gnomului şi să spună.
"Unii şi-ar putea imagina că aici este vorba despre o nobilă misie, o misie pentru revendicarea unei patrii şi uciderii unui dragon. Eu însumi suspectez un motiv mai prozaic.O tentativă de furt, sau ceva asemănător. Ai găsit o cale de a intra. Cauţi ceea ce îţi va dărui dreptul de a conduce. Nestemata regelui, arkenstone, o preţuieşti enorm. Înţeleg.În acel munte se află nestemate pe care şi inima mea le doreşte. Pietre albe,ce oglindesc lumina pură a stelelor.Îţi ofer ajutorul meu.."
"Ascult" răspunse gnomul...
"O să vă eliberez, de îmi veţi returna ce-i al meu de drept." Spuse regele privindul fix pe gnom. Thorin fiul lui Thrain şi nepotul lui Thoror, mostenitorul de drept al regatului de sub munte îl privi batjocoritor pe rege apoi se intoarse pe calcâie şi începu a spune:
"O favoare pentru o favoare."raspunse uitandu-se spre rege cu coada ochiului.
"Ai cuvantul meu, ca de la rege la rege." Raspunse Thranduil, iar gnomul asta aşteptă. Începu să strige parcă dorind ca tot regatul elf să audă:
"N-am să mă încred în Thranduil, marele rege, care pentru a-si onora cuvantul asteaptă venirea zilelor din urmă. Ţie îţi lipseşte orice urmă de cinste.Am vazut cum îţi tratezi prietenii. Am venit la tine o data, înfometaţi şi fără acoperiş deasupra capului, cerându-ţi ajutorul, dar ne-ai întors spatele. Ai întors spatele poporului meu şi infernului ce ne-a distrus. Imrid amrad ursul."
"Nu-mi vorbi mie de focul dragonilor.Îi cunosc mânia şi ruina. L-am înfruntat si eu pe marele şarpe din nord." Şi se aplecă spre gnom dezvaluind o cicatrice veche şi un ochi orb, pe care reuşa atât de bine să le ascundă cu ajutorul cunoştinţelor sale în magie. Ştiam că e acolo. Fusesem alături de el când se alesese cu ea. Îmi aduc şi acum aminte, trebuia să fie o simpla vizită într-un oraş din nord când asupra noastra s-a pogorat iadul. Flăcări, lacrimi, sânge, deasupra şopârla iar în jurul meu garda regelui căzută la pământ . Eram lipită de piatra rece a pavajului, iar piciorul ma durea îngrozitor. M-am silit să mă ridic pentru a privi mai bine în jur. Calul meu era cazut la mica departare de mine, mă azvărlise din şa pe când prăpădul se abătuse asupra noastră. Bietul animal, speriat mă azvarlise sub unul din acoperişurile din piatra salvându-mi viaţa şi sacrificând-o pe a sa. Am auzit atunci glasul regelui, strgându-mi numele. M-am târat până unde acesta zăcea"Adar, adar,sunt aici " şi atunci am vâzut. Partea sa dreapta, era toată arsă, acolo unde focul dragonului îi atinsese pielea albă. Mirosul de carne arsă din jur îmi întorcea stomacul pe dos. Ştiam ca trebuie să actionez cumva sau altfel dragonul avea sa ne prinda din nou la loc deschis. Durerea îmi sageta piciorul din ce în ce mai puternică. M-am târât încep înapoi sub acoperişul de piatră trăgândul pe rege după mine. Acolo mi-am sprijinit spatele de zid iar ce a urmat nu va pot spune deoarece meomoria mea a ales să steargă acel episod. Imi simţeam acum sângele pulsând în vene. Cuvintele gnomului mă enervaseră la culme. Cum îndrăsnea, cum?! După tot ceea ce a facut Thoror. Am păşit înainte nervoasă, apropiindu-mă de acesta şi am luat cuvântul desi nimeni nu o ceruse.
"Ţi-am avertizat bunicul de ceea ce va abate asupra sa lacomia, dar nu a vrut să asculte, iar tu, tu eşti la fel ."
La auzul cuvintelor mele Thranduil facu semn garzilor să-l târască înapoi din teminiţa din care îl aduseră şi spuse.
"Dacă asta ţi-e dorinţa stai aici şi putrezeşte. 100 de ani e o clipire în viaţa unui elf, sunt rabdător, pot aştepta."
Gărzile îl scoaseră afară din sală. M-am întors spre adar , apropiindu-mă de el încet, am pus o mana pe obrazul ars a cărui cicatrice dispăruse acum. Imi evită privirea și își pironi ochii în pământ. "A fost acu mult timp și totuși e aici, ascunsă."I am spus mângâindui încet obrazul " Adar sunt aici. Voi lupta alături de tine orice va trezi Thorin, în străfundurile muntelui Erebor." Își ridica ochii și îmi luă mâna de pe obrazul său ținând-o într-ale sale. "Nu mă tem copilă. Nu mă tem de ce va trezi Thorin. Mă tem de amintiri, mi-e teamă să-mi amintesc. Unele dor încă. Sunt asemeni unor răni ce refuza să se închidă, să se vindece. ""Ai putea să-mi spui.Adar te voi asculta lăsă-ma sa te ascult poate se vor vindeca astfel. Lasă masca cea rece de rege deoparte." I-am spus așezându-l pe tron și lăsându-ma pe podeaua din fața lui "A fost acum mult timp, dar îmi amintesc de parcă a fost ieri. Una dintre zilele acelea pe care nu le voi uita niciodată. Una din zilele care m-au făcut ceea ce sunt astazi. Pe atunci nu eram rege. Nu eram nici măcar prinț, ci eram războinic în garda regelui Thingol și al doamnei sale Melian. Îmi era mai mult decât rege, îmi era prieten, sau poate chiar mai mult, îmi era aproape ca un tată. Ii promisesem că aveam să-l însoțesc atunci când prețiosul sau Nauglamir avea să fie reparat. Nauglamir, cel incrustat cu Silmarilul pe care Luthien, fiica sa la furat din coroana lui Morgoth. Dar am întârziat și regele nu a fost dispus să mă aștepte în acea zi" lacrimi începură sa-i curgă pe obraz "Poate dacă aș fi ajuns la timp, regele nu ar fi murit din cauza lăcomiei gnomilor" M-am ridicat să-i șterg lacrimile, dar mi-apuca mâna și îmi strânse încheietura puternic."Dacă aș fi fost acolo poate nu s-ar fi întâmplat. Încă văd lacrimile din ochii doamnei sale Melian. Câți elfi mai sunt nevoiți să sufere din cauza lăcomiei gnomilor?" Zicând acestea își puse din nou la loc masca aceea rece a sa, doar ochii, ochii aceea de un albastru înghețat încă îi trădau adevăratele gânduri. Îmi elibera mâna din strânsoare și chemă una din gărzi. Ii spuse ceva în șoaptă, apoi își îndreptă atenția către mine și îmi spuse. " Trebuie să mă ocup de niște lucruri mai importante acum ,poți pleca." Am făcut o plecăciune apoi m-am întors pe calcâie și am pornit-o spre odaia mea enervată la culme de felul în care adar îmi vorbea. Auzi, hah, poți să pleci, sunt fiica ta nu scutierul tău.
Cât avea oare adar sa-i țină pe noii noștri prizonieri în temnițe? Cat mai dura până vor reuși să scape de mânia regelui elf sau mai degrabă vor scăpa de ea vreodată?

*****
Imrid amrad ursul- sa arzi de focul dragonului